micri
Sep 20 2005, 12:26 PM
Fetele,
Haideti sa adunam povesti si basme pt. pitici 
Alba ca Zapada si cei sapte pitici.A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti,...... o frumoasa imparateasa. Intr-o zi de iarna, cind fulgii dansau in fata ferestrei cu pervaz de abanos, in timp ce broda, ea s-a intepat cu acul. Pe pervaz au cazut atunci citeva picaturi de singe din degetul ei , si imparateasa si-a pus in minte o dorinta:"Ce mult as vrea sa am un copil cu obrajii rosii ca singele, cu pielea alba ca zapada si cu parul negru ca abanosul." Si se intimpla ca aduse pe lume o fetita asa cum isi dorise, cu pilea alba ca zapada, cu obrajii rosii ca sangele , si cu parul negru, negru, ca abanosul , si careia i-au pus numele Alba ca Zapada.
Dar, din nefericire, imparateasa nu mai avu zile ca sa o vada crescind, se prapadi.
Dupa o vreme, imparatul isi cauta o alta sotie.
Noua imparateasa, pe cit era de frumoasa, pe atit era de rea, iar pe Alba ca Zapada o chinuia, se purta urat cu ea, si o tinea ca slujnica in casa.
Imparateasa cea rea avea o oglinda pe care, in fiecare zi, o intreba: "Oglinda oglinjioara, cine-i cea mai frumoasa din tara ?" Iar oglinda ii raspundea "Tu stapana mea!"
Odata cu trecerea anilor, Alba ca Zapada se facu atit de frumoasa, ca la soare te puteai uita dar la ea ba.
Intr-o buna zi imparateasa isi intreba din nou oglinda iar aceasta ii raspunse: "Frumoasa esti, craiasa, ca ziua luminoasa, dar Alba ca Zapada e mult mult mai frumoasa."
Furioasa atunci, chema la ea un vanator si ii porunci sa o ia pe Alba ca Zapada, sa o duca in adincul padurii si sa o omoare, iar ca dovada ca i-a indeplinit porunca, sa-i scoata inima fetei din piept si sa i-o aduca ei.
Se sperie vinatorul, dar ce putea sa faca decit sa se supuna. Ajuns in padure, nu-l lasa inima sa duca la capat crunta porunca, i se facu mila de fata si , ii spuse atunci Albei ca Zpada: "-Fugi si ascunde-te, fetita draga, unde nu calca picior de om, caci daca te gaseste imparateasa, nu o sa se indure de tine."
Biata copila o lua la goana printre copaci, speriata, petrecuta doar de ciripitul pasarelelor si privirea fiarelor salbatice, care nu-i facura nici un rau.
Vanatorul ucise atunci un porc mistret si-i scoase inima, pe care i-o duse imparatesei ca dovada ca Alba ca Zapada murise.
Alba ca Zapada alerga cat alerga prin padure, iar intr-un tirziu, obosita de atata goana, ajunse intr-o poiana unde zari o casuta dragalasa si se opri sa se odihneasca.
Batu la usa dar nu raspunse nimeni. Intra, si ce vazu!?!... pe o masuta erau imprastiate cite sapte farfurioare, sapte furculite si sapte cutitase, sapte canute,...iar in jur mai erau sapte scaunele, si intr-un colt sapte patuturi.
Se aseza la masa si infometata incepu sa manance din mancarea care era pe masa, bau si apa dintr-o canuta, apoi se intinse pe un patut si adormi.
Cei sapte pitici care locuiau in acea casuta, se intorceau de la mina, de unde munceau , scotand aur si diamante cu greu, cantand voios si tare prin padure . Cand intrara ce sa vezi...mare le fu mirarea ,l ucrurile nu mai erau asa cum le lasasera : "-Ce sa intimplat aici? -Cine mi-a mincat din farfurie? -Cine mi-a baut din canita? -Nu cumva sint hoti in casa?"
Cind... au vazut fetita care dormea. Au ramas inmarmuriti!
"-Ce frumoasa e!" murmurara toti in cor.
Alba ca Zapada se trezi din cauza zgomotelor si privi mirata in jur.
"-Voi sinteti piticii din padure de care mi-a povestit atitea tatal meu? "
Alba ca Zapada povesti apoi piticilor toata patania ei.
"-Ramii la noi, aici n-o sa te gaseasca mama ta vitrega si fara inima" ii spusera piticii.
"-Primesc cu draga inima", raspunse Alba ca Zapada.
Si asa, in fiecare zi piticii plecau la mina sa munceasca, iar ea ramanea acasa si trebaluia prin casa, pregatea cina, iar seara inainte de culcare le citea piticilor cite o poveste.
Imparateasa afla de la oglinda fermecata ca Alba ca Zapada traieste si ca se afla in padure in casa piticilor care o pazesc cu strasnicie.
Atunci, ea se gandi cum ar putea sa scape odata definitiv de Alba ca Zapada , si ii veni o idee. Lua cel mai frumos mar si ii injecta otrava pe una din jumatati si rosti o vraja care se rupea numai daca un print frumos ar fi sarutat-o pe cea care manca din marul otravit. Se imbraca ca o negutatoreasa, lua cu ea un cos cu mere si puse marul otravit deasupra, si porni spre casa piticilor .
Cind piticii plecau la mina ii spuneau ca de fiecare data sa nu deschida usa strainilor.
Mastera se duse in padure, se asccnse dupa un copac ,si astepta ca piticii sa plece si cantecul lor sa se piarda in departare.
Iesi atunci de dupa copac si batu la usa casutei. "-Buna dimineata, draguta. Am niste mere grozave de vinzare." Alba Ca Zapada statu putin pe ganduri si-i spuse :"Multzumesc matusa, dar nu vreau!" . Atunci imparateasa lua marul cel otravit asezat deasupra si musca din jumatatea buna chiar ea, imbiind-o pe fata :"Hai gusta si tu sa vezi ce bune si ce dulci sint !", si zicand aceasta ii intinse fetei marul cu cealalta jumatate neanceputa si otravita.
Nebanuind nimic, Alba ca Zapada musca cu pofta din marul otravit ,si cand sa inghita bucata de mar, aceasta ii ramase in gat si lesina pe loc.
Seara, piticii se mirara ca Alba ca Zapada nu i-a intimpinat la fel ca altadata. Dar mare le-a fost supararea cind au vazut-o zacind pe jos fara de suflare.
Cu ochii in lacrimi si inimile intristate, ii cioplira un sicriu transparent, de clestar ca sa o poata vedea tot timpul, o asezara in el , si pornira sa o duca pe virful unui munte.
S-a intimplat ca pe drum se intilnira cu un tinar print care ratacea prin padure. Acesta, vazind frumusetea tinerei, se indragosti pe loc de tinara printesa si neputand sa reziste frumusetii ei, se apleca si o saruta. Si sa vezi minune, Albei ca Zapada ii sari atuci bucata de mar otravit din gat si se trezi din somnul ei adinc. Mare a fost bucuria piticilor , iar cei doi tineri s-au casatorit si au trait fericiti pana la adanci batraneti.
V-a placut?
Acum e randul vostru!!!!
Criss_B
Oct 2 2005, 05:02 PM
Capra cu trei iezi - de Ion Creanga
Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: "Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă toate unul cu altul".
Într-o zi, capra cheamă iezii de pe-afară şi le zice:
- Dragii mamei copilaşi! Eu mă duc în pădure ca să mai aduc ceva de-a mâncării. Dar voi încuieţi uşa după mine, ascultaţi unul de altul, şi să nu cumva să deschideţi până ce nu-ţi auzi glasul meu. Când voi veni eu, am să vă dau de ştire, ca să mă cunoaşteţi, şi am să vă spun aşa:
Trei iezi cucuieţi,
Uşa mamei descuieţi!
Că mama v-aduce vouă:
Frunze-n buze,
Lapte-n ţâţe,
Drob de sare
În spinare,
Mălăieş
În călcăieş,
Smoc de flori
Pe subsuori.
Auzit-aţi ce-am spus eu?
- Da, mămucă, ziseră iezii.
- Pot să am nădejde în voi?
- Să n-ai nici o grijă, mămucă, apucară cu gura înainte cei mai mari. Noi suntem odată băieţi, şi ce-am vorbit odată vorbit rămâne.
- Dacă-i aşa, apoi veniţi să vă sărute mama! Dumnezeu să vă apere de cele rele, şi mai rămâneţi cu bine!
- Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi, şi Dumnezeu să-ţi ajute ca să te întoarne cu bine şi să ne-aduci demâncare.
Apoi capra iese şi se duce în treaba ei. Iar iezii închid uşa după dânsa şi trag zăvorul. Dar vorba veche: "Pereţii au urechi şi ferestrele ochi". Un duşman de lup - ş-apoi ştiţi care? - chiar cumătrul caprei, care de mult pândea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la peretele din dosul casei, când vorbea capra cu dânşii.
"Bun! zise el în gândul său. Ia, acu mi-e timpul!... De i-ar împinge păcatul să-mi deschidă uşa, halal să-mi fie! Ştiu că i-aş cârnosi şi i-aş jumuli!" Cum zice, şi vine la uşă: şi cum vine, şi începe:
Trei iezi cucuieţi,
Mamei uşa descuieţi!
Că mama v-aduce vouă:
Frunze-n buze,
Lapte-n ţâţe,
Drob de sare
În spinare,
Mălăieş
În călcăieş,
Smoc de flori
Pe subsuori.
- Hai! deschideţi cu fuga, dragii mamei, cu fuga!
- Ia! băieţi, zise cel mai mare, săriţi şi deschideţi uşa, că vine mama cu demâncare.
- Sărăcuţul de mine! zise cel mic. Să nu cumva să faceţi pozna să deschideţi, că-i vai de noi! Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i aşa de gros şi răguşit, ci-i mai subţire şi mai frumos!
Lupul, auzind aceste, se duse la un fierar şi puse să-i ascuţe limba şi dinţii, pentru a-şi subţia glasul, ş-apoi, întorcându-se, începu iar:
Trei iezi cucuieţi,
Mamei uşa descuieţi!...
- Ei, vedeţi, zise iarăşi cel mare; dacă mă potrivesc eu vouă? Nu-i mămuca, nu-i mămuca! D-apoi cine-i dacă nu-i ea?! Că doar şi eu am urechi! Mă duc să-i deschid.
- Bădică! bădică! zise iarăşi cel mic. Ascultaţi-mă şi pe mine! Poate mai de-apoi a veni cineva ş-a zice:
Deschideţi uşa,
Că vine mătuşa!
ş-atunci voi trebuie numaidecât să deschideţi?
- D-apoi nu ştiţi că mătuşa-i moartă de când lupii albi şi s-a făcut oale şi ulcioare, sărmana?
- Apoi, dă! nu spun eu bine? zise cel mare. Ia, de-atunci e rău în lume, de când a ajuns coada să fie cap... Dacă te-i potrivi tu acestora, îi ţinea mult şi bine pe mămuca afară. Eu, unul, mă duc să deschid.
Atunci mezinul se vâră iute în horn şi, sprijinit cu picioarele de prichici şi cu nasul de funingine, tace ca peştele şi tremură ca varga de frică. Dar frica-i din rai, sărmana! Asemene cel mijlociu, tuşti! iute sub un chersin: se-nghemuieşte amlo cum poate, tace ca pământul şi-i tremură carnea pe dânsul de frică: Fuga-i ruşinoasă, da-i sănătoasă!... Însă cel mare se dă după uşă şi - să tragă, să nu tragă? - în sfârşit, trage zăvorul... Când iaca!... ce să vadă? Ş-apoi mai are când vedea?... căci lupului îi scăpărau ochii şi-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era. Şi, nici una, nici două, haţ! pe ied de gât, îi rătează capul pe loc şi-l mănâncă aşa de iute şi cu aşa poftă, de-ţi părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. Apoi se linge frumuşel pe bot şi începe a se învârti prin casă cu neastâmpăr, zicând:
- Nu ştiu, părerea m-a amăgit, ori am auzit mai multe glasuri? Dar ce Dumnezeu? Parc-au intrat în pământ... Unde să fie, unde să fie? Se iţeşte el pe colo, se iţeşte pe dinmlo, dar pace bună! iezii nu-s nicăieri!
- Mă!... că mare minune-i şi astal.. dar nici acasă n-am de coasă... ia să mai odihnesc oleacă aste bătrâneţe!
Apoi se îndoaie de şele cam cu greu, şi se pune pe chersin. Şi când s-a pus pe chersin, nu ştiu cum s-a făcut, ori că chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat... Atunci iedul de sub chersin, să nu tacă? - îl păştea păcatul şi-l mânca spinarea, sărăcuţul!
- Să-ţi fie de bine, nănaşule!
- A!... ghidi! ghidi! ghiduşi ce eşti! Aici mi-ai fost? Ia vină-ncoace la nănăşelul, să te pupe el!
Apoi ridică chersinul binişor, înşfacă iedul de urechi şi-l fiocăieşte şi-l jumuleşte şi pe acela de-i merg petecele!... Vorba ceea: "Că toată pasărea pe limba ei piere".
Pe urmă se mai învârte cât se mai învârte prin casă, doar a mai găsi ceva, dar nu găseşte nimic, căci iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peştele în borş la foc. Dacă vede lupul şi vede că nu mai găseşte nimic, îşi pune în gând una: aşază cele două capete cu dinţii rânjiţi în fereşti, de ţi se părea că râdeau; pe urmă unge toţi pereţii cu sânge, ca să facă şi mai mult în ciuda caprei, ş-apoi iese şi-şi caută de drum. Cum a ieşit duşmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn şi încuie uşa bine. Apoi începe a se scărmăna de cap şi a plânge cu amar după frăţiorii săi.
- Drăguţii mei frăţiori! De nu s-ar fi înduplecat, lupul nu i-ar fi mâncat! Şi biata mamă nu ştie de astă mare urgie ce-a venit pe capul ei! Şi boceşte el şi boceşte până îl apucă leşin! Dar ce era să le facă? Vina nu era a lui, şi ce-au căutat pe nas le-a dat.
Când jelea el aşa, iaca şi capra venea cât putea, încărcată cu de-a mâncării şi gâfuind. Şi cum venea, cât de colo vede cele două capete, cu dinţii rânjiţi, în fereşti.
- Dragii mămucuţei, dragi! Cum aşteaptă ei cu bucurie şi-mi râd înainte când mă văd!
Băieţii mamei, băieţi,
Frumuşei şi cucuieţi!
Bucuria caprei nu era proastă. Dar când s-apropie bine, ce să vadă?
Un fior rece ca gheaţa îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul, şi ochii i se păinjinesc. Şi ce era nu era a bine!... Ea însă tot merge pân' la uşă, cum poate, crezând că părerea o înşală... şi cum ajunge, şi începe:
Trei iezi cucuieţi,
Mamei uşa descuieţi!
Că mama v-aduce vouă:
Frunze-n buze,
Lapte-n ţâţe,
Drob de sare
În spinare,
Mălăieş
În călcăieş,
Smoc de flori
Pe subsuori.
Atunci iedul mezin - care acum era şi cel dintâi şi cel de pe urmă - sare iute şi-i deschide uşa. Apoi s-aruncă în braţele mâne-sa şi cu lacrimi de sânge începe a-i spune:
- Mămucă, mămucă, uite ce am păţit noi. Mare foc şi potop au căzut pe capul nostru!
Capra atunci, holbând ochii lung prin casă, o cuprinde spaima şi rămâne încremenită!... Dar mai pe urmă, îmbărbătându-se, şi-a mai venit puţin în fire ş-a întrebat:
- Da' ce-a fost aici, copile?
- Ce să fie, mămucă? Ia, cum te-ai dus d-ta de-acasă, n-a trecut tocmai mult şi iaca cineva s-aude bătând la uşă şi spunând:
Trei iezi cucuieţi,
Mamei uşa descuieţi...
- Şi frate-meu cel mare, nătâng şi neastâmpărat cum îl ştii, fuga la uşă să deschidă.
- Ş-atunci?...
- Atunci, eu m-am vârât iute în horn, şi frate-meu cel mijlociu sub chersin, iară cel mare, după cum îţi spun, se dă cu nepăsare după uşă şi trage zăvorul!...
- Ş-atunci?...
- Atunci, grozăvie mare! Nănaşul nostru şi prietenul d-tale, cumătrul lup, se şi arată în prag!
- Cine? Cumătrul meu? El? Care s-a jurat pe părul său că nu mi-a speria copilaşii niciodată?
- Apoi dă, mamă! Cum vezi, i-a umplut de spărieţi!
- Ei las' că l-oi învăţa eu! Dacă mă vede că-s o văduvă sărmană, şi c-o casă de copii, apoi trebuie să-şi bată joc de casa mea? şi pe voi să vă puie la pastramă? Nici o faptă fără plată... Ticălosul şi mangositul! Încă se rânjea la mine câteodată şi-mi făcea cu măseaua... Apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el: n-am sărit peste garduri niciodată de când sunt. Ei, taci, cumătre, că te-oi dobzăla eu! Cu mine ţi-ai pus boii în plug? Apoi, ţine minte că ai să-i scoţi fără coarne!
- Of, mămucă, of! Mai bine taci şi lasă-l în plata lui Dumnezeu! Că ştii că este o vorbă:"Nici pe dracul să-l vezi, da' nici cruce să-ţi faci!"
- Ba nu, dragul mamei! "Că până la Dumnezeu, sfinţii îţi iau sufletul." Ş-apoi ţine tu minte, copile, ce-ţi spun eu: că de i-a mai da lui nasul să mai miroase pe-aici, apoi las'!... Numai tu, să nu cumva să te răsufii cuiva, ca să prindă el de veste.
Şi de-atunci căuta şi ea vreme cu prilej ca să facă pe obraz cumătrusău. Se pune ea pe gânduri şi stă în cumpene, cum să dreagă şi ce să-i facă?
"Aha! ia, acu i-am găsit leacul, zise ea în gândul său. Taci! Că i-oi face eu cumătrului una de şi-a muşca labele!"
Aproape de casa ei era o groapă adâncă; acolo-i nădejdea caprei.
- La cada cu dubala, cumătre lup, că nu-i de chip!... Ia, de-acu să-ncepe fapta: Hai la treabă, cumătriţă, că lupul ţi-a dat de lucru! Şi aşa zicând, pune poalele-n brâu, îşi suflecă mânecile, aţâţă focul şi s-apucă de făcut bucate. Face ea sarmale, face plachie, face alivenci, face pască cu smântână şi cu ouă şi fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jăratic şi cu lemne putregăioase, ca să ardă focul mocnit. După asta aşază o leasă de nuiele numai înţinată şi nişte frunzari peste dânsa; peste frunzari toarnă ţărna şi peste ţărnă aşterne o rogojină. Apoi face un scăuieş de ceară anume pentru lup. Pe urmă lasă bucatele la foc să fiarbă şi se duce prin pădure să caute pe cumătru-său şi să-l poftească la praznic. Merge ea cât merge prin codru, până ce dă de-o prăpastie grozavă şi întunecoasă şi pe-o tihăraie dă cu crucea peste lup.
- Bună vremea, cumătro! Da' ce vânt te-a abătut pe-aici?
- Bună să-ţi fie inima, cumătre, cum ţi-i căutătura... apoi dă, nu ştii d-ta că nevoia te duce pe unde nu ţi-i voia? Ia, nu ştiu cine-a fost pe la mine acasă în lipsa mea, că ştiu că mi-a făcut-o bună!
- Ca ce fel, cumătriţă dragă?
- Ia, a găsit iezii singurei, i-a ucis şi i-a crâmpoţit, de le-am plâns de milă! Numai văduvă să nu mai fie cineva!
- Da' nu mai spune, cumătră!
- Apoi de-acum, ori să spun, ori să nu mai spun, că totuna mi-e. Ei, mititeii, s-au dus către Domnul, şi datoria ne face să le căutăm de suflet. De aceea am făcut şi eu un praznic, după puterea mea, şi am găsit de cuviinţă să te poftesc şi pe d-ta, cumătre; ca să mă mai mângâi...
- Bucuros, dragă cumătră, dar mai bucuros eram când m-ai fi chemat la nuntă.
- Te cred, cumătre, d-apoi, dă, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vrea Cel-de-sus.
Apoi capra porneşte înainte plângând, şi lupul după dânsa, prefăcându-se că plânge.
- Doamne, cumătre, Doamne! zise capra suspinând. De ce ţi-e mai drag în lume tocmai de-aceea n-ai parte...
- Apoi dă, cumătră, când ar şti omul ce-ar păţi, dinainte s-ar păzi. Nu-ţi face şi d-ta atâta inimă rea, că odată avem să mergem cu toţii acolo.
- Aşa este, cumătre, nu-i vorbă. Dar sărmanii gâgâlici, de cruzi s-au mai dus!
- Apoi dă, cumătră, se vede că şi lui Dumnezeu îi plac tot puişori de cei mai tineri.
- Apoi, dacă i-ar fi luat Dumnezeu, ce ţi-ar fi? D-apoi aşa?...
- Doamne, cumătră, Doamne! Oi face şi eu ca prostul... Oare nu cumva nenea Martin a dat raita pe la d-ta pe-acasă? Că mi-aduc aminte ca acu că l-am întâlnit odată prin zmeuriş; şi mi-a spus că dacă-ai vrea d-ta să-i dai un băiat, să-l înveţe cojocăria. Şi din vorbă-n vorbă, din una-n alta, ajung pân-acasă la cumătra!
- Ia poftim, cumătre, zise ea luând scăuieşul şi punându-l deasupra groapei cu pricina, şezi cole şi să ospătezi oleacă din ceea ce ne-a dat Dumnezeu!
Răstoarnă apoi sarmalele în strachină şi i le pune dinainte. Atunci lupul nostru începe a mânca hâlpov; şi gogâlţ, gogâlţ, gogâlţ, îi mergeau sarmalele întregi pe gât.
- Dumnezeu să ierte pe cei răposaţi, cumătră, că bune sarmale ai mai făcut!
Şi cum ospăta el, buf! cade fără sine în groapa cu jăratic, căci scăuieşul de ceară s-a topit, şi leasa de pe groapă nu era bine sprijinită: nici mai bine, nici mai rău, ca pentru cumătru.
- Ei, ei! Acum scoate, lupe, ce-ai mâncat! Cu capra ţi-ai pus în cârd? Capra ţi-a venit de hac!
- Valeu, cumătră, talpele mele! Mă rog, scoate-mă, că-mi arde inima-n mine!
- Ba nu, cumătre; c-aşa mi-a ars şi mie inima după iezişorii mei! Lui Dumnezeu îi plac pui de cei mai tineri; mie însă-mi plac şi de işti mai bătrâni, numai să fie bine fripţi; ştii, cole, să treacă focul printr-înşii.
- Cumătră, mă pârlesc, ard de tot, mor, nu mă lăsa!
- Arzi, cumătre, mori, că nici viu nu eşti bun! De-abia i-a mai trece băieţelului istuia de speriat, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum! Ţi-aduci aminte, dihanie răutăcioasă şi spurcată, când mi te-ai jurat pe părul tău? Şi bine mi-ai mâncat iezişorii!
- Mă ustură inima-n mine, cumătră! mă rog, scoate-mă şi nu-ţi mai face atâta osândă cu mine!
- Moarte pentru moarte, cumătre, arsură pentru arsură, că bineo mai plesnişi dinioare cu cuvinte din scriptură!
După aceasta, capra şi cu iedul au luat o căpiţă de fân ş-au aruncat-o peste dânsul, în groapă, ca să se mai potolească focul. Apoi, la urma urmelor, năpădiră asupra lui şi-i mai trântiră în cap cu bolovani şi cu ce-au apucat, până-l omorâră de tot. Şi aşa s-a păgubit sărmana capră şi de cei doi iezi, da' şi de cumătru-său lupul păgubaşă a rămas, şi păgubaşă să fie!
Şi auzind caprele din vecinătate de una ca aceasta, tare le-a mai părut bine! Şi s-au adunat cu toatele la priveghi şi unde nu s-au aşternut pe mâncare şi pe băute, veselindu-se împreună...
Şi eram şi eu acolo de faţă, şi-ndată după aceea am încălecat iute pe-o şa ş-am venit de v-am spus povestea aşa, ş-am mai încălecat pe-o roată şi v-am spus jitia toată; şi unde n-am mai încălecat şi pe-o căpşună şi v-am spus, oameni buni, o mare şi gogonată minciună!
Criss_B
Oct 2 2005, 05:07 PM
Punguţa cu doi bani - de Ion Creanga
Erau odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi pierdu răbdarea şi zise:
- Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta macar.
- Da' cum nu! zice baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca; că eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.
Moşneagul, pofticios şi hapsân, se ia după gura babei şi, de ciudă, prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i dă o bătaie bună, zicând:
- Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.
Cucoşul, cum scăpă din mâinile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe drumuri, bezmetic. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o şi ia în clonţ şi se întoarnă cu dânsa înapoi spre casa moşneagului. Pe drum se întâlneşte c-o trăsură c-un boier şi cu nişte cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cucoş, vede în clonţu-i o punguţă şi zice vezeteului:
- Măi! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul cela în plisc.
Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurii, şi c-un fel de meşteşug, prinde cucoşul şi luându-i punguţa din clonţ o dă boierului. Boierul o ia, fără păsare o pune în buzunar şi porneşte cu trăsura înainte. Cocoşul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură, spunând neîncetat:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fântâni, zice vezeteului:
- Mă! ia cucoşul ist obraznic şi-l dă în fântâna ceea.
Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, prinde cucoşul şi-l azvârle în fântână! Cucoşul, văzând această mare primejdie, ce să facă? Începe-a înghiţi la apă; şi-nghite, şi-nghite, până ce-nghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurii, zicând:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
Boierul, văzând aceasta, s-a mirat cumplit şi a zis:
- Mă! da' al dracului cucoş i-aista! Ei, las' că ţi-oi da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi pintenatule!
Şi cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoşul, să-l azvârlă într-un cuptor plin cu jăratic şi să pună o lespede la gura cuptorului. Baba, câinoasă la inimă, de cuvânt; face cum i-a zis stăpânu-său. Cucoşul, cum vede şi astă mare nedreptate, începe a vărsa la apă; şi toarnă el toată apa cea din fântână pe jăratic, până ce stinge focul de tot, şi se răcoreşte cuptorul; ba încă face ş-o apăraie prin casă, de s-a îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie. Apoi dă o bleandă lespezii de la gura cuptorului, iese teafăr şi de acolo, fuga la fereastra boierului şi începe a trânti cu ciocul în gea- muri şi a zice:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
- Măi, că mi-am găsit beleaua cu dihania asta de cucoş, zise boierul cuprins de mirare. Vezeteu! Ia-l de pe capul meu şi-l zvârle în cireada boilor ş-a vacilor; poate vrun buhai înfuriat i-a veni de hac: l-a lua în coarne, şi-om scăpa de supărare.
Vezeteul iarăşi ia cucoşul şi-l zvârle în cireadă! Atunci, bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea la buhai, la boi, la vaci şi la viţei; pân-a înghiţit el toată cireada, ş-a făcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripile în dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi începe:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
Boierul, când mai vede şi astă dăndănaie, crăpa de ciudă şi nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de cucoş.
Mai stă boierul cât stă pe gânduri, până-i vine iarăşi în cap una.
- Am să-l dau în haznaua cu bani; poate va înghiţi la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca şi-oi scăpa de dânsul.
Şi, cum zice, umflă cucoşul de-o aripă şi-l zvârle în haznaua cu bani; căci boierul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia numărul. Atunci cucoşul înghite cu lăcomie toţi banii şi lasă toate lăzile pustii. Apoi iese şi de-acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce la fereastra boierului şi iar începe:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are ce-i mai face, i-azvârle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se duce în treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci toate păsările din ograda boierească, văzând voinicia cucoşului, s-au luat după dânsul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva; iară boierul se uita galeş cum se duceau păsările şi zise oftând:
- Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici!
Cucoşul însă mergea ţanţoş, iar păsările după dânsul, şi merge el cât merge, până ce ajunge acasă la moşneag, şi de pe la poartă începe a cânta: "Cucurigu!!! cucurigu!!!"
Moşneagul, cum aude glasul cucoşului, iese afară cu bucurie; şi când îşi aruncă ochii spre poartă, ce să vadă? Cucoşul său era ceva de speriat! elefantal ţi se părea purice pe lângă acest cucoş; ş-apoi în urma lui veneau cârduri nenumărate de păsări, care de care mai frumoase, mai cucuiete şi mai boghete. Moşneagul, văzând pe cucoşul său aşa de mare şi greoi, şi încunjurat de-atât amar de galiţe, i-a deschis poarta. Atunci cucoşul i-a zis:
- Stăpâne, aşterne un ţol aici în mijlocul ogrăzii.
Moşneagul, iute ca un prâsnel, aşterne ţolul. Cucoşul atanci se aşază pe ţol, scutură puternic din aripi şi îndată se umple ograda şi livada moşneagului, pe lângă păsări, şi de cirezi de vite; iară pe ţol toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii!
Moşneagul, văzând aceste mari bogăţii, nu ştia ce să facă de bucurie, sărutând mereu cucoşul şi dezmierdându-l.
Atunci, iaca şi baba venea nu ştiu de unde; şi, când a văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii în cap şi plesnea de ciudă.
- Moşnege, zise ea, ruşinată, dă-mi şi mie nişte galbeni!
- Ba pune-ţi pofta-n cui, măi babă! Când ţi-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns? Bate acum şi tu găina, să-ţi aducă galbeni; c-aşa am bătut eu cucoşul, ştii tu din a cui pricină... şi iaca ce mi-a adus!
Atunci baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plângi de milă! Biata găină, cum scapă din mâinile babei, fuge pe drumuri. Şi cum mergea pe drum, găseşte şi ea o mărgică ş-o înghite. Apoi repede se întoarce acasă la babă şi începe de pe la poartă: "Cot, cot, cotcodac!" Baba iese cu bucurie înaintea găinii. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă şi se pune pe cuibar; şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibar, cotcodăcind. Baba atanci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!... Şi, când se uită în cuibar, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, când vede că ş-a bătut găina joc de dânsa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, pân-o omoară în bătaie! Şi aşa, baba cea zgârcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De-acu a mai mânca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a făcut râs de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nimica, sărmana!
Moşneagul însă era foarte bogat; el şi-a făcut case mari şi grădini frumoase şi trăia foarte bine; pe babă, de milă, a pus-o găinărită, iară pe cucoş îl purta în toate părtile după dânsul, cu salbă de aur la gât şi încăltat cu ciubotele galbene şi cu pinteni la călcâie, de ti se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu cucoş de făcut cu borş.
Criss_B
Nov 4 2005, 04:47 PM
Bunica
de Barbu Stefănescu Delavrancea
O văz, ca prin vis.
O văz limpede, aşa cum era. Naltă, uscăţivă, cu părul alb şi creţ, cu ochii căprui, cu gura strânsă şi cu buza de sus crestată în dinţi de pieptene, de la nas în jos.
Cum dăschidea poarta, îi săream înainte.
Ea baga binişor mâna în sân şi-mi zicea:
- Ghici...
- Alune!
- Nu.
- Stafide!
- Nu.
- Năut!
- Nu.
- Turtă-dulce!
- Nu.
Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân.
Şi totdauna sânul ei era plin.
Îi sărutam mâna.
Ea-mi da părul în sus şi mă săruta pe frunte.
Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii.
Ea îşi înfigea furca cu caierul de in în brâu şi începea să tragă şi să răsucească un fir lung şi subţire. Eu mă culcam pe spate şi lăsam alene capul în poala ei.
Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră.
- Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica.
Surâsul ei mă gâdila în creştetul capului.
- Să spui...
Şi niciodată nu isprăvea basmul.
Glasul ei dulce mă legăna; genile mi se prindeau şi adormeam; uneori tresăream ş-o întrebam câte ceva; ea începea să spuie, şi eu visam înainte.
- A fost odată un împărat mare, mare...
- Cât de mare?
- Mare de tot. Şi-şi iubea împărăteasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Şi îi părea rău, îi părea rău că nu avea copii...
- Bunico, e rău să nu ai copii?
- Fireşte că e rău. Casa omului fără copii e casă pustie.
- Bunico, dar eu n-am copii şi nu-mi pare rău.
Ea lăsa fusul, râdea, îmi dăsfăcea părul cârlionţat în două şi mă săruta în creştetul capului.
Câte-o frunză se dăsprindea din ramuri şi cădea legănându-se. Eu mă luam cu ochii dupe ea şi ziceam:
- Spune, bunico, spune.
- Şi aşa, îi părea grozav de rău că nu avea copii. Şi... nu mai putea de părere de rău că nu are copii... Într-o zi veni la el un moş bătrân, bătrân, că-şi târa barba pe jos de bătrân şi de cocoşat ce era. Şi era mic, mic de tot...
- Cât era de mic?
- Poate să fi fost, aşa, cam ca tine.
- Va să zică, nu era mic, mic de tot...
- Era mic, da' nu aşa mic de tot. Şi cum veni îi zise: "Măria-ta, ai doi meri în grădină, unul lângă altul, că nu ştii care sunt ramurile unuia şi care sunt ale altuia; şi când înfloresc nu ştii care sunt florile unuia şi care sunt ale altuia; şi ăşti doi meri înfrunzesc, înfloresc, se scutură şi mere nu fac. Măria-ta, să ştii că atunci când or lega rod ăşti doi meri, împărăteasa o să rămâie grea şi o să nască un cocon cu totul şi cu totul de aur"... Piticul se duse, şi împăratul alergă în grădină, şi căută, căută peste tot locul, până dete peste ăi doi meri. Merii se scuturaseră de flori, că sub ei parcă ninsese, dar rod nu legaseră.
- De ce nu legau rod, bunico?
- Ştiu eu?... Dumnezeu ştie...
Era aşa de cald... aşa de bine în poala bunichii... o adiere încetinică îmi răcorea fruntea... norii albi, alunecând pe cerul albastru, mă ameţeau... închideam ochii.
Ea spunea, spunea înainte, mulgând repede şi uşurel firul lung din caierul de in.
- Şi se gândi împăratul ce să facă, ce să dreagă ca merii să facă mere. Unii îl sfătuiau ca să-i ude mereu; şi i-a udat mereu; alţii ziceau să le dea mai mult soare; şi împăratul a tăiat toţi pomii de jur împrejur. Şi merii înfloreau în fitece săptămână, şi se scuturau, şi rod nu legau. Într-o zi veni la împărat o babă bătrână, bătrână şi zbârcită, ca mine de zbârcită, şi mică, mică, ca tine de mică...
- Ca moşu de mică?
- Da, ca moşu...
- Atunci nu era mică de tot...
- Aşa mică de tot nu era. Şi zise împăratului: "Măria-ta, până n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zâna Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plângerii, într-o câmpie de muşeţel, şi n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leagă rod. Dar să te păzeşti, măria-ta, că îndată ce te-or simţi florile, încep să se mişte, să se bată, şi multe se apleacă pe obrajii ei, şi ea se dăşteaptă, că doarme mai uşor ca o pasăre; şi vai de cel ce l-o vedea, că-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, în buruiană pucioasă or în floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai mişcă"...
- Dar ce, ai adormit, flăcăul mamei?
Tresăream.
- A, nu... ştiu unde ai rămas... la-a-a... Zâna Florilor...
Auzisem prin vis.
Pleoapele-mi cădeau încărcate de lene, de somn, de mulţumire. Şi mă simţeam uşor, ca un fulg plutind pe o apă care curge încet, încetinel, încetişor...
Şi bunica spunea, spunea înainte, şi fusul sfâr-sfâr pe la urechi, ca un bondar, ca acele cântece din burienile în care adormisem de atâtea ori.
- Şi împăratul a încălecat pe calul cel mai bun...
- Cel mai bun... îngânam eu, de frică ca să nu mă fure somnul.
- ... ş-a luat o dăsagă cu merinde şi a plecaaat...
- ... ş-a plecaaat...
- Şi s-a dus, s-a dus, s-a dus...
- ... s-a dus, s-a dus...
- Până a dat de o pădure mare şi întunecoasă...
- ... întunecoasă...
- ... de nu se vedea prin ea. Şi acolo şi-a legat calul d-un ştejar bătrân, ş-a pus dăsagele căpătâi şi a închis ochii ca să se odihnească. Şi... pasămite pădurea cânta şi vorbea, că era fermecată. Şi... cum îi aducea şoapte de departe, de pe unde ea era ca un fum, împăratul adormi, şi dormi, şi dormi...
Când m-am dăşteptat, bunica isprăvise caierul.
Dar basmul?
Cu capul în poala bunichii, niciodată n-am putut asculta un basm întreg.
Avea o poală fermecată, şi un glas, şi un fus cari mă furau pe nesimţite şi adormeam fericit sub privirile şi zâmbetul ei.
Bunicul
de Barbu Stefănescu Delavrancea
Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme.
Bunicul stă pe prispă. Se gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere.
Pletele lui albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprâncenele, mustăţile, barba... peste toate au nins anii mulţi şi grei.
Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori.
Cine trânti poarta?
- Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoşeii moşului!
Un băietan ş-o fetiţă, roşii şi bucălai, sărutară mânele lui "tata-moşu".
- Tată-moşule, zise fetiţa, de ce zboară păsările?
- Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi.
- Poi, raţele n-au aripi? de ce nu zboară?
- Zboară, zise băiatul, dar pe jos.
Bătrânul coprinse într-o mână pe fată şi în cealaltă pe băiat.
- O, voinicii moşului!...
Şi zâmbi pe sub mustăţi, şi-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui erau numai lumină şi binecuvântare.
- Tată-moşule, da' cocorii un' se duc când se duc?
- În ţara cocorilor.
- În ţara cocorilor?
- Da.
- Dar rândunelile un'se duc când se duc?
- În ţara rândunelilor.
- În ţara rândunelilor?
- Da.
- Tată-moşule, aş vrea să-mi crească şi mie aripi şi să zbor sus de tot, până în slava cerului, zise băiatul netezindu-i barba.
- Dacă ţi-o creşte ţie aripi, zise fata, mie să-mi prinzi o presură şi un sticlete.
- Da... hâ... hâ... poi ce fel... şi mie?
Fata se întristă.
Bătrânul o mângâie şi zise băiatului:
- Bine, să prinzi şi pentru tine, să prinzi şi pentru ea.
- Ţie două şi mie două... nu e-aşa, tată-moşule?
- Fireşte, ţie două, lui două şi mie una.
- Vrei şi tu, tată-moşule? întrebă băiatul cu mândrie.
- Cum de nu?! Mie un scatiu.
Ce fericiţi sunt!
Băiatul încălecă pe un genuchi şi fata pe altul. Bunicul îi joacă. Copiii bat în palme. Bunicul le cântă "Măi cazace, căzăcele, ce caţi noaptea prin argele"...
O femeie uscăţivă intră pe poartă cu două doniţi de apă. Copii tăcură din râs şi bunicul din cântec.
E muma lor şi fata lui.
Cum îl văzu, începu:
- I... tată, şi d-ta... iar îi răzgâi... o să ţi să suie în cap...
Bunicul ridică mâna în sus, aducând deştele ca un preot care binecuvintează, şi zise prelung:
- Lăsaţi pe copii să vie la mine!
- Biiine, tată, biiine... dar ştii... o, bată-i focul de copii!...
Femeia intră în casă.
- Să-i bată norocul şi sănătatea, şopti moşul ca şi cum ar fi mustrat pe cineva, şi sărută în creştetul capului şi pe unul, şi pe altul.
Şi iar începu râsul, şi jocul, şi cântecul.
Se osteni bunicul. Stătu din joc. Copiii începură să-l mângâie.
Din vorbă în vorbă, copiii se făcură stăpâni pe obrajii bunicului.
- Partea asta este a mea.
- Şi partea asta, a mea!
- Mustaţa asta este a mea.
- Şi asta, a mea!
La barbă se-ncurcară. Bunicul îi împăcă, zicându-le:
- Pe din două.
Şi copii o şi dăspicară, cam repede, că bătrânul strânse din ochi.
- Jumătate mie.
- Şi jumătate mie.
Şi după ce o împărţiră frăţeşte, începu lauda.
Băiatul:
- Mustaţa mea e mai lungă.
Fata:
- Ba a mea e mai lungă!
Şi băiatul întinse d-o mustaţă şi fata de alta, ba a lui, ba a ei să fie mai lungă.
Pe bunic îl trecură lacrâmile, dar tăcu şi-i împăcă zicându-le:
- Amândouă sunt deopotrivă.
- Ş-a mea, ş-a ei!
- Ş-a mea, ş-a lui!
La obraji cearta se aprinse mai tare.
- Partea mea e mai frumoasă.
- Ba a mea, că e mai albă!
Bunicul zâmbi.
- Ba a mea, că e mai caldă!
- Ba a mea, că e mai dulce!
- Ba a mea, că nu e ca a ta!
- Ba a mea, că are un ochi mai verde!
- Ba a mea, că are un ochi şi mai verde!
Bunicul abia se ţinea de râs.
- Ba a mea!
- Ba a mea!
Şi băiatul, înfuriindu-se, trase o palmă în partea fetei.
Fata ţipă, sări de pe genuchiul bătrânului, se repezi şi trase o palmă în partea băiatului.
Băiatul, cu lacrâmile în ochi, sărută partea lui, şi fata, suspinând pe a ei.
Mama lor ieşi pe uşe şi întrebă rastit:
- Ce e asta, vermi neadormiţi!
Obrajii bunicului erau roşii şi calzi. Şi surâzând fericit, răspunse fie-sei:
- Lăsaţi pe copii să vie la mine!
Criss_B
Nov 4 2005, 04:52 PM
Fata mosului si fata babei
basme culese de Petre Ispirescu
Era odată un moşneag ş-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţîfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsînd tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitrigă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.
Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfîrşit, în toate părţile după treabă. Cît era ziulica de mare, nu-şi mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cîrtitoare şi nemulţămitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era peatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.
Cînd se duceau amîndouă fetele în sat la şezătoare sara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea cîte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce cîte-un fus; ş-apoi, cînd veneau amîndouă fetele acasă noaptea tîrziu, fata babei sărea iute peste pîrleaz şi zicea fetei moşneagului să-i deie ciurul cu fusele, ca să-l ţie pănă va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spuind că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mînelor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecît să rămîie pe-a lor. Cînd venea duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţonată şi netezită pe cap, de parc-o linsese viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, cînd venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa: că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soiu rău, că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă, unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.
Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum îţi vre să-i ziceţi, se uita în coarnele ei, şi ce-i spunea ea sfînt era. De inimă, bietul moşneag poate c-ar mai fi zis cîte ceva; dar acum apucase a cînta găina la casa lui, şi cucoşul nu mai avea nici o trecere; ş-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu didiochiul; căci baba şi cu fiică-sa îl umpleau de bogdaprosti.
Într-una din zile, moşneagul, fiind foarte amărît de cîte-i spunea baba, cheamă fata şi-i zise:
- Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine: că n-o asculţi, că eşti rea de gură şi înnărăvită şi că nu este de chip să mai stai la casa mea; de-aceea du-te şi tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă atîta gîlceavă la casa asa din pricina ta. Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ţi sunt că, orişiunde te-i duce, să fii supusă, blajină şi harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o; c-a mai fost şi mila părinţească la mijloc dar prin străini, Dumnezeu ştie peste ce soiu de sămînţă de oameni îi da; şi nu ţi-or putea răbda cîte ţi-am răbdat noi.
Atunci biata fată, văzînd că baba şi cu fiică-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, săruta mîna tată-său şi, cu lacrimi în ochi, porneşte în toată lumea, depărtîndu-se de casa părintească fără nici o nădejde de întoarcere!
Şi merse ea cît merse pe-un drum, pănă ce, din întîmplare, îi ieşi înainte o căţeluşă, bolnavă ca vai de capul ei şi slabă de-i numărai coastele; şi cum o văzu pe fată, îi zise:
- Fată frumoasă şi harnică, fie-ţi milă de mine şi mă grijeşte, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Atunci fetei i se făcu milă şi, luînd căţeluşa, o spălă şi-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo şi-şi căută de drum, mulţămită fiind în suflet că a putut săvîrşi o faptă bună.
Nu merse ea tocmai mult, şi numai iaca ce vede un păr frumos şi înflorit, dar plin de omizi în toate părţile. Părul, cum vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, grijeşte-mă şi curăţă-mă de omizi, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Fata, harnică cum era, curăţi părul de uscături şi de omizi cu mare îngrijire şi apoi se tot duce înainte să-şi caute stăpîn. Şi, mergînd ea mai departe, numai iaca ce vede o fîntînă mîlită şi părăsită. Fîntîna atunci zise:
- Fată frumoasă şi harnică, îngrijeşte-mă, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Fata rîneşte fîntîna şi-o grijeşte foarte bine; apoi o lasă şi-şi caută de drum. Şi, tot mergînd mai departe, numai iaca ce dă de-un cuptior nelipit şi mai-mai să se risipească. Cuptiorul, cum vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, lipeşte-mă şi grijeşte-mă, că poate ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Fata, care ştia că de făcut treabă nu cade coada nimănui, îşi suflecă mînicile, călcă lut şi lipi cuptiorul, îl humuli şi-l griji, de-ţi era mai mare dragul să-l priveşti! Apoi îşi spălă frumuşel mînile de lut şi porni iarăşi la drum.
Şi mergînd ea acum şi zi şi noapte, nu ştiu ce făcu, că se rătăci; cu toate aceste, nu-şi pierdu nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte pănă ce, într-una din zile, des-dimineaţă, trecînd printr-un codru întunecos, dă de-o poiană foarte frumoasă, şi în poiană vede o căsuţă umbrită de nişte lozii pletoase; şi cînd s-apropie de acea casă, numai iaca o babă întîmpină fata cu blîndeţe şi-i zice:
- Da' ce cauţi prin aceste locuri, copilă, şi cine eşti?
- Cine să fiu, mătuşă? Ia, o fată săracă, fără mamă şi fără tată, pot zice; şi numai Cel-de-sus ştie cîte-am tras de cînd mama care m-a făcut a pus mînile pe piept! Stăpîn caut şi, necunoscînd pe nime şi umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. Dumnezeu însă m-a povăţuit de-am nimerit la casa d-tale şi te rog să-mi dai sălăşluire.
- Sărmana fată! zise bătrîna. Cu adevărat numai Dumnezeu te-a îndreptat la mine şi te-a scăpat de primejdii. Eu sînt sfînta Duminică. Slujeşte la mine astăzi şi fii încredinţată că mîne n-ai să ieşi în mîinile goale de la casa mea.
- Bine, măicuţă, dar nu ştiu ce trebi am să fac.
- Ia, să-mi lai copilaşii, care dorm acum, şi să-i hrăneşti; apoi să-mi faci bucate; şi, cînd m-oiu întoarce eu de la biserică, să le găsesc nici reci, nici fierbinţi, ci cum îs mai bune de mîncat.
Şi, cum zice, bătrîna porneşte la biserică, iară fata suflică mînicile şi s-apucă de treabă. Întăi şi-ntăi face lăutoare, apoi iese afară şi începe a striga:
- Copii, copii, copii! Veniţi la mama să vă leie!
Şi, cînd se uită fata, ce să vadă? Ograda se umpluse şi pădurea fojgăia de-o mulţime de bălauri şi de tot soiul de jivine mici şi mari! Însă, tare în credinţă şi cu nădejdea la Dumnezeu, fata nu se sparie; ci le ia pe cîte una şi le lăie şi le îngrijeşte cît nu se poate mai bine. Apoi s-apucă de făcut bucate, şi cînd a venit sfînta Duminică de la biserică şi a văzut copiii lăuţi frumos şi toate trebile bine făcute, s-a umplut de bucurie; şi după ce-a şezut la masă, a zis fetei să se suie în pod şi să-şi aleagă de-acolo o ladă, care a vre ea, şi să şi-o ieie ca simbrie; dar să n-o deschidă păn-acasă, la tată-său. Fata se suie în pod şi vede acolo o mulţime de lăzi: unele mai vechi şi mai urîte, altele mai nouă şi mai frumoase. Ea însă, nefiind lacomă, ş-alege pe cea mai veche şi mai urîtă dintre toate. Şi cînd se dă cu dînsa jos, sfînta Duminică cam încreţeşte din sprincene, dar n-are încotro. Ci binecuvîntează pe fată, care îşi ie lada şi se întoarnă spre casa părintească cu bucurie, tot pe drumul de unde venise.
Cînd, pe drum, iaca cuptiorul grijit de dînsa era plin de plăcinte crescute şi rumenite. Şi mănîncă fata la plăcinte, şi mănîncă, hăt bine; apoi îşi mai ie cîteva la drum şi porneşte.
Cînd, mai încolo, numai iaca fîntîna grijită de dînsa era plină pănă-n gură cu apă limpede cum îi lacrima, dulce şi rece cum îi gheaţa. Şi pe colacul fîntînei erau două pahare de argint, cu care a băut la apă pănă s-a răcorit. Apoi a luat paharele cu sine şi a pornit înainte.
Şi mergînd mai departe, iaca părul grijit de dînsa era încărcat de pere, galbene ca ceara, de coapte ce erau, şi dulci ca mierea. Părul, văzînd pe fată, şi-a plecat crengile-n jos; şi ea a mîncat la pere şi ş-a luat la drum cîte i-a trebuit.
De-acolo mergînd mai departe, iaca, se întîlneşte şi cu căţeluşa, care acum era voinică şi frumoasă, iară la gît purta o salbă de galbeni pe care a dat-o fetei, ca mulţămită pentru că a căutat-o la boală. Şi de aci, fata, tot mergînd înainte, a ajuns la tată-său. Moşneagul, cînd a văzut-o, i s-a umplut ochii de lacrimi şi inima de bucurie. Fata atunci scoate salba şi paharele cele de argint şi le dă tătîne-său; apoi deschizînd lada împreună, nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite şi turme de oi iese din ea, încît moşneagul pe loc a întinerit, văzînd atîtea bogăţii! Iară baba a rămas opărită şi nu ştia ce să facă de ciudă. Fata babei şi-a luat inima-n dinţi şi a zis:
- Las', mamă, că nu-i pradată lumea de bogăţii; mă duc să-ţi aduc eu şi mai multe.
Şi cum zice, porneşte cu ciudă, trăsnind şi plesnind. Merge şi ea cît merge, tot pe acest drum, pe unde fusese fata moşneagului; se întîlneşte şi ea cu căţeluşa cea slabă şi bolnavă; dă şi ea de părul cel ticsit de omide, de fîntîna cea mîlită şi seacă şi părăsită, de cuptiorul cel nelipit şi aproape să se risipească; dar cînd o roagă şi căţeluşa, şi părul, şi fîntîna, şi cuptiorul să se îngrijească de dînsele, ea le răspundea cu ciudă şi cu bătaie de joc:
- Da' cum nu!? că nu mi-oiu feşteli cu mînuţele tătucuţei şi a mămucuţei! Multe slugi aţi avut ca mine?
Atunci, cu toatele, ştiind că mai uşor ar pute căpăta cineva lapte de la o vacă stearpă decît să te îndatorească o fată alintată şi leneşă, au lăsat-o să-şi urmeze drumul în pace şi n-au mai cerut de la dînsa nici un ajutor. Şi mergînd ea tot înainte, au ajuns apoi şi ea la sfînta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să leie copiii sfintei Duminici cum i-a lăuat fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi durere. Apoi bucatele le-au făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era de chip să le poată lua cineva în gură; şi cînd a venit sfînta Duminică de la biserică, şi-a pus mînile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar sfînta Duminică, blîndă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatecă şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-o plăcea, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi ş-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ieie cît de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ieie ziua bună şi binecuvîntare de la sfînta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte; şi mergea de-i pîrîiau călcîiele, de frică să nu se răzgîndească sfînta Duminică să pornească după dînsa, s-o ajungă şi să ieie lada.
Şi cînd ajunge la cuptior, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar cînd s-apropie să ieie dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fîntînă, aşişderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fîntîna plină cu apă pănă-n gură; dar cînd a vrut fata să puie mîna pe pahar şi să ieie apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fîntînă într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat! Cînd prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut parte fata să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile la nouri! Ş-atunci, scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergînd mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întîlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gît; dar cînd a vrut fata să i-o ieie, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mîna pe dînsa. Îşi muşca fata acum degetele mămucuţei şi ale tăţucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfîrşit, cu mare ce a ajuns ea şi acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-au ticnit bogăţia. Căci, deschizînd lada, o mulţime de bălauri au ieşit dintr-însă şi pe loc au mîncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut bălaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.
Iar moşneagul a rămas liniştit din partea babei şi avea nenumărate bogăţii; el a măritat-o pe fiică-sa după un om bun şi harnic. Cucoşii cîntau acum pe stîlpii porţilor, în prag şi în toate părţile; iar găinile nu mai cîntau cucoşeşte la casa moşneagului, să mai facă a rău; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atît, că moşneagul a rămas pleşuv şi spetit de mult ce-l netezise baba pe cap şi de cercat în spatele lui cociorva, dacă-i copt mălaiul.
Moni-k
Mar 30 2006, 09:57 PM
Hanul celor trei fete
de Regina Fabiola
Traia o data , intr-un bogat oras din Persia, unde se gasesc din belsug parfumuri si matasuri, un rege batran si intelept, care era mult iubit de supusii lui. Cum el nu avea copii, se hotari sa caute printre cele mai apropiate rude ale sale, un barbat care sa conduca cu dreptate poporul lui.
Dar ori incotro se indrepta, dadea numai peste ambitie si invidie. Pana cand, obosit ca nu afla pe nimeni care sa-i fie pe plac, se socoti cat se socotisi in cele din urma gasi ce trebuie sa faca. In neamul sau se afla si un tanar de saisprezece ani, cam rasfatat si plin de incapatanare, dar cu o inima de aur. Dintre toti era singurul care nu stia ce-i rautatea, iar cu rabdare, el ar fi putut fi indreptat.
Asa ca regele dadu porunca sa fie adus baiatul la palat. O vreme el nu-l slabi din ochi. Ii dadea sfaturi intelepte si se purta cu el ca un adevarat parinte. Dar baiatul era un tanar usuratic si nu lua seama la nimic, continuand sa se poarte cu nechibzuinta, ca si mai inainte, si sa-si iroseasca timpul si banii in placeri fara noima.
Dar veni o vreme cand, dezgustat de propriile-i toane, tanarul nu mai gasea nimic care sa-l multumeasca. Deveni trist si artagos. Atunci regele lua o hotarare indrazneata si-i spuse printului:
- Asculta fiule: maine in zori vei parasi palatul si, cu un cal bun, un scutier si cateva pungi cu galbeni, vei colinda lumea. In acest fel vei invata mai mult decat din sfaturile mele. Dar sa nu te intorci, baiatul meu, inainte de douasprezece luni, caci portile palatului iti vor fi inchise pana atunci. Vreau sa ai de a face cu tot felul de oameni, pentru ca experienta este dascalul vietii.
Si fara sa-i mai adauge ceva, regele isi lua ramas bun de la print, lasandu-l sa se pregateasca de calatorie.
Printul fu foarte bucuros de aceasta noua hotarare a regelui; in felul acesta va fi departe de viata searbada si lipsita de surprize de la curte care incepuse sa-l plictiseasca.
Ce fericire sa colinzi lumea, cu buzunarele pline de bani! Si printul se pregati cat putu mai bine pentru placuta si neobisnuita calatorie.
Dar fiindca era mana sparta, ajunse curand la fundul pungii si veselia lui incepu sa paleasca. Mai avea in buzunar doar cateva monede , cand se opri la un fierar sa-si potcoveasca calul.
Printul fu uimit de voiosia fierarului, care muncea din greu, cu deosebita ravna, cantand vesel tot timpul.
De atata munca grea si istovitoare siroia sudoarea pe el, dar nu-si pierdu cumpatul vazand inca un calaret care astepta la rand si dadu voios binete printului.
- Ingaduiti o clipa, cavalere. Vin si la dumneavoastra numaidecat.
Si ciocanul cadea din ce in ce mai repede pe nicovala: cioc-boc … iar fierarul continua sa fluiere usor
Printul fu incantat de firea vesela si deschisa a fierarului si se hotari sa poposeasca la el peste noapte.
Fierarul cel vrednic nu se opri din lucru intreaga zi si seara se duse la culcare obosit dar fericit.
A doua zi cand se ivira zorile, fierarul nostru se puse pe treaba cu aceiasi ravna ca si cu o zi inainte, ca in toate zilele anului. El nu se plangea niciodata de oboseala si parea intotdeauna multumit …
Impins de curiozitate printul il intreba:
- Om bun, cum se face ca esti atat de multumit, cand trebuie sa muncesti din greu si nu te poti bucura de odihna de care ai nevoie la varsta dumnitale?
La aceste vorbe ii raspunse fierarul:
- Cavalere, daca vrei sa stii de ce sunt eu intotdeauna vesel, vino cu mine in odaita mea saraca, fara podoabe scumpe, dar in care pastrez o neasemuita comoara.
Si fierarul il duse intr-o camaruta intunecoasa, in care nu se aflau decat o rogojina, un scaun subred din lemn de rachita si o masa grosolana din scanduri negeluite. Pe masa statea intr-un fel de dulapior de mahon, bogat in sculpturi si fierarul se pregati sa-i deschida usitele.
Mare fu mirarea printului cand dincolo de usitele date in laturi vazu minunea minunilor! Trei chipuri, la fel de frumoase, a trei fecioare fermecatoare. Cuprins de incantare, printul nu-si mai putea lua ochii de la ele. Il intreba pe fierar:
- Cine sunt aceste trei fecioare minunate si ce cauta ele in casa asta? Vreau sa le vad numaidecat, caci nu cred ca as putea sa mai traiesc fara sa le cunosc. Toate trei sunt la fel de frumoase.
Fierarul, foarte multumit, ii raspunse printului:
- Desigur, cavalere, ele sunt frumoase, dar nu oricine le poate afla, desi nu e lucru greu. Apoi urma: sunt cele trei fiice ale mele si le iubesc deopotriva pe fiecare dintre ele. Cea dintai este munca, de care nu sunt lipsit niciodata; a doua este sanatatea, fara de care nu as putea sa mai muncesc; a treia este pacea launtrica sau multumirea de sine, care nadajduiesc sa ramana totdeauna alaturi de mine, chiar si atunci cand celelalte doua ma vor parasi.
Si fierarul inchise la loc frumosul dulapior, sub privirile uimite ale printului, care nu avea sa uite de aici inainte povata ce i-o daduse acest om de isprava.
Si niciodata nu mai putu sa-si alunge din minte cele trei chipuri. Printul ramase la fierarie pana veni timpul sa se intoarca la palat.
Atunci ii ceru fierarului, de la care primise numai sfaturi bune, sa-i faca cinstea de a-l insoti la tronul care-l astepta si sa-i fie sfatuitorul cel mai intelept. Dar fierarul nu voi sa primeasca aceasta inalta dregatorie. Ii placea mai mult la fieraria lui singuratica de la marginea drumului, fara sa ravneasca la bunul altora si fara ca altii sa-l pizmuiasca.
Mare fu bucuria regelui cand vazu ca nepotul sau s-a intors atat de schimbat, iar cand afla cui i se datoreaza aceasta fericita schimbare, el trimise mai multi mesteri, care sa construiasca o fierarie noua si minunata si pe deasupra si un han. In cinstea fierarului l-au numit „Hanul la trei fete”.
Si astfel, acest dar ii aduse fierarului un viitor fericit si un tovaras credincios pentru tot restul zilelor sale: munca, pentru ca au ridicat acolo cea mai frumoasa fierarie din regat, dand-o in grija batranului dar harnicului fierar.
Printul a fost unul dintre cei mai intelepti si mai buni regi despre care s-a auzit vreodata, iar regatul lui s-a intarit si a inflorit prin bogatie si fericire.
danab
Apr 5 2006, 02:02 PM
Buna sa va fie inima!
Eu am in format pdf cateva povesti, doar ca nu sunt recunoscute diacriticele. Sper ca totusi sa fie interesante.
gilly
Apr 26 2006, 12:05 PM
noi suntem incintati de urmatoarea povestioara( o citim in fiecare seara cam de 3 saptamini)
nu stiu de unde am citit-o, dar am printat-o si i-am atasat citeva desene, seamana cu o carticica
familia celor 5 degete:
<<A fost odata ca niciodata o familie. Familia celor cinci degete: degetul cel mare, aratatorul, mijlociul, inelarul si degetul cel mic. Toti erau frati buni, se ajutau mereu, faceau totul impreuna. Si tare bine se distrau: mancau, se jucau, desenau, il ajutau pe regele lor, un baietel tare simpatic, la orice acesta dorea sa faca.
Dar de la o vreme aratatorul nu se mai simtea bine, ii tot venea sa planga si lacrimile lui se strangeau si il faceau pe zi ce trecea tot mai rosu si mai trist. Si asta pentru ca baietelul il baga mereu in gura si-l sugea. Aratatorul il iubea tare mult pe baietel si doar era al lui, nu putea decat sa-l asculte dar el vroia sa fie langa fratii lui.
Familia degetelor a inceput sa fie ingrijorata. Si la fel si gura baiatului: dintii erau tot mai nemultumiti ca nu mai au loc destul...
„Ce sa facem? Ce sa facem? Cum sa ajutam pe fratele si pe regele nostru?” strigau degetele. Ambele maini ale regelui s-au impletit si au inceput sa se sfatuiasca cum sa faca. Dupa mult timp, degetul cel mic a venit cu solutia salvatoare:
“Dragii mei, ne putem ajuta fratiorul gasindu-i regelui nostru preamarit un prieten adevarat cu care sa se joace si sa fie mereu langa el, zi si noapte. Atunci cand va vrea sa ne ia fratiorul si sa-l bage in gura, va putea sa-l ia in brate pe prietenul lui, va vorbi si se va juca cu el. E prietenul lui si doar al lui.
“Dar unde e acest prieten? Unde?”
“Ei bine, haideti acum cu mine...e timpul sa mergem!”
Degetele si-au urmat fratele, avand incredere in el, caci, desi este cel mai mic, e foarte istet si descurcaret. Acesta i-a dus pana la jucaria pe care si-o dorea cel mai mult baiatul nostru.
Tare mult s-a minunat si s-a bucurat baiatul din poveste. Era chiar jucaria pe care o cauta. Iar de degetelele lui va va grija cu siguranta de acum incolo! >>
Dodomih
Apr 26 2006, 06:06 PM
Am gasit si eu un site cu povesti. Sper sa va plca, mie mi s-a parut interesant.
http://www.angelfire.com/comics/povesti/ si inca unul
http://www.povesti.home.ro/povesti.html
monciq
Dec 3 2006, 11:57 PM
Doua carti de povesti in atas...si pt cine mai doreste , pe site-ul liternet.ro se mai pot descarca si alte povestioare!
nicoleta121
Feb 27 2007, 06:16 PM
Pentru ca am vazut ca povestile atasate de mine in topicul Bebelusi de toamna au fost copiate de mai multe persoane m-am gandit sa deschis un topic in care sa atasam diverse povesti pentru cei mici,dar nu numai.Marturisesc ca eu le ascult cu mare placere.Primele doua le gasiti aici.
monciq
Feb 27 2007, 06:23 PM
Mai incearca sa le atasezi...nu se vad!
Cred ca mai exista un topic cu povesti pe undeva
, dar va atasez si eu ceva!
onuta_dec
Feb 27 2007, 06:30 PM
nicoleta121
Feb 27 2007, 07:18 PM
Eu am 3 giga pe hard cu povesti,asa ca daca va plac si doriti eu pot sa le atasez pe toate ,in timp bineinteles.Sunt povesti pe suport audio numai bune pentru picii care nu stiu sa citeasca inca.
CITAT(monciq @ Feb 27 2007, 06:23 PM) [snapback]190206[/snapback]
Mai incearca sa le atasezi...nu se vad!
Cred ca mai exista un topic cu povesti pe undeva
, dar va atasez si eu ceva!
Tomai asta e monciq toate sunt audio ale mele,ca asa scrise cred ca le avem toate.
altele
asad
oricum trebuie sa le aleg pe cele sub 16 mega
danaticu
Feb 27 2007, 07:21 PM
Te rog sa ne mai pui povesti!!!!! Te rog, te rog! Baietelul meu le-a savurat!!! S-au stie cineva unde le putem gasi, dar sa le putem asculta nu citi!!
Merci!
nicoleta121
Feb 27 2007, 07:57 PM
CITAT(danaticu @ Feb 27 2007, 07:21 PM) [snapback]190243[/snapback]
Te rog sa ne mai pui povesti!!!!! Te rog, te rog! Baietelul meu le-a savurat!!! S-au stie cineva unde le putem gasi, dar sa le putem asculta nu citi!!
Merci!
Pai daca vrei eu mai pun.
uite altele.
off.am o problema .desi selectez fisierul si ii dau atasare nu mi-l ia.
gata pentru azi.mai pun maine
nicoleta121
Feb 28 2007, 08:42 AM
Continuam
altele
of ce ma enerveaza ca trebuie sa postez de fiecare data ceva ca sa pot adauga mesajul
ups am pus o poveste de doua ori.scuze
maria_c2k3
Feb 28 2007, 09:02 AM
Daca mai aveti povesti audio suntem mari amatori si noi. Sper ca azi sa reusesc sa-mi fac curat in calculator si punem si noi ce avem.
Multumim frumos.
Pana atunci va atasez ce am gasit in graba
NU reusesc sa pun nimic din ce am... se pare ca toate sunt mai mari de 16 mb.
Sory...
nicoleta121
Feb 28 2007, 09:09 AM
poate imi spune si mie cineva de ce nu-mi da voie sa atesez unele fisiere,desi sunt mai mici de 16mb.imi spune ca nu am selectat fisierul desi il uploadeaza.
luciana18
Feb 28 2007, 03:34 PM
Super povestile.Mai vrem.
nicoleta121
Feb 28 2007, 03:43 PM
monciq
Feb 28 2007, 04:01 PM
CITAT(nicoleta121 @ Feb 28 2007, 02:43 PM) [snapback]190773[/snapback]
Pune-le pe un host:deposifiles,rapidshare, dc nu te descurci spune-mi!
nicoleta121
Feb 28 2007, 04:58 PM
CITAT(monciq @ Feb 28 2007, 04:01 PM) [snapback]190780[/snapback]
Pune-le pe un host:deposifiles,rapidshare, dc nu te descurci spune-mi!
chiar ca am nevoie de ajutor,ca habar n-am ce-s alea.
am reusit inca una
monciq
Feb 28 2007, 05:20 PM
CITAT(nicoleta121 @ Feb 28 2007, 03:58 PM) [snapback]190816[/snapback]
chiar ca am nevoie de ajutor,ca habar n-am ce-s alea.
am reusit inca una
Intra aici:
http://depositfiles.com/en/si completeaza campurile urmatoare:la browse incarci fisierul arhivat din pc-ul tau, apoi iti scrii o adresa de mail in campul galben si bifezi conditiile de acceptare.Dupa care click pe Upload...astepti sa ti se incarce fisierul si la sfarsitul se va genera un link catre acel fisier si ca sa-l obtii dai click pe Doawnload link si il copiezi din bara de address dupa ce s-a generat...e cev ade genul:
http://depositfiles.com/en/files/55acest ultim link il aduci la noi in forum sa-l descarcam.
sau mai simplu intra aici:
http://www.rapidshare.ro/si urmeaza sa obtii acelasi link pentru noi dupa ce dai SendIt si completezi cele doua campuri.
Bafta...sper sa reusesti..eu plec acum afara
dar cred ca nu e greu!
nicoleta121
Feb 28 2007, 06:14 PM
Ia sa vedem ce-a iesit.Daca e cineva pe faza sa incerce sa copie si dupa sa-mi spuna daca a mers,ca sa stiu daca mai incerc sau nu.
http://depositfiles.com/files/658453
monciq
Feb 28 2007, 08:17 PM
CITAT(nicoleta121 @ Feb 28 2007, 05:14 PM) [snapback]190868[/snapback]
Ia sa vedem ce-a iesit.Daca e cineva pe faza sa incerce sa copie si dupa sa-mi spuna daca a mers,ca sa stiu daca mai incerc sau nu.
http://depositfiles.com/files/658453Bravo
ai reusit!Ca sa-ti usurez munca si noua asteptarea iti mai dau un sfat:creeaza un folder pe pc-ul tau cu mai multe melodii, apoi arhiveaza-l si pe acela il pui pe host...daca ai observat poti gazdui pana la 300MB, iar melodia anterioara are doar 25.9kb...pana la 300mb e cale lunga si poti incarca deodata mai multe melodii in fisierul arhivat!(vei astepta mai mult sa se incarce da faci asta o singura data si nu dupa fiecare melodie in parte).Asa se reduce procedura...iar timpul de descarcare global va fi acelasi, decat daca am astepta dupa fiecare piesa.
Multumim pentru povesti...sunt minunate....cred ca pana va mai creste Diandra o sa le ascult eu o vreme, imi plac atat de mult, e ca o reintoarcere in copilarie!
nicoleta121
Feb 28 2007, 08:20 PM
CITAT(monciq @ Feb 28 2007, 08:17 PM) [snapback]190917[/snapback]
Bravo
ai reusit!Ca sa-ti usurez munca si noua asteptarea iti mai dau un sfat:creeaza un folder pe pc-ul tau cu mai multe melodii, apoi arhiveaza-l si pe acela il pui pe host...daca ai observat poti gazdui pana la 300MB, iar melodia anterioara are doar 25.9kb...deci se poate si mai mult!Asa se reduce procedura...iar timpul de descarcare global va fi acelasi, decat daca am astepta dupa fiecare piesa.
Multumim pentru povesti...sunt minunate....cred ca pana va mai creste Diandra o sa le ascult eu o vreme, imi plac atat de mult, e ca o reintoarcere in copilarie!
Oki doki.Asa voi face.V-am spus eu ca povestile sunt frumoase.
nicoleta121
Mar 1 2007, 10:18 AM
Monciq am incercat sa fac cum ai zis tu,dar imi ia o vesnicie si mi s-a blocat si calculatorul.Asa ca voi pune cate una ca merge mai repede.
http://depositfiles.com/files/660080
monciq
Mar 1 2007, 12:02 PM
Global timpul va fi acelasi...dura mai mult dar se incarca pana la urma si puteai sa lucrezi in altceva, minimizand fereastra cu depositfiles!
nicoleta121
Mar 1 2007, 09:09 PM
CITAT(monciq @ Mar 1 2007, 12:02 PM) [snapback]191278[/snapback]
Global timpul va fi acelasi...dura mai mult dar se incarca pana la urma si puteai sa lucrezi in altceva, minimizand fereastra cu depositfiles!
Asa am facut ca doar nu crezi ca am stat sa ma uit cum se incarca ,dar dupa vreo ora nu se incarcase decat vreo 5% si mi s-a blocat calc-ul.Am fost nevoita sa-l resetez.
http://depositfiles.com/files/661525
nicoleta121
Mar 2 2007, 11:03 AM
eliotys
Mar 2 2007, 11:29 AM
CITAT(nicoleta121 @ Mar 2 2007, 11:03 AM) [snapback]191673[/snapback]
http://depositfiles.com/files/662658De ce nu-mi raspunde nimeni,daca se poate copia cu metoda asta?
Se poate... vad ca e 40% deja. Multumim!
nicoleta121
Mar 3 2007, 09:22 AM
nicoleta121
Mar 3 2007, 02:24 PM
nicoleta121
Mar 3 2007, 07:53 PM
monciq
Mar 5 2007, 03:17 AM
AnCuTzA
Mar 5 2007, 04:04 AM
Wow monciq da vad ca ti`ai facut "lectiile" nu gluma ... nici sa vreau ca nu gaseam atatea
ILDI
Mar 5 2007, 07:25 AM
Spuneti-mi si mie va rog cum se copiaza povestile!
monciq
Mar 5 2007, 11:31 AM
CITAT(ILDI @ Mar 5 2007, 06:25 AM) [snapback]193143[/snapback]
Spuneti-mi si mie va rog cum se copiaza povestile!
Click pe link, alegi in tabelul care apare coloana free si dai click iar pe free din partea de jos a tabelului, apoi va aparea o alta fereastra si ai sa vezi un cronometru (in mijocul paginii) in ordine inversa, astepti pana ajunge la zero, va aparea o casuta in care va trebui sa scrii combinatia de cifre/litere si apoi gata click pe download si salvezi povestea.Unele se salveaza in timp mai scurt altele in mai mult.Dupa ce ai salvat o poveste trebuie sa astepti sa treaca vreo 20 min ca sa reincepi cu salvarea urmatoareia...pe zi ai limita de 100mb.Nu e greu desi pare intortocheat..urmand pasii de mai sus sigur nu ai cum sa te ''ratacesti''.Dar aste-s detalii, scrie daca te uiti.Nu uita sa le salvati cat mai sunt link-urile active, dupa cateva zile de la postare(30) ele dispar in continut!Bafta si spor la descarcat!
ILDI
Mar 5 2007, 12:02 PM
Multumim mult pt sfaturi,asa am procedat si prima oara,mi-a reusit dar nu stiam ca trebuie sa astept 20 min sa pot sa copiez a doua poveste,acum dupa sfaturile tale am incercat si intradevar asa e.multumim!
aaalina
Mar 18 2007, 12:48 AM
Monciq, Nicoleta121, Va multumesc MULT de tot pentru povesti!!! Pentru cei care mai descarca cu RapidShare am sa va spun cum am facut eu. Dupa fiecare Download deconectam netul si peste 10 sec intram din nou. Asa e mai repede decat sa astepti 20 minute dupa fiecare poveste descarcata. Bafta!
monciq
Mar 18 2007, 11:05 AM
CITAT(aaalina @ Mar 17 2007, 11:48 PM) [snapback]199565[/snapback]
Pentru cei care mai descarca cu RapidShare am sa va spun cum am facut eu. Dupa fiecare Download deconectam netul si peste 10 sec intram din nou. Asa e mai repede decat sa astepti 20 minute dupa fiecare poveste descarcata. Bafta!
Ok, ok pontul e bun dar exista o conditie:functioneaza doar daca ai IP dinamic, daca ai IP static nici vorba sa mearga.
Ca sa aflati daca aveti IP dinamic sau static faceti cum a spus Alina, si daca merge sa descarcati dupa rapidshare dupa deconectare rapida aveti IP dinamic, atunci spor la descarcat.
Va dau si eu un pont tot in aceeasi nota:incarcati aici fisierele cand vreti sa le puneti pe share:
http://www.zshare.net/Nu e nevoie de timp de asteptare la descarcat si merg foarte bine si la upload si la download!
nicoleta121
Mar 21 2007, 06:15 PM
nicoleta121
Mar 22 2007, 10:05 AM
monciq
Mar 22 2007, 10:13 AM
Multumim Nico
...de ce nu incerci sa le pui pe zshare, le putem descarca fara timp de asteptare pe toate !
http://www.zshare.net/
nicoleta121
Mar 22 2007, 10:18 AM
CITAT(monciq @ Mar 22 2007, 10:13 AM) [snapback]201447[/snapback]
Multumim Nico
...de ce nu incerci sa le pui pe zshare, le putem descarca fara timp de asteptare pe toate !
http://www.zshare.net/am incercat,dar nu se deschide pagina asta.oricum astea mici le pun asa,iar cela mari cu rapidshare
monciq
Mar 22 2007, 10:46 AM
CITAT(nicoleta121 @ Mar 22 2007, 09:18 AM) [snapback]201453[/snapback]
am incercat,dar nu se deschide pagina asta.oricum astea mici le pun asa,iar cela mari cu rapidshare
Ciudat sa nu se deschida, scrie atunci in bara de Address numele site-ului poate merge..rugamintea o aveam deoarece nu mai trebuia sa asteptam dupa fiecare download, asta era de fapt avantajul.Rapidshar-ul te face sa astepti si 2 sau 3 ore dupa un singur download
nicoleta121
Mar 22 2007, 12:02 PM
nu merge: This page cannot be displayed. asta e
Calatoria lui Degetel
http://rapidshare.com/files/22211887/Calat...egetel.mp3.htmlAnghel Trandafir-Norocul omului
http://rapidshare.com/files/22213384/Anghe...Omului.mp3.htmlFratii Grimm-Soarecele si pisica
http://rapidshare.com/files/22214062/Frati...pisica.mp3.htmlCITAT(monciq @ Mar 22 2007, 10:46 AM) [snapback]201475[/snapback]
Ciudat sa nu se deschida, scrie atunci in bara de Address numele site-ului poate merge..rugamintea o aveam deoarece nu mai trebuia sa asteptam dupa fiecare download, asta era de fapt avantajul.Rapidshar-ul te face sa astepti si 2 sau 3 ore dupa un singur download
cum adica? dupa ce ai downloadat o poveste trebuie sa astepti 2-3 ore pana s-o poti salva si pe urmatoarea?
Cele sase lebede
http://rapidshare.com/files/22215655/Cele_...Lebede.mp3.html
monciq
Mar 22 2007, 12:03 PM
CITAT(nicoleta121 @ Mar 22 2007, 11:02 AM) [snapback]201491[/snapback]
cum adica? dupa ce ai downloadat o poveste trebuie sa astepti 2-3 ore pana s-o poti salva si pe urmatoarea?
exact...incearca si ai sa vezi
Se poate downloada una dupa alta doar daca ai Premium account, adica cont platit
nicoleta121
Mar 22 2007, 12:33 PM
CITAT(monciq @ Mar 22 2007, 12:03 PM) [snapback]201525[/snapback]
exact...incearca si ai sa vezi
Se poate downloada una dupa alta doar daca ai Premium account, adica cont platit
Imi pare rau ,dar altfel cum sa le pun?Si cu deposifiles e la fel?Ca zshare-ul chiar nu merge
Cum sa fac.?Le-am arhivat si tot degeaba