Cum ne dam seama daca un copil glumeste sau minciuneste ?

Cum poti sa-i ajuti sa inteleaga diferenta intre gluma si minciuna si cum poti sa-i ajuti sa nu mai minta ?

Nu pot sa nu ma abtin sa-ti spun ca ai deschis subiecte multe si interesante dar si ce-i prea mult ... da loc la interpretari. Se pare ca ai unele probleme cu copilul.
Copiii incearca. Sunt la virsta eperimantelor. Mint si daca sunt prinsi atunci incearca s-o 'intoarca' sa vada cit si pina unde pot intinde coarda. Noi nu suntem tot asa? Tu nu incerci sa iesi dintr-o incurcatura pe cit se poate mai usor? Plus ca asta e dovada si de inventivitate, imaginatie. Nu trebuie sa scoatem lupa chiar la orice, trebuie sa mai lasam si libertate copiilor.
Iar daca nu recunoaste ca a spart vaza, poate ii e teama, nu neaparat minte.
Tu iti minti (sau pacalesti ) copilul?? Eu nu am facut asta niciodata. Chiar daca o duc la vaccin ea stie exact unde merge si ce o asteapta. Nu cred ca e bine sa pacalesti un copil ca ce dai aia primesti.
Cred ca e gresit sa-i spui unui copil cuvinte ca 'niciodata'. Habar n-are ce-i aia iar tu daca i-ai spus ca in cazul in care minte lumea nu va mai avea incredere in ea niciodata, sigur ca va incerca sa vada ce e aia si cum e sa nu mai aiba incredere in ea. Ce inseamna increedere??- se intreaba un copil.

Alicadu,

Am deschis subiectele respective pentru ca chiar ma intereseaza raspunsurile. Ma intereseaza mai putin daca lumea interpreteaza sau nu, cat experientele celor care au avut probleme similare si au gasit o cale de rezolvare.

Uneori am mai mintit-o si eu (vezi exemplul cu umflat manutele daca nu mananca varza ), dar ...

Uneori o minciuna este mai buna decat un adevar. Uneori !

Ea stie ce inseamna sa nu mai ai incredere in ea si intelege ce i se spune pentru ca de acum este deja mare. Are o putere de intelegere teribila, iar daca minciuneste o face de dragul minciunii, nu pentru ca nu si-ar da seama. De multe ori de testeaza sa vada daca te prinzi si chiar iti spune "Asta a fost o minciuna, mami, te-ai prins ?" Alteori cand ii spui ceva si nu prea crede, te suspecteaza in primul rand de gluma si zice "Asta a fost o gluma, mami ?"

Nu e intotdeauna chiar numai negru sau alb, in viata mai exista si griuri.

Am si eu doi copii frumosi,sanatosi,cu temperamente diferite,is si cuminti si obraznici,se cearta intre ei,se si bat,le mai dau cate o palmuta la fundulet,ii mai si cert,dar toate astea mi se par normale,nu stiu de ce lui alicadu i se pare ca AdrianaC ar avea unele probleme,eu zic ca noi avem niste copii normali,care au si ei personalitatea lor,ca doar nu-s niste robotei.
Doar alicadu are un copil perfect.
AdrianaC a deschis acest subiect doar pt.a afla si din expierenta celorlalte mamici,nu pt.a fi criticata.

Papusa, eu nu am afirmat ca am un copil perfect dar daca tie ti se pare ca asa ar fi, ma bucur. Copilul meu este departe de a fi perfect sau robotel si nici nu sunt sigura ca exista asa ceva si nici ce inseamna asta. Poate vrei sa-mi definesti termenul de copil perfect ca efectiv mie mi se pare o contradictie in termeni.
Cred ca Adriana are intr-adevar probleme pt.ca mi se pare ca sta cu lupa linga fetita ei si vede in orice o eventuala problema, chiar si in lucrurile zilnice, comune. N-am criticat-o pe Adriana ci mi-am spus punctul meu de vedere ca ea exagereaza. Adica e normal sa-ti minti copilul dar cind face si el asta recurgi la cuvinte ciudate, tentante si neintelese de ei ca 'niciodata' ? Sau iar este o greseala sa stabilesti niste criterii universal valabile de tipul 'ce trebuie sa stie un copil la o anumita virsta'. Copiii se dezvolta si evolueaza diferit, copiii gresesc, mint, se bat, fac boroboate, experimenteaza, intind mereu coarda sa vada cit le merge. Bineinteles cei care nu-s robotei, nu? Copilul trebuie lasat sa exeperimenteze pt.ca numai asa va invata. Importanta este consecventa parintelui si constiinta ca nu trebuie sa ceri ceea ce nu esti in stare sa daruiesti. Un exemplu exagerat : o mama care nu se piaptana niciodata sa ceara copilului sa poarte fundite si panglici in par.
Iar asta cu minciuna si gluma chiar nu vad ca ar fi o problema. Care dintre noi nu a mintit si nu minte? Daca ai rabdare sa explici si mai ales sa dai tu un exemplu prin comportare si prin consecventa, atunci nu exista nici o problema care sa nu poata fi remediata. Stiti doar ca copiii nostri sunt in permanenta cautare de modele si de aceea trebuie sa fim foarte atenti la ce le oferim, din punct de vedere al comportamentului nostru fata de ei.

Poate articolul asta este mai explicit decit ce am incercat eu sa explic aici.

http://www.jurnalul.ro/articol_37252/stii_...iului_tau_.html

Alicadu,

Multumesc pentru intentie, dar, revin cu intrebarea ce face obiectul acestui punct de discutii:

Cum ne dam seama daca un copil glumeste sau minciuneste ?


E mai putin important daca am sau nu eu o problema si in nici un caz nu cred ca cineva din afara, din putinele randuri / intrebari scrise de mine isi poate da seama daca am sau nu o problema, decat poate doar in cazul in care este psiholog.

Intrebarea e simpla si nu e pusa degeaba, ci pentru ca am citit ca exista unele cazuri in care pornind de la o gluma, copilul ajunge sa minciuneasca tot in gluma si treptat nu mai poate face diferenta intre gluma si minciuna, minciuna devenind ceva patologic, de care cu greu il mai poti dezvata. Devine o a 2-a natura a lui.

Deci, as aprecia daca ne-am rezuma la subiect si nu am trece la cazuri personale.
Multumesc pentru intelegere si pentru viitoarele raspunsuri.

Alicadu,

Aici nu e vorba de criterii universal valabile. Chiar trebuie sa stie sa faca anumite lucruri la o anumita varsta, sa aiba un anumit comportament, anumite aptitudini, etc.

Daca sunt lucruri pe care nu le face, desi ar fi trebuit sa le poata face de mult, atunci e un semnal de alarma care trebuie tras si e recomandat sa sesizezi acest lucru medicului.

De ex, daca un copil ajuns la varsta de 2 ani si jumatate nu poate sa spuna decat mama si nimic altceva, e un semnal de alarma poate, ceva ce trebuie investigat, la fel, daca nu poate sa mearga singur pana la 1 an si jumatate s-ar putea sa fie o problema, daca nu poate sa manance singur cu lingurita pana la 2 ani si jumatate, etc, etc.

Eu la asa ceva m-am referit. Se pare ca s-a inteles altceva.

M-am uitat peste articol si e foarte interesant, dar din pacate nu are legatura cu subiectul postat de mine.

Oricum am retinut adresa si o sa mai urmaresc articolele din acest ziar.

Copii, dupa parerea mea, NU MINT.
Copiilor li se spune....MINTI, si o iau ca pe ceva interesant, totdata interzis si continua....ii fascineaza intotdeauna ceea ce este interzis, ca noi oamenii de altfel...!
Daca copiilor li se spune: no, exagerezi deja...(cazul meu)! .atunci copilului nu i se mai pare ceva fascinant si se opreste...incearca si el...este o prapastie, care intradevar, este periculoasa...pentru ca:
1. pierde imformatii mai importante, pierzand timpul cu scornitul decat cu asimilarea de informatie veridica...
2. intotdeauna pune pe primul loc sa vina cu ceva minciunele ... interesante, pentru a capta atentia, pentru a starni hazul, etc., dar taiate din radacina, neacordandule atentie, inceteaza.
3.imaginatia lui trebuie construita tot de noi, cei mari.odata stiuta treaba daca mami, tati...minciunesc, ei de ce nu...si sa vezi atunci, ce scot....o adevarata intrecere...
eu una...nu ii acord atentie, si daca deprinde de la altii, dezmint automat si il denigrez pe acel cineva in ochii copilului, si gata.
Copilul meu nu stie de bau bau, ieputas, mos craciun, bazaconii de genu"... decat de la altii, ceea ce pe mine una, ma deranjeaza...merg pe fir sa vad de unde vine, si reglez contul cu respectivul...
De exemplu...la doctor, la fel, il pregatesc de ceea ce/l asteapta, pentru ca , am facut o data greseala de a minti ca merem cu tati, ca tati bolnav, (urma un vaccin si deja mare fiind, recunosc ca nu l/am pregatit psihic...!greseala mea!, pentru ca eu insumi eram speriata...?) si ne/a surprins reactia lui, atat pe noi, cat si pe doctor, asa ca....de atunci, gata!!!! e mare, trateaz copilul ca un adult.
Pentru mine una, asta e cel mai important, si nu mintim, adevarul iese intotdeauna la suprafata...si atunci e groasa de tot!!
cat timp e bebelus, sa/l momesti cu mancarea, e altceva....dar totul se termina aici.
Cam asta e parerea mea vis_a_vis de acest subiect.
AnyR

Pai chiar ca e greu de abordat un copil cu chestia asta nu m-am gandit inca pentru ca a mea e mica dar poate ne raspund mame care au copii mai mari!