CITAT(freedelia @ Nov 19 2006, 09:01 AM) [snapback]134651[/snapback]
Fetelor, sa nu sariti pe mine, poate ma insel, dar eu am impresia ca nu numai preturle, ci si salariile au crescut in ultimii ani in tara. Sau poate doar in Bucuresti. Din ce in ce mai multi oameni isi permit ceea ce nu isi permiteau acum cativa ani. Nu e asa?
Delia, sa stii ca ai dreptate. In general in Bucuresti sunt salariile mai mari, insa situatia tinde sa imbunatateasca si in alte orase, centre universitare mai ales. Clujul are salarii foarte mari mai ales in domeniul ITului. Timisoara este iar foarte bine dezvoltata din acest punct de vedere si acolo mai e o particularitate: rata somajului este cea mai mica din tara, sub 1%. O companie la care am lucrat eu cativa ani a deschis un magazin acolo si au avut reale probleme in a gasi personal, pe care in fina a trebuit sa ii plateasca mai bine decat pe cei din in Bucuresti! Si conditiile de munca erau altele fiindca efectiv se trezeau ca a doua zi nu mai vine omul la munca daca nu ii convenea ceva, fiindca foarte usor isi gasea altceva de lucru.
Si o alta chestiune: depinde foarte mult in ce bransa lucrezi. salariile din industria farmaceutica (si aici ma refer indeosebi la multinationale gen GSK, Pfizer etc) sunt CELE MAI MARI.
Insa din pacate cresterea de preturi tinde sa aiba alte reguli decat cea a salariului... Eu una ma gandesc cu groaza ca iarna trecuta plateam 6 mil pe luna la gaz, acum dupa cum au evoluat preturile ma astept la 8

Si de foarte multe ori ma intreb cum se descurca majoritatea oamenilor si mai ales cat timp... dupa mine toata aceasta situatie economica a marii majoritati din Romania e un butoi cu pulbere si ma mir cum mai poate fi tinut sub control.
Sunt prima persoana care intelege ca salariile nu pot sa creasca spectaculos pentru toata lumea (fiindca ar trebui intr-adevar sa fie o crestere spectaculoasa pentru a aduce majoritatea salariatilor/ pensionarilor) de la limita subzistentei la o limita a decentei, insa ma intreb si cat timp mai poate fi tolerata cresterea absurda si fara motiv a preturilor. sau deja suntem atat de invinsi de viata de zi cu zi incat singura reactie ar fi in final sa gasim putere morala/ financiara sa mai suportam o crestere.
mie mi se rupe inima cand merg pe strada si vad batranii cu plasele de rafie pe la piata, unii abia se misca dar bat tot orasul sa gaseasca o ceapa sau un cartof mai ieftin... Zilele acestea ne-am intalnit cu multe persoane fiindca aveam nevoie de o bona noua si efectiv la sfarsitul zieli eram sfasiati de faptul ca pentru fiecare persoana pe care am intalnit-o aceasta sluja ar fi fost inca un colac mic de salvare, insa noi il puteam oferi unei singure persoane... este dureros.