Buna! Scriam intr-un alt topic ca voi posta povestea nasterii mele. Nu stiu daca aici e locul potrivit......
Buna fetelor! Io am nascut normal, cu nastere provocata....insa nu stiu daca as mai repeta istoria......Iata intreaga poveste: pe 24 august am fost la control si dr. mi-a spus ca nu mai am mult si voi naste si spera sa fie inca in tara atunci cand va avea loc evenimentul (pe 10 septembrie urma sa plece in concediu). Io speriata i-am spus ca vreau sa nasc cu ea si cu nimeni altcineva. Atunci m-a intrebat daca vreau sa-mi provoace nasterea. Avand o prietena care nascuse cu aceeasi dr. tot provocat, am acceptat. Asa ca m-a programat pe 31 august dimineata la maternitate. Buuun...pe 31 ma prezint cu bagajul si cu o frica uriasa, ma internez si dr. imi da o pastila, zicandu-mi ca peste ceva timp vor incepe contractiile. Io m-am apucat de citit o carte, asteptand sa se intample ceva. A trecut ziua fara sa inceapa contractiile, asa ca dr. m-a dus intr-un salon sa ma odihnesc peste noapte si sa asteptam pana a doua zi, poate cine stie, chiar la noapte nasc. Am dormit dusa pana a doua zi la 8, cand a venit dr. sa vada cum stau lucrurile. M-a suit pe calul balan si o asistenta mi-a facut o injectie pt. dilatatie din cate am inteles. Dupa ceva timp m-au apucat greturile (ca la inceput de sarcina )si am inceput sa vomit. Nu dureaza mult si incep contractiile; prea tare nu ma durea...asa ca la menstruatie......dr. ma verifica si-mi zice ca e timpul si hop din nou pe calu' balan...si incep sa imping...am simtit cum iese capu' si parca dintr-odata nu mai aveam putere sa imping. Dr. tot imi zicea sa mai imping o data si gata, insa io parca devenisem carpa, cand vad ca face semn unei infirmiere de p-acolo si vine namila aia de femeie (cred ca avea pe putin 100 kg) si-si propteste cotu' p e burta mea si gata, iese bebeul, da' nu se aude nici un tipat nimic, iar io speriata ma ridic in capul oaselor si intreb ce se intampla. Mi se spune ca bebelusul are ceva probleme de respiratie si de coloratie si va fi dus la incubator la flux de oxigen, da' sa nu-mi fac probleme ca bebelusul e voinic (3.400) si a primit scor Apgar 8. Am fost dusa inapoi in pat cu gheata pe burta iar mai tarziu dr. a venit sa-mi spuna ca voi fi dusa la etajul 4 acolo unde mi-e si baiatul si ca ne revedem a doua zi. Dupa cateva ore vine infirmiera sa ma duca in salon, insa nu la etajul 4, ci la etajul 1. Am ripostat, tipand la ea ca vreau sa fiu dusa acolo unde mi-e copilu', la care ea f. calma imi raspunde ca ei asha i s-a ordonat si ma lasa cu tot cu bagaj in acel salon . In salon mai era o d-na, care vazandu-ma ca plang s-a dus la asistenta de pe palier sa intrebe daca nu stie nimic de copilu' meu, ca vreau sa-l vad etc. Ca un facut nimeni nu stia nimic ... M-am rugat de asistenta respectiva sa ma lase sa urc la etajul 4, da' nu a vrut, pt. ca sunt lehuza, si ca abia ma tin pe picioare bla-bla.....Toata noaptea m-am framantat si nu am putut dormi, ma gandeam numa' la puiul meu si mi se rupea inima ca nu stiam nimic de el.A doua zi dimineata vine dr. in salon si ma intreaba de ce am fost lasata acolo si nu dusa la etajul 4 asha cum i-a zis infirmierei? O cheama pe infirmiera si-o face cu ou si cu otet, dupa care sunt dusa la etajul 4. Acolo neonatoloaga ma ia la 3 pazeste ca pe unde umblu, ca a crezut ca am abandonat copilu' s.a.m.d. Baiatul meu era la incubator cu tub de oxigen si hranit prin perfuzie...mai facuse si icter si statea la lampa. Am inceput sa plang cand l-am vazut acolo asha mic si neajutorat cu atatea furtunase in jur, iar neonatoloaga imi tranteste bomba: ea il suspecteaza de o afectiune neurologica. Am intrebat-o ce o face sa creada asha ceva? Pai faptul ca nu a tipat la nastere, ca e umpik hipoton, si ca are fontanela cam mica....toate astea indica o afectiune neurologica. A picat ceru' pe mine....parca se prabusea totu' in jur.....In sfarsit, urmatoarele zile n-am fost buna de nimic, mergeam cand erau chemate mamicile la alaptat si plangeam langa incubator, rugandu-ma ca totul sa fie bine si copilul meu sanatos. Dupa 3 zile de la nastere am fost chemata sa aduc copilului pampers si o caciulita; nu va mai zic ce bucuroasa am fost in acea zi, ca i-am vazut si io ochisorii (era tot timpul cu o banderola la ochi din cauza lampii cu ultraviolete) si ca-l auzeam pt. prima oara tipand (prin perfuzie i se dadea pe langa vitamine si fenobarbital si de aceea era mai tot timpul adormit si nemiscat). O asistenta de acolo m-a incurajat, spunandu-mi ca e un copil voinic si ca isi va reveni. Si parca a stiut ce a stiut asistenta respectiva, ca a doua zi l-au mutat pe Adrian (asha il cheama ) in patut si mi l-au pus la san; am plans de bucurie, vazand cat de viguros suge. Multumeam in gand lu' D-zeu si ma rugam sa nu fie adevarat ce suspecteaza neonatoloaga. La 9 zile de la nastere m-au externat, nu inainte insa ca neonatoloaga sa-mi spuna ca ea tot crede ca Adrian ar suferi de hemoragie intraventriculara si ca ar fi bine sa ajung la Iasi sa- i fac o ecografie transfontanelara, ca ea sa ma indrume la un neurolog apoi. Am intrebat-o in cazul in care se confirma ceea ce banuieste, la ce sa ma astept. Raspunsul: probleme locomotorii (sa nu-si poata misca mainile sau picioarele) sau afectiuni neurologice (nu se dezvolta corespunzator creireul). Cred ca va inchipuiti cu ce inima am ajuns io acasa de la maternitate.
La Iasi am avut norocul sa dam peste o dr. f. de treaba care ne-a primit imediat ce am ajuns si i-a facut echografia. Diagnosticul nu s-a confirmat, "totul este in regula-ne-a zis dr.- puteti sta linistiti si sa va cresteti copilul, care este un copil normal din toate pct. de vedere." Sotul m-a luat in brate,m-a sarutat, amandoi plangeam si radeam in acelasi timp, parca ni se luase o piatra de moara de pe umeri. Cand am iesit din spital parca lumea era altfel, parca pluteam
Acum, Adrian este un copil cuminte, care mananca mult si nu ma necajeste noaptea. Cu 3 saptamani in urma, la control, avea 5.200 greutate si 56 cm lungime (s-a nascut cu 52 cm lungime) si sunt nerabdatoare peste 2 saptamani cand mergem la vaccin sa vedem cu cat a mai crescut

Mi-au dat lacrimile cand am citit prin ce ai trecut...ma bucur mult ca totul e bine si ca Adrian e sanatos...eu m-as fi dus la neonatoloaga aia sa-i dau si una ca mi-a facut viata un iad intr-o perioada asa de delicata...Multa sanatate in continuare si viata fericita alaturi de copilul vostru.

Si mie mi-au dat lacrimile citind povestea ta ,ma bucur foarte mult ca acum totul este bine Doamne ajuta ,sa va bucurati de puiut si totul e bine cand se termina cu bine

Subscriu si eu la faza cu lacrimile, si chiar acum scriu cu lacrimile curgand, foarte impresionanta povestea ta, am inceput sa citesc si stateam cu sufletul strans la cum se va termina, si m-am bucurat sa aud ca s-a sfrasit cu bine
Sa-ti traiasac puiul sa fie sanatos, si imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva din cauza unei incompetente...puteai Doamne fereste sa-ti pierzi mintile, la propriu, de durere...dar bine ca ti-a dat Dumnezeu curaj sa poti trece prin asta.

of Doamne! Ilinka luptatoare ai fost de la primele clipe ale lui Adrian... am citit si eu cu sufletul la gura si ma rugam in sinea mea ca totul sa se termine cu bine... nici nu stii cat ma bucur pentru voi si puiutul vostru... sa fiti fericiti si sa va bucurati de el si el sa va fie raza de soare si mangaiere... sanatate multa si sa creasca voinic si voios...

vai, ilinka, prin ce-ai trecut...toate care citim povestea ta ne cutremuram si ni se umezesc ochii numai inchipuindu-ne cum a fost pentru tine...pai eu m-as fi intors la spital si as fi dat de pamant cu doctora si infirmiera aia, meritau tarate de par, zau...si eu am nascut tot provocat, inainte de termen, dar n-am avut probleme mari, ii multumesc lui Dumnezeu...bine ca bebe Andrei e sanatos si creste frumos si voi parintii lui stati linistiti acum...multa sanatate si multa putere in continuare, mamico!

Cand iti botezi puiuta, Ellagiana? E un moment important in viata voastra...iar eu sunt curioasa sa aud povestea. Intru si asa destul de rar si printre picaturi pe net...asa ca vreau sa citesc ceva frumos si de bine.

slava Domnului ca Adriana e bine sanatos ..asta e important sa-ti traiasca si sa fiti fericiti si sanatosi impreuna

...m ai facut sa plang cu lacrimi de fericire cand am aflat ca bebe ADRIAN e ok ..fie ca BUNUL DUMNEZEU SA ii dea o viata minunata si voua lA fel

sa fiti sanatosi si voinicuti!

Dumnzeu v-a ajutat si totul s-a terminat cu bine! Saracuta de tine..prin cate ai trecut..important e ca bebe e bine si ai acum o fericire de doua ori mai mare tinandu-l in brate.

Doamne ajuta!

Ilinka, tot cu lacrimi in ochi, te felicit pentru puiutul tau, sa de Domnul sa fiti sanatosi cu totii.
Cand am inceput povestea si am vazut ca puiul tau a avut probleme la nastere, mi s-a strana inima, si parca nu as fi vrut sa mai citesc, de teama....Dar pana la urma mi-am luat inima in dinti si am citit, si ma bucur enorm ca totul s-a terminat cu bine, si ca sunteti sanatosi.
Felicitari pentru tot!

Vai de mine!Cata lipsa de profesionalism,dar mai ales de omenie....sa te joci asa cu cuvintele,si sa inebunesti niste oameni aiurea!Dumnezeu e BUN si a facut ca totul sa fie bine!Sa-ti traiasca Ilinka,sa fie sanatos,sa te bucuri de el!!!!E bine cand totul se termina cu bine!