Dupa lungi cugetari imi dau cu parerea ca o viata sociala(cuplu,familie,serviciu,comunitati la care suntem afiliati,etc) armonioasa porneste de la respect, iar lipsa acestuia naste conflicte.Le gasim la tot pasul, ele sunt parte integranta a vietii noastre si nu de putine ori sunt energofage...ne rapesc timp, nervi si ne lasa un ''gust'' amar.Par a fi izvorul tuturor relelor si fac diferenta dintre reusita si esec, dintre dragoste si ura, dintre amaraciune si fericire.Fiecare persoana are incontestabil o anumita valoare, importanta si demnitate. Sunt de parere ca trebuie sa o respectam si sa o acceptam asa cum e, fara umilinte si fara a arata cu degetul!
Sistemul nostru de convingeri începe în copilarie, cu "reprosurile" pe care le primim din partea parintilor. Aceste reprosuri sunt primii indicatori ai valorii noastre personale. Pe masura ce crestem si ne dezvoltam, ne sunt aduse în fata alte oglinzi de catre membrii familie, de catre colegi,dascali sau oamenii cu care interactionam.. Aceste reflectari ale imaginii noastre formeaza baza imaginii de sine pe masura ce ne maturizam. Daca însa constientizam toate acestea si le privim cu un ochi critic, rareori rezistam unei analize atente. Toti avem puncte vulnerabile si puncte forte,minusuri si plusuri! Este important sa ne acceptam si sa ne placem asa cum suntem in ansamblu, cu defectele si calitatile noastre, sa fim multumiti de noi insine, sa ne asumam responsabilitatea reusitelor dar si a esecurilor, sa ne masuram cu aceeasi unitate de masura si realizarile dar si greselile. vom observa ca in fiecare zi greselile sunt mult mai putine decat realizarile si chiar daca ele exista nu sunt niste catastrofe ci intamplari din care avem de invatat.
Daca oamenii se simt satisfacuti de ei insisi si impliniti, daca sunt multumiti de felul cum sunt inseamna ca se respecta pe sine. Daca acest lucru nu se intampla vor exista sentimente de inadecvare de sine si de inferioritate
Sa nu uitam insa ca nimeni nu ne poate face sa ne simtim inferiori fara acordul nostru si sa incepem fiecare zi cu incredere in noi si in posibilitatile noastre de a face fata solicitarilor vietii.Indiferent ca ne dam seama sau nu, absolut toti avem o imagine mentala a noastra.. Ea a fost creata din propriile noastre convingeri despre noi însine,din experientele trecutului, din succese si esecuri, din umilinte, din triumfuri si din felul cum au reactionat altii fata de noi, si nu in ultimul rand mai ales în prima copilarie.
În concluzie, pentru "a trai" cu adevarat, adica pentru a gasi viata satisfacator de rezonabila, este nevoie de o imagine personala adecvata si realista pe care s-o acceptam. Trebuie sa ne acceptam singuri. Trebuie sa ne stimam. Nivelul stimei de sine afecteaza puternic performantele în toate activitatile, o joasa stima de sine sporeste riscul insucceselor, determinând astfel o viziune si mai sumbra asupra propriei persoane.
Atunci când aceasta imagine este intacta si sigura, ne simtim bine. Când este amenintata, ne simtim nelinistiti si nesiguri. Când este potrivita si ne simtim întru totul mândri de ea, capatam încredere în sine. Ne simtim liberi sa fim noi însine si sa ne exprimam ca atare. Atunci functionam optim. Atunci când imaginea personala devine obiect de rusine, avem tendinta s-o ascundem si sa n-o etalam.
Exprimarea este blocata, devenim ostili si greu de abordat. Se pare ca realizarea personala este un concept subiectiv. Pentru unii el înseamna bani si bunuri personale. Pentru altii, el înseamna o viata de familie si relatii personale. Pentru altii, el poate fi masurat în realizari sentimentale, intelectuale, trupesti sau spirituale. Oricare ar fi e bine ca realizarile sa le masuram dupa propriile noastre standarde, si nu ale altora, ale mamei, tatalui sau oricine altcineva. Suntem datori sa ne simtim bine asa cum suntem. Chiar suntem datori sa ne concentram asupra calitatilor noastre asa cum sunt ele.
Dupa cum spunea Maxwell Maltz scopul fiecaruia dintre noi este sa traiasca mai mult si mai bine,indiferent care ar fi definitia fericirii ea nu poate fi traita decât în masura în care îti traiesti cu adevarat viata. Sa-ti traiesti cu adevarat viata înseamna, între multe alte lucruri, mai multe reusite, atingerea unor scopuri valoroase, mai multa dragoste primita si daruita, mai multa sanatate si bucurie, mai multa fericire pentru noi si ceilalti.

Închei prin a spune ca " cele mai fascinante schimbari ale viitorului nu vor avea loc datorita tehnologiei, ci datorita extinderii conceptului a ceea ce înseamna sa fii OM" (John Naisbitt).
Ne dam seama ca imaginea de sine poate fi dusmanul sau prietenul nostru, depinde; depinde daca se hraneste din esecurile din trecut pentru a ne submina în prezent, sau daca se hraneste din succesele trecute pentru a ne da curaj sa traim în prezent si sa progresam.
Primul pas cred in a-l respecta pe aproapele tau e acela de a te respecta pe tine insuti, apoi sa-ti respecti parintii ca toata lumea care a primit cei 7 ani de acasa, sa-ti respecti iubirea...mai mult decat orice alt lucru pe pamant...sa-i respecti pe toti cei care nu-i cunosti si valorile,parerile acestora(sa le respecti, nu sa le accepti ca si conduita in viata) pana la primul motiv sa nu o faci(contradictii grave cu sistemul moralitatii)...sa respecti natura, si ambientul in care traiesti... Cu lipsa de respect pentru aproape vom ajunge exact nicaieri Dar cu respectul vom castiga multe!

Voi? Pe cine sau ce respectati?Ce le da valoarea de model in viata voastra ?

O vorba pe care mi-a spus-o mie bunica mea: respectand-ul pe cel de langa tine te respecti pe tine insuti/insati. Un salut oferit e un salut primit.
Poate nu mereu ii respectam pe cei de langa noi atat cat ar trebui dar trebuie sa incercam. E o buna intrebare miciq.
Nu am modele in viata dar bunica mea e la inaltime. Mereu gaseste o vorba buna pentru fiecare indiferent de situatie. Niciodata nu vrea sa supere desi mereu isi spune parerea. E de acord cu mine dar spune si parerea ei. E super cum pune problema si tot mereu a reusit sa ma faca sa fiu atenta la punctul ei de vedere. E metoda universal valabila atunci cand incepi propozitia cu NU s-ar putea sa nu te mai asculte nimeni- cea pe care incercam noi sa o aplicam copiilor nostri.

Dificil subiect !! Greselile / esecurile din trecut chiar pot afecta viata prezenta si imaginea sinelui . Sta doar in puterea fiecaruia sa treaca peste asta si sa se impace cu el insusi . "Reprosurile" parintilor , cum zici tu , pot sa ne formeze o imagine , un sistem de valori ; dar la un moment dat putem discerne singuri , si atunci acestea vor deveni simple sugestii ( daca suntem destul de puternici ).
Ca sa raspund si la intrebare : nu cred ca merita cineva / ceva sa fie modelul meu in viata . Incerc sa-mi fiu propriul model . Vreau sa cred ca iau de la ceilalti doar ce-i bun . Respect aproape tot ( in sensul ca nu vreau sa intervin in sistemul altora decat cu delicatete cand cred eu ca e cazul ; dar poate ei au alt sistem de valori si atunci ... ) . Atata timp cat actiunile celorlalti nu ma afecteaza personal in mod negativ , au tot sprijinul si consideratia mea . Incerc , in limita puterilor mele , sa ajut si sa sfatuiesc (daca mi se cere) si in acelasi timp cer ajutor la nevoie . Nu sunt de o mandrie prosteasca , sa nu vorbesc cu cel de langa mine pt ca nu e la "nivelul" meu !
Cred ca e mai mult vorba de convietuire . De a te integra si trai intr-un grup .
Cand exista armonie , apare si multumirea si impacarea cu tine si cu imaginea ta . Cred ca atunci cand ti-ai gasit si consolidat locul tau firesc in societate atunci gasesti si acea acceptare de care vorbesti , si , desigur, fericirea ( in masura in care acceptam si intelegem acest concept ).

P.S. Genul asta de discutie imi aminteste de noptile pierdute in studentie , cand la spartul chefului , ramaneam cativa sa filozofam pana dimineata . Doamne , ce vremuri ...

[attachmentid=15410]

Frumos monciq subiectul tau si foarte interesant, este un lucru care in ziua de astazi incet incet incepe a se pierde Respectul, asta inseamna ca am daca am ajuns sa nu mai respectam pe cel de langa noi, nu ne respectam pe noi, o societate care marea majoritate si-a pierdut din acesta "calitate" pana la urma, iar dac acesta nu va mai fi atunci se tranforma intr-un "haos' interior, nu va mai fi aceea armonie de care vorbesti tu, in care sa convietuim. Vedeti voi lumea asta este creata din acealsi "aluat", dar fiecare diferit in trupul lui, trebuie doar sa ne acceptam asa cum suntem fiecare...In orice caz sa ajungi sa atingi armonia "asa cum o inteleg eu", si siguranta acesta omenire nu va ajunge la EA. Fiecare va trebui sa lucreze mult la latura lui spirituala, sa fie impacat su sine insusi si sa se accepte aa cum este si apoi va ajunge sa respecte pe celalat de langa e, apropaele nostru. V-am pupicit si sa nu uitam de apropele nostru macara acum in aceste clipe sa ne gandim...

principiul dupa care gandesc si actionez este :caracterul, fara inteligenta , nu poate face totul , dar inteligenta fara caracter nu valoreaza nimic. drept urmare eu admir si respect oamenii care realizeaza ceva in virtutea unei valori morale sau sociale (nu in sens materialist gen top 300). munca este o valoare si de aceea consider ca oricine o face este demn de stima , chiar daca este o munca considerata mai putin importanta , gen spalat pe jos , adunat gunoiul.(exlud "munca" furnizorilor de droguri , de carne vie , etc ), important e scopul pozitiv .am zis de munca , deoarece aceasta e mult legata de nivelul intelectual , pe care l-am adus in discutie mai devreme , dar valoarea suprema pt mine este binele , iar acesta include si dragostea .
evident, respect toate persoanele care prin ele insele dau valoare vietii lor si a altora prin folosirea la maxim a propriului potential in scopuri nobile . astfel de oameni cunosc destui , oameni obisnuiti , si cei mai dragi mie si din acest pdv sunt parintii mei .
as mai adauga ca si copii trebuie respectati , exact pt ceea ce sunt , respectiv potentiale exclusiv pozitive , si pt ceea ce ar putea deveni , mai ales cu sprijinul necesar al parintilor , in primul rand , pt ca e perfect adevarat ca cei mici copiaza modelele cele mai apropiate si se identifica cu atitudinea pe care o au fata de ei , cei pe care ii iubesc (copiii pot fi invatati f. usor sa fie agresivi , sa nu respecte nimic , nici pe ei , nici pe altii , potfi "programati" intr-o mare masura -ma refer la copii obisnuiti, desigur , de cele mai multe ori , intr-un mod inconstient din partea parintilor).
deci , stima de sine si fata de ceilalti cred ca se invata si e nevoie de modele , dar si de experienta personala de viata.
astea au fost niste pareri personale , sper sa nu creada cineva ca le impun ca norme .(adica am raspuns la ultima intrebare a lui monciq).

Eu cred ca intai ar trebui sa avem respect de sine si daca avem asta,de la sine vine si respectul fata de ceilalti.Nici eu nu am un singur model in viata,l-am respectat mult pe bunicul meu,care era cel mai punctual si cel mai drept om pe care l-am intalnit,pana atunci.Cand am crescut am incercat intotdeauna sa nu supar si sa acept si parerea altuia fara sa o judec,sa ascult fara sa intrerup,sa astept sa termine ce are de zis si sa nu zic din prima "nu"la ceea ce a zis,chiar daca sunt sau nu de acord cu ceea ca zice.
Respectul de sine,in ziua de azi,asta e ceea ce lipseste multor persoane,mai ales multor femei,atat de mult ne-am luat la intrecere cu barbatii,care e mai tare decat care,ca am uitat de noi insine,de respectul fata de noi.Mergem pe strada cu tigara in gura,nu ne mai intereseaza sa ne deschida usa si sa intram noi primele undeva,stam cot la cot cu ei in baruri,ne imbatam ca si ei,sau daca se poate mai mult ca ei,sa le demonstram ca si noi putem,chiar daca suntem femei.Eu cred ca cel mai grav asta e:ne-am pierdut respectul de sine (nu ma refer la nimeni personal,e doar o parere in general despre subiect,atat).