Capul sus draga mea! Nu s-a sfarsit lumea , desi tu asta simti. Copilul tau e cel care trebuie sa-ti dea puterea sa treci peste aceasta greutate... El are enorma nevoie de tine, sa fii o femeie puternica, sa-i tii loc si de tata si de mama... Nu-l dezamagi! Poti sa o faci si o vei face foarte bine!.
Hai, nu fii trista! Uita-te cum doarme ingerasul tau, asculta-l cum rade, cum se joaca si vei realiza ca nu e totul pierdut, ca viata are un sens si merge mai departe cu urcusurile si cobarasurile ei, cu bune si cu rele. Nimic nu e perfect pe lumea asta, dupa cum nimic nu dureaza vesnic.

Suntem aici sa te ascultam si sustinem daca ai nevoie!!!!

dehhh, micri, se pare k din fericire, nu e nici o mamica singura, dar, banuiesc k pot scrie si cele care se simt singure...

eu...de ex.am un sotz minunat, dar serviciul il solicita fff.mult, si atunci tot singura sunt , singurica cu bb matei, si ne descurcam de minune.dar cand vine tati acasa, devine sarbatoare.

eu sunt fericit din acest pinct de vedere sotul meu este langa noi insa nu mi s-ar parea un capat de tara dc nu ne-am mai intelege
cel mai important e sa ii fie bine copilului

elle,stiu ce inseamna.sotul meu lucra de noapte si lucra si mult,iar somnul de zi nu il odihneste asa ca somnul de noapte deci doarme mai mult si sta mai putin cu noi.noroc ca lucra doar 5 zile pe sapt iar de vineri dimineata pana duminica seara e cu noi

paiii , te cam contrazici: cum i-ar fi bine copilului, daca parintii nu s-ar intelege?

copilului ii este bine dezvoltandu-se si crescand inconjurat de dragoste, invatand ce-i respectul,bucurandu-se de lumina si caldura unui camin in care armonia desavarseste ceea ce creatorul a initziat....

intr-o casa in care haosul domneste, nu prea intrezaresc cum i-ar fi bine copilului...

Cred ca vroia sa spuna ca daca nu s-ar mai intelege si ar divorta ,nu ar fi un capat de tara.Cred si eu...ce rost are sa se chinuie doi soti daca nu mai sunt pe aceeasi lungime de unda?
Dar eu n-am inteles( oi fi mai grea de cap) cui i se adreseaza "micri" ca nu vad nici un mesaj inainea ei

paaaaaaaiii.....cred k micri, in calitate de moderator a deskis acest subiect in ideea de a incuraja mamicile singure sa-si spuna off-ul...daca existe un subiect intitulat "tati si bebe", de ce sa nu fie si o sectiune pt.cele care, cu curaj si devotament isi ingrijesc puiutzii ??cred k aceste mamici sunt cu adevarat niste "eroine"

si mai cred k acest subiect poate fi de folos mamicilor singure, dar nu numai, dovada k mai suntem cateva p'aici care, desi avem tatici p'acasa, to mai scriem cate ceva

e adevarat, dak cei 2 soti nu se inteleg, se kinuie reciproc, dar cum ramane cu un copil care creste fara un parinte?

personal am cunoscut ff.multe persoane (practica respectiva am facut-o mai mult pe barbati/baieti) care au crescut fara unul din parinti, oameni deosebiti, perfect normali.dar, daca stai sa-i analizezi in amanunt, dak ai timp sa le intri in suflet, descoperi "ceva neterminat", o dorinta acuta de a avea o familie frumoasa, fericita, lucru care de multe ori nu prea este posibil pt.ei, caci nu au avut un model in familie, nu au avut un exemplu....iar omul, in viata, imita mai mult sau mia putin ceea ce a vazut in anii copilariei in casa.

pe de alta parte, decat sa timorezi copilul cu batai, insulte, tzipete, poate e mai bine sa-i oferi linistea unui camin monoparental.

acest lucru este foarte subiectiv...depinde de la caz la caz...dar, unoeri o consiliere de durata inaintea luarii unei decizii gen "divortz", poate avea efecte benefice (desi sunt putine cazurile fericite in care consilierea skimba cu ceva substantial cursul unie casnicii deja ruinate)

mamelor sau viitoarelor mame singure daca este vreuna si trece prin acest subforum... este un fel de "bun venit! suntem alaturi de tine! aici gasesti prietene pe care te poti sprijini!"...

Aaaa...am banuit eu ca o fi un fel de invitatie...adica nu s-a apucat micri sa vorbeasca asa singura la pereti...

Am avut experienta asta de mama singura timp de 7 ani.A fost de preferat pentru ca primul sot era un fel de macelar barbar dar sincer sa va spun...dorinta de a avea familie ( normala,nu cu un macelar) ,era vesnica in subconstient.Cred ca toate mamele singure tanjesc la fericirea unei familii chiar daca sunt speriate( cum eram eu)si traumatizate de un trecut dureros.Dar important e sa nu-ti pierzi credinta,D-zeu e acolo si te vede ce faci zi de zi,creste-ti copilul cu mandrie si raspundere si cand vei fi pregatita va veni si timpul tau.Asa am gandit mereu in tot acest timp .

Dureros este ca societatea inca mai arata cu degetul la mamele singure,mai ales la cele care nu s-au casatorit.Asa ca ele saracele trebuie sa munceasca inzecit pentru a-si castiga respectul si locul printre semeni.

Societatea asta nu e una sanatoasa mi se pare mie... e adevarat ca o mama singura se confrunta cu mai multe probleme, ca trebuie sa tina loc si de mama si de tata... dar sa mai aiba si grija societatii in afara de atatea altele, mi se pare...penibil... ne indreptam catre o lume a viitorului, dar nu suntem in stare sa gandim putin mai avansat....pacat!

mihaela, cred ca te-a lamurit elle deja...nu vorbeam singura la pereti draga mea, nu stiu ce nu se intelege, ca pare destul de clar si titlul subiectului si continutul
Daca ai sa citesti atent, titlul este o incurajare, iar din continut se intelege ca este adresata mamicilor singure care pot discuta problema lor aici, in cazul in care doresc sa o faca, sa simta ca nu sunt chiar singure si-si pot gasi aici alinare, sprijin, si intelegere.
You got it? ...I hope so!...

Pupici

Da...mai tarziu dar m-am prins

Mamici singure...mai stie cineva de Dora? Ea ramasese singurica, doar cu fetita ei.

Mai bine o mamica singura si fericita decat doi parinti care nu se pot suporta.
Parintii mei au stat impreuna de dragul nostru si de rusinea de a divorta. Pe mama mea o ingrozea ideea de a da divort si a preferat sa traiasca 26 de ani ingrozitori cu un betiv care a si bagat-o in mormant.
Este greu sa recunosti ca o casnicie s-a sfarsit si ca poate ai pierdut o gramada de ani asteptad ca cel de langa tine sa se schimbe dupa ce-ti face mii de promisiuni. Nu este corect ca faci mereu compromisuri doar de dragul copiilor care oricum inteleg ce se intampla in jurul lor si in nici un caz nu sunt fericiti. Noi mereu am incurajat-o pe mama sa divorteze si sa traiasca linistita dar pur si simplu nu a putut. Mereu credea ca poate o sa se schimbe si va fi totul ca la inceput.
Felicitari tuturor mamicilor singure. Sinteti niste eroine ca reusiti sa va tineti veritcale si sa va cresteti si copii fericiti.

Salut burtici si mamici.

Cu toate ca, sunt de mult timp pe acest site, acum am reusit sa va scriu primul mesaj din cauza unor probleme tehnice. Multumesc administratorului ca m-a ajutat.
Mi-am dorit foarte mult sa pot lua legatura cu voi, sa va intreb una alta despre sarcina, despre bebe....despre tot ce este nou si neprevazut in aceasta perioada. Eu sunt la prima sarcina si ma bucur ca peste 2 luni o sa-mi pot tine puiul in brate. Partea mai putin frumosa este ca, sunt singura....nu am sot. Cand am aflat ca sunt insarcinata, am hotarat sa tin acest copil dupa lungi discutii pe care le-am avut cu prietenul meu. El, din nefericire, ma ajuta doar financiar. Nu este din acelasi oras cu mine si ne vedem rar. Uneori ma simt singura, mai ales cand, citesc pe forum ca, sotii vostri sunt alaturi de voi si va sprijina, va rasfata . Sunt un pic speriata deoarece nu stiu daca am sa reusesc sa fiu si mama si tata pt bebe-ul meu, daca nu o sa imi reproseze ca, tatal lui nu este alaturi de noi.
In orice caz, nu regret hotararea pe care am luat-o, de a tine copilul, si incerc in fiecare zi sa fiu puternica si sa gandesc pozitiv pentru aceasta fiinta care creste in pantecul meu si este totul pentru mine.

Draga onutza,in primul rand felicitari pentru hotararea ta de a tine copilul,ai fost inteleapta si curajoasa.Cat despre puterea ta de a fi si tata si mama ,nu te teme,o vei avea la momentul potrivit si vei fi si tu uimita cat de puternica vei fi.Iti spun toate astea din experienta.
Si eu am fost in situatia ta,ba chiar mai rau pot spune,si credeam ca lumea s-a sfarsit si-mi doream sa mor.Cand primesti copilul in brate la nastere o sa vezi cum te simti de parca esti zmeul zmeilor si pentru bucatica aia mica de carne poti rasturna muntii.
Lasa vecinii care barfesc pe la colturi,lasa rudele care se uita la tine cu trei ochi si nu lasa pe nimeni sa-ti ia bucuria de a fi mama.
Bafta!

Merci Mihaele pt incurajari. Imi dau seama ca ti-a fost si tie greu sa-ti cresti copilul singura si poate nu ar fi chiar atat de greu daca, lumea nu s-ar uita ca la o ciudatenie la tine si nu ai auzi tot felul de barfe rautacioase. Incerc sa le ignor pe toate si sa ma bucur de minunea care mi-a dat-o Dumnezeu.

O sa fie clipe cand o sa-mi fie foarte greu, sunt sigura de asta, dar dragostea pt bb o sa-mi dea putere ca sa trec peste toate neajunsurile, fie ca sunt de natura fizica sau psihica. Si poate, intr-o zi, o sa apara in viata mea acel barbat care sa ma iubeasca si respecte si pe mine, dar si pe bebe, iar atunci totul se va imparti la 2....

Tu cum ai reusit sa faci ca sa nu sufere copilul ca nu a crescut cu ambii parinti? Pe mine ma ingrijoreaza acea perioada cand o sa mai creasca si o sa fie constient de ce se intampla in jurul lui. Stii cum sunt copii, foarte sinceri si directi si o sa-i puna tot felul de intrebari, unde-i tatal tau...de ce nu vine cu tine la gradi, sau in parc..... Vreau sa-l protejez ca sa nu sufere, dar sunt constienta ca, nu o sa pot sa elimin toate astea in proportie de 100%.

Da.. intr-adevar...copiii pot fi rautaciosi in naivitatea lor.
Eu am avut o cretinitate de sot ( unde naiba l-oi fi gasit) ca a facut aripi si a zburat imediat dupa ce am ramas gravida.M-am mutat in casa parinteasca si ajuata de tata si de frati( mama murise chiar atunci)am reusit sa mai uit de amar.Vecinii erau cu ochii pe mine ca pe butelie si eu eram stirea de senzatie a vremii.Asta timp de un an sau doi ca apoi s-au potolit.
Mi-am vazut de viata si de copilul meu timp de 7 ani .Eram asa de traumatizata ca pe strada in loc de barbati vedeam draci si parca toti erau urati si prosti.Nu mi-am putut gasi pe nimeni in tot acest timp pt. ca eram prea speriata sa caut sau macar sa ma gandesc la o a doua casatorie.
Fetita m-a intrebat de cateva ori de tata( impinsa de copiii de afara) si i-am spus ca locuieste in alt oras si ca nu iubeste copiii si de asta a plecat .( Daca cazul tau e diferit trebuie sa-i dai o alta explicatie, cat mai aproape de adevar).
Si uite asa incet incet mi-am castigat respectul si am fost o mama model in fata tuturor.Anul acesta am emigrat si vreau sa-ti spun ca am gasit aici un barbat de sa-i saruti picioarele.Eu ,aia speriata si cu frica de barbati,m-am schimbat si mi-am capatat increderea in mine.M-am casatorit , am avut o nunta de vis si acum asteptam bebelina
Este cineva acolo sus care vede tot ce facem,fii o mama responsabila,creste-ti copilul cu drag si vei vedea ca fericirea va veni cand te astepti mai putin.( ai vazut ca la mine a venit abia peste 7 ani)
Sa fii fericita!

Felicitari pentru decizia ta de a da viata unui BB ca mamica singura!
Eu m-am casatorit la 18 ani pentru ca ramasesem gravida, iar atunci imi imaginam ca-l iubesc pe barbatul acela. Iar el s-a casatorit cu mine din cauza copilului. Era prima mea sarcina (pana la 27 ani cati am acum am 1 nastere si doar 2 chiuretaje) si-am luat decizia sa fac BB-ul. Dupa casatorie am avut o gramada de probleme familiale, pentru ca el nu ma iubea cu adevarat, iar in plus avea si parintii sub orice critica. Nu pot sa spun ca era un om rau, ci alerga foarte mult, dar probabil intre alergaturile astea mai avea cand pe una, cand pe alta (numai eu am aflat de cateva - ca l-a prins intr-o zi fosta mea soacra cu una in casa, dar dupa aia a negat ca ar fi fost asa - oricum, nu stiu, ca nu m-am injosit niciodata sa-l urmaresc).
Impreuna am infiintat o firma care s-a dezvoltat binisor, dar ce folos? Am stat impreuna 4 ani aproape, apoi am divortat si eu, ca proasta, am vrut sa-i demonstrez ca pt. mine nu conteaza banii si-am iesit din firma (la care totusi am dretul si acum). Ca urmare, pentru a nu ma ridica cu pretentii materiale, el s-a impacat cu mine si am mai stat impreuna in concubinaj 1 an si ceva, insa viata mea cu el era din ce in ce mai rea. Pana la urma, am ajuns astfel incat inainte de Craciun in 2003 m-a batut de m-a desfigurat de fata cu baietelul.
Regret ca am stat cu el atatia ani. Si nu-ti pot povesti prin cate am trecut, numai pentru ca m-a speriat "gura lumii" si m-am casatorit cu el! La inceputul lui 2004 mi-am luat comoara mea cea mai de pret, adica copilul, si am plecat la parinti. Nu m-au interesat nici macar banii si situatia pe care-o lasam in urma, adica firma cu rulaj de 3 miliarde pe an, 3 masini, apartament cu gresie, faianta, parchet, centrala, aer conditionat etc. (eu deabia mi-am luat hainele mele si ale copilului).
Am stat 1 an singura. Mi-am luat serviciu cu 7 milioane/luna la inceput, dupa aia a crescut salariul (si asta in provincie, pentru ca sunt fata isteata). In perioada asta am avut o gramada de admiratori deoarece sunt si frumusica, dar inima mea era de piatra.
In noiembrie anul trecut l-am cunoscut pe actualul meu sot. Il iubesc foarte mult, si el ma iubeste foarte mult (si pe mine si pe baietel).Ne-am mutat in Bucuresti unde sta sotul meu si sunt o fericita mamica si viitoare mamica. Sotul meu ma face sa ma simt in siguranta, iubita, adica sa ma simt femeie cu adevarat.

Draga onutza81, ce pot sa-ti spun? Cat am fost singura mi-a fost greu sa-mi cresc baietelul care acum are 8 ani. De ce? Pentru ca toata lumea il rasfata, iar el a fost singurul meu sprijin in incercarea prin care am trecut si ajunsesem sa-i fac toate capriciile. Iar el, si normal, a simtit toate acestea si mi s-a suit in cap. Pentru a tine loc si de mama, si de tata, e nevoie de multa intelegere, tandrete, iubire, dar si de intransigenta in luarea deciziilor, cu alte cuvinte uneori trebuie sa fii un pic mai dura, chiar daca te doare sufletul. Si asta pentru a-l putea invata scala valorilor umane: sa inteleaga clar ce e bine si ce e rau sa faca. Dar intr-adevar, o familie in care nu exista intelegere, unde sunt certuri, batai afecteaza copiii mai mult decat faptul ca nu are decat un parinte. Dupa ce m-am despartit (si inainte de asta), baietelul meu avea cosmaruri in care striga mereu dupa mine si voia sa ma salveze, cred ca de batai. Acum a scapat de aceste cosmaruri si pot sa-ti spun ca-i zice "tati" actualului meu sot, chiar daca tatal lui natural traieste.
Un copil este intotdeauna o binecuvintare. O sa vezi ca toate o sa-ti mearga mai bine dupa ce vine BB-ul pe lume. Si sa stii ca sunt si oameni care te apreciaza pentru hotararea ta si te vor aprecia si ajuta si dupa ce nasti.
Si nu dispera! Exista undeva cineva care-ti este sortit, un barbat care va va iubi si te va aprecia la adevarata ta valoare. Trebuie doar sa ai putina rabdare, sa nu fii incantata de primul venit si sa stii sa descoperi sufletul inainte de toate. Frumusetea trece, sufletul ramane.
Multa sanatate tie si BB-ului si sa fii o mamica fericita!

Felicitari !!!! esti o curajoasa daca ai gasit puterea sa iei aceasta hotarare deloc usoara dealtfel...fii sigura ca undeva exista si jumatatea ta/ a voastra, si o vei intalni.
Cu sigurantza iti va fi foarte greu singura , dar...nu uita ca Dumnezeu te va rasplati pt. decizia de a nu pune capat acelei vieti plapande care a luat fiinta in tine, si-ti va da puterea de care ai nevoie ca sa razbesti. Ai sa vezi!!!

Salut Evelina si iti multumesc din suflet pt mesajul tau. Cand citesc prin ce ai trecut tu si alte mamici care sunt in situatia mea, imi da si mai multa putere si speranta ca, totul o sa fie bine si pt mine si pt copilul meu.

Cu tatal bb-ului ma inteleg foarte bine, dar din pacate este o relatie imposibila. Si cand spun asta, mi se rupe sufletul, mai ales ca noi 2 tinem mult unul la altul si ne intelegem bine. Am stiut din prima zi cand am aflat ca sunt gravida ca, o sa trebuiasca sa-l cresc singura pe bb si dupa cateva saptamani in care m-am gandit destul de mult, am luat hotararea de-al pastra. Ma visam mamica de mult timp si nu de putine ori m-am rugat sa fiu mamica, dorinta mi s-a implinit. In afara de momentele cand ma simt un pic trista ca trebuie sa trec prin aceasta perioada minunata singura, fara ca sa-l am pe omul iubit langa mine, stiu ca sunt binecuvantata de Dumnezeu ca o sa am un copil. O sa lupt pt el ca sa-i ofer tot ce are nevoie atat fiziologic cat si afectiv.

Ma bucur Evelina ca ai reusit sa treci peste necazurile cu primul sot si ai avut puterea sa iubesti din nou. Ai trecut prin momente grele, dar acum ai ceea ce meriti, o familie unita si fericita. Iti doresc toate cele bune si in primul rand multa sanatate sa te poti bucura de copii tai.

Ce sa fac Micri, trebuie sa fiu puternica atat pt mine cat si pt copilul pe care il astept. Cu siguranta Dumnezeu, familia si prietenii o sa ma ajute sa trec peste momentele grele si o sa se bucure alaturi de mine mereu.

Ce ma sperie cel mai mult este ca, o perioada de timp, nu stiu cat, o sa trebuiasca sa-l cresc singura, si nu vreau ca acest lucru sal afecteze pe bb din punct de vedere pshic. Saptamana asta mi-am propus sa ajung la biblioteca si sa-mi caut ceva carti despre psihologia copilului.

Daca stiti ceva site-uri unde as putea sa aflu mai multe informatii, mi-ar prinde tare bine.

Sa fim fericite!

Draga Onutza
la un moment dat va trebui sa-i explici copilului de ce tatal sau nu-i este alaturi, bineinteles o explicatie potrivita varstei lui, dar sa fie cat mai apropiata de adevar. Si este de asemenea important sa inteleaga ca nu este nici o rusine in asta si ca nu are de ce sa se simta inferior copiilor care cresc cu amandoi parintii alaturi. Iti spun asta pentru ca atunci cand va merge la gradi si la scoala va avea intalni tot felul de situatii si este bine pentru el sa aiba o intelegere cat mai buna asupra situatiei voastre. Acest complex de inferioritate care apare cred ca este cel mai mare risc, in rest, daca traieste intr-un climat de optimism, iubire si bucurie totul va fi ok.
Si plus de asta este chiar foarte posibil ca situatia voastra sa se imbunatateasca, in sensul ca poate vei gasi un barbat care sa va iubeasca si sa va ofere caminul de care aveti nevoie, sau poate chiar sa intemeiezi o familie cu tatal copilului.
Sa ai mereu incredere ca Dumnezeu va vegheaza si va iubeste mult de tot, pe tine si pe bebica, si ca va va da tot ceea ce este mai bun pentru voi

parerea mea, ca copilul nu constientizeaza chiar din prima zi ca nu are si mama si tata... trece ceva timp pana incepe sa se compare cu altii sa sa vada ca nu are un tatic, si cine stie pana atunci poate ii gasesti un tatic adoptiv care sa-l iubesca cat mai mult, nu?

si noi se pare ca o sa crestem fara tatic.... dar.... exact, cum sa mai spus, lumea nu se termian aici, sunt si cazuri mai grele, si probleme mai mari....

sa fim noi sanatoase si bebeii nostri, ca restul ... le rezolva timpul

Fetelor, va admir cat de puternice sunteti. Sa stii ca vei creste un copil singura si totusi sa fii atat de increzatoare. Sunteti un exemplu nemaipomenit pentru celelalte (viitoare) mamici singure. Va doresc nastere usoara si un bebe sanatos si voios. Care o sa umple orice gol existent in sufletul vostru. Sunt sigura ca va aparea si un tati pentru micutul sufletel. Un om care sa merite sa va aiba in viata sa.

Ira, am crezut ca v-ati impacat! Sorry!

Exista tot timpul si varianta cu gasitul unui alt tatic. Nasul meu s-a casatorit cu nasa cand ea avea un baiat de 4 ani si chiar daca la inceput i-a fost tare greu sa se acomodeze cu el sa stii ca acum il iubeste de juri ca-i facut de el.
Asa ca mai ai timp sa-ti gasesti jumatatea!

Draga g_nicoleta....

nu vreu sa mint si sa spun ca totul merge super bine si ne-am impacat, dar bine, oricum sunt mari schimbari in bine.... adica tati vine des pe la noi, sta ici, isi da cu parere apropo de numele bebelinei, si la ce gradinita ar trebui sa mearga sau ce sa manance sau cum sa fie alaptata (ceea ce inainte nici ca il interesa, ca nici n-am vorbit 4 luni de zile) acum daca nu ne vedem vorbim fiecare zi... sau la telefon sau pe messenger....

mie mi-ar placea sa cred ca totul o sa se rezolve, si cunoscandu-l pe el, stiu ca asta nu se va intampla peste noapte... eu nu-l oblig la nimic, pentru ca deocamdata nu vreau sa-l sperii... are si el destule griji pe cap, si-a reluat facultatea, alte alea, bine raman de parere ca totusi copilul este mai important dar... cum am mai spus el are 22 si mari sperante pentru viitorul lui, vrea sa plece in State... chestii.....

oricum, chiar acu 2 zile venise asa, mai ingandurat, si mi-a zis ca uite asa si asa, el se gandeste mult la ce ar trebui sa facem, ca o sa avem un bebel, ce o sa zica mama lui, ce-o sa zica prieteni daca ne casatorim, este si o persoana care a muncit mult la imaginea lui de "barbat perfect" asa ca... din moment in care ne casatorim sau si un bebe, iti dai seama ca.... prietenii lui n-o sa-i mai priveasca cu aceiasi ochi....
pt. mine putin conteaza opinia publica dar nu prea este si cazul lui...

in plus mi-a zis ca nu prea aare ce sa ofere acum, e muncit, nu munceste acum, ca are mult de recuperat la facultate, si in cazul acesta ce sa facem? ca nici eu nu muncesc, bine, eu am alte venituri si ma descurc destul de bine cu banii plus am apartamentul meu... asa ca tati face bine ca se gandeste la toate, si nu ia o decizie "doar pentru ca trebuie"

asa ca.... tati vine, suna, mai iesim sa ne plimbam.... ceea ce eu le iau drept niste semne pozitive... dar in cazul in care suntem noi, o impacare, nu poate sa insemne decat casatoria, nu? ca de stat am stat impreuna, si stim ca ne potrivim.....

asa vad eu impacare, sa ziceam ca in momentul de fata suntem in tratative


pupicesc

Ira, cred ca ti-e destul de greu a stai asa, in expectativa, cu inima indoita ca cine stie cat va mai dura pana cand taticul va face pasul decisiv...sau daca il va face vreodata...important e sa-ti fie alaturi in perioada aceasta, sa vada prin ce treci, sa reusesti sa-i transmiti si lui o parte din emotiile pe care le traiesti in legatura cu bebelusa din burtica...si poate s-o indura Cel de Sus sa-i dea mintea cea de pe urma...eu iti urez succes...si o sarcina usoara!

M-am gandit tare mult pana sa raspund la un asemenea topic...
Stiu ca s-a mai spus de multe ori insa, simt nevoia sa o repet (chiar daca nu este ceva original): acelea dintre voi care ati gasit puterea interioara de a merge mai departe si de a pastra copilasii din pantecele voastre, sunteti niste mame exemplare, niste femei puternice, deosebite si va admir din tot sufletul!
Am tot incercat sa ma pun in locul vostru, ma tot gandeam "oare ce fac, ce spun, ce simt, cum traiesc ele"? si niciodata nu am gasit un raspuns... nu unul care sa ma faca sa va inteleg perfect.
Eu cred ca femeile cu adevarat puternice sunt cele ca voi si mai cred ca Dumnezeu va rasplati maturitatea si dragostea voastra pentru aceste fiinte nevinovate si veti gasi intr-o buna zi acea fericire pe care o meritati.
Mi-e tare greu sa imi imaginez cum as trece eu prin situatia in care sunteti voi. Eu sunt foarte "dependenta" emotional de sotul meu (asta poate si pt ca este un om deosebit) si nu as fi putut concepe sa am un copil fara tatal lui aproape. Desigur ca, daca viata m-ar fi pus in fata unei asemenea situatii, nu as fi facut avort nici in ruptul capului. Sunt de parere ca, desi este mai greu, e de preferat sa creasca bebe numai cu mami decat sa nu creasca deloc, sa nu se nasca sau sa creasca cu un tata denaturat. Ganditi-va ca sunt atatea cazuri de tati care isi abuzeaza copiii, in cele mai variate forme, de la cele mai "usoare" pana la acele mai atroce posibile... Unui astfel de parinte ii prefer de 1000 ori lipsa tatalui.
Chiar daca am deviat in randurile anterioare putin de la subiect, vreau sa stiti - mamici singure - ca sunt cu sufletul si cu gandul alaturi de voi si de bebelusii vostri, la fel cum si alte multe fete de pe forum sunt!
Capul sus, maine e o noua zi si soarele o sa rasara in cele din urma!
Sa aveti sarcini si nasteri usoare, bebelusi sanatosi si voiosi!

anka si tu ai face exact ca noi si chiar tu ai spus ca nu ai face avort nici in ruptul capului!femeile sunt in general puternice,numai ca exista o treapta pe care trebuie sa se hotarasca urca mai sus sau coboara

Da, asa este, as face ca voi insa... trebuie sa fie atat de greu! cred ca suferinta este marcanta si numai o fire puternica cu adevarat i-ar putea face fata.

Ira, Miraa si Onutza sunt deosebite pentru hotararea de a pastra copii si sunt convinsa ca atunci cand bebelusii vor fi mari le vor aprecia foarte mult ca au avut curajul de ai aduce pe lume.
Bravo voua!

multumesc mult g_nicoleta, sper sa fie cum zici tu...

ultimul lucru care as vrea este sa ma judece intr-un fel bebelina, sau sa-mi reproseze ca n-are si ea un tatic langa ea ca restul lumii.... cu toate, ca.... facem mari progrese in acest domeniu...

bebelina o sa te inteleaga!!mai ales ca este si fetita
esti o mamica moderna...dupa ce nasti o sa refuze taticul doua fete asa de frumusele?..acu daca-l mai vreti voi
trebuie sa ai rabdare...si eu stau tare prost la capitolul asta
nicoleta multumesc si eu

Fetelor fiti sigure ca bb-ul nu va v-a judeca ptr ca el va stii exact ce sacrificii ati facut ptr ca ei sa existe si sa creasca ca un copil "normal" (cu 2 parintii - sa nu ma intelegeti gresit cu acest normal). Si vor aprecia ca nu ati fortat lucrurile cu ideea ca este in favoarea lor(lucru total gresit). Sunt multi copii care ar fii vrut sa fie in situatia copiilor vostri. Adica daca nmu m-o vrut nu m-o vrut ... asta e mami e cu mine si cu asta basta.

Aveti grija de voi ca nimeni nu are mai mare grija ca voi insiva.

Stiti ca pe timpul lui ceausescu,exista termenul de"Mame Eroine"..ei..asta sunteti voi,femeile care ati pus viata copilului vostru mai presus ca orice.nu am decat cuvinte de lauda pentru voi. barbatii vin si pleaca in viata unei femei,dar copilul este ceva ce iti apartine pentru vecie,care-ti va fi mereu aproape la bine si la rau(ceea ce nu se poate spune si despre unii barbati),care te va iubi neconditionat si care-ti va umple zi de zi sufletul cu bucurie.nu pot decat sa-i compatimesc pe cei care au renuntat sa-si vada crescand copii.aceste persoane nu merita nimic de la viata pentru ca au renuntat la cea mai mare bucurie pe care ti-o poate oferi Dumnezeu:aceea de a fi parinte.

sar'na alyna, vai ce bine incep sa ma simt...

dar nu cred ca termenul de "mama eroina" mie una mi se potriveste deocamdata, ca pana la urma daca ai o judecata sanatoasa, ajungi si tu la parere ca un copil odata facut trebuie pastrat... dar... stai ca abia acum incepe totul....
sa-l cresti, sa-l educi sa fe un om cu principii si cu valori morale, sa-l sustii in alegerile lui, sa-i oferi tot de ce are el nevoie.... si cate si mai cate...

stiti vorba aia ca poti sa alegi orice in viata asta in afara de parinti si familia, eu nu cred asta, cred ca inaine sa se nasca bebeii isi aleg familiile si parintii, asa ca eu sper din tot sufletul ca fetita mea sa nu regrete vreodata alegrea facuta...

draga ira,nu-ti fa probleme de pe acum in legatura cu ce-o sa se intample in viitor!!lasa ca toate se rezolva de la sine!tu bucura-te de fiecare moment al sarcinii,iar apoi de fiecare moment petrecut cu copilasul tau!Dumnezeu e mare si te iubeste pentru curajul tau;nu va permite sa duceti lipsa de nimic.inclusiv de prieteni si multa,multa dragoste!!

aa..sunt sigura ca bb al tau te-a ales pe tine pentru ca stia cat esti de curajoasa ,frumusica,si mai ales cat de mult ai sa-l iubesti.

Doamne, sper sa nu fiu vreodata in situatia de a spune ca sunt o mama singura, insa stiu bine ce insemna asta. Mama a ramas singura cu mine cand aveam 6 zni si toata viata ei mi-a dedicat-o mie. Si mai stiu ca acum, la 23 de ani, mi-as dori enorm ca mama mea sa se poata bucura de viata, alaturi de cineva care s-o iubeasca, s-o respecte. Eu sunt acum la casa mea, ea a ramas singura. Mi se pare atat de nedrept... Desigur, o ajut mereu, cand pot, insa sunt departe de ea si ea e singura.
Mamele care au puterea de a-si creste singure copilasii mi se par extraordinare, insa cred cu putere ca femeia trebuie sa aiba un sprijin, moral si fizic in a-si creste copilasul. Sper ca Dumnezeu sa va scoata in cale, mamici singure, acel Om care sa va faca fericite, care sa va respectre si sa va iubeasca, care sa fie un tata exemplar pentru copilasii vostri, fiindca fiecare din noi are dreptul la fericire!!!!!!!!