Vizavi de misteriosul continent Atlantida exista multe ipoteze, dar toate acestea nu ar fi inceput niciodata daca nu ar fi existat relatarile lui Platon, filozof grec (427-347 i.Hr). In doua dialoguri ale sale el povesteste urmatoarele: Atlantida era o insula mult mai mare decat Asia si Libia luate la un loc si s-ar afla dincolo de coloanele lui Hercule (probabil stramtoarea Gibraltar). Cu 6 milenii inainte de Solon (640-558 i.Hr), Atlantida era un regat puternic cu o civilizatie rafinata o constitutie politica rafinata si cu baze politice ideale. Din cauza decaderii si a dorintei de a cucerii atlantii au starnit mania zeilor si Atlantida a fost scufundata sub ape. Platon spunea ca auzise povestea de la Critias, care o auzise la randul lui de la bunicul lui, iar strabunicul lui Critias o auzise de la Solon insusi.
O poveste similara era cunoscuta si in Egipt (2000-1700 i.Hr). Intr-un papirus se povesteste de intamplarile unui calator naufragiat egiptean, care in timp ce calatorea spre minele faraonului, corabia sa a esuat. Dupa ce a fost aruncat pe tarmul unei insule necunoscute, de valuri, acesta a fost tras de catre un dragon in salasul lui, fara insa ai face un rau. Dragonul i-a povestit ca insula era candva locuita de 75 de dragoni, si ca insula ar fi fost un taram al dorintelor implinite si al bogatiei. Dar in prezent nu mai traia decat el, restul fusesera arsi de o stea cazatoare. Dragonul, dupa ce l-a asigurat ca va fi salvat de o corabie egipteana a adaugat ca niciodata nu va mai revedea aceasta insula caci ea va fi inghitita de ape.
O alta poveste despre o fericita si prospera insula care avea sa fie scufundata in mare apare si in Mahabharata, epopeea indienilor, putand fi vorba de un mit comun a mai multor popoare sau ca acestea ar fi avut cunostinta sau contact cu Atlantida.
Dovezi istorice recente presupun faptul ca in trecut ar fi existat o astfel de insula, arheologii incercand sa o localizeze in teren. Arheologul grec S. Marinatos, a gasit centrul unui mare oras in care casele s-au conservat cu toate cele 2 sau 3 etaje ale lor infatisand scene din viata de zi cu zi. Au fost gasite de asemenea aproape intacte mobilierul, vase de ceramica insa nici o urma de oseminte omenesti sau bijuterii. Toate acestea au fost descoperite pe mica insula vulcanica Santorini din Marea Egee. Multi sunt de parere ca acest Vulcan izbucnind ar fi acoperit si scufundat misteriosul continent Atlantida, pentru ca in urma calculelor vulcanologice explozia a fost de 4 ori mai puternica decat cea a vulcanului Cracatoa aflat intre Sumatra si Java. Cenusa scuipata in urma exploziei ar fi putut acoperi anumite portiuni ale insulei cu un strat de 30 de m grosime.
O alta ipoteza a fost lansata de vulcanologul francez Fouque Ferdinand, care a descoperit pe insula Tera in Marea Egee un oras ingropat in cenusa vulcanica de peste 3000 de ani in urma. Autorii medievali cosiderau Atlantida drept un loc real, cunoscand povestea Atlantidei de la geografii arabi. Ei considerau Atlantida o insula paradisiacal numita insula fericitilor, insula celor 7 orase sau insula Brendan si erau toate marcate pe hartile secolelor XIV-XV. Vindecatorul si mediumul ameican Edgar Cayce (1877-1945), a profetit ca continenul Atlantidei va incepe din nou sa se ridice de sub ape, precizand chiar si locul, in Bahamas in anul 1968 sau 1969. O extraordinara coincidenta facea ca pilotii unei linii aeriene sa fotografieze in 1968 siluetele unor constructii in largul acestei insule Bimini, din Bahamas iar explorarile submarine au scos la iveala pe fundul marii drumuri pietruite, ziduri ciclopice, piramide si cercuri din pietre. Edgar Cayce credea ca atlantii controlau energia Atomica si cunosteau principiile zborului si ca civilatia ar fi fost distrusa de 3 dezastre nucleare, ultimul in jur de anul 10.000 i.Hr.
Madam Blavatsky sustinea ca Atlantida se afla in Atlanticu de nord si era populate de atlanti foarte rafinati care descindeau din lemurieni ca "a patra rasa originala a omenirii".
De asemenea alti ocultisti sunt de parere ca atlantii manipulau energia cristalelor si a elementelor naturii folosind tehnologii foarte avansate, bazate pe principiile naturii. Se presupune ca erau finite foarte avansate spiritual, putand comunica telepatic, avand o constitutie bazata pe iubire si toleranta mentinandu-si astfel mult timp imperiul spiritual.
Full Version: Lumi Disparute
Tocmai mi-ai facut referatul pt scoala.Merci mult ! Pupicei }}{{
foarte interesant.
CITAT(AnCuTzA @ Oct 29 2006, 12:01 AM) [snapback]119948[/snapback]
Tocmai mi-ai facut referatul pt scoala.Merci mult ! Pupicei }}{{
Cu placere mandro
O rugaminte, cand ai timp corectezi tu te rog greselile din text, caci eu cand l-am gasit l-am citit asa ... pe diagonala 
si nu am sesizat toate greselile 
Cu mare placere
Din nou... Atlantida
Încă de când Platon a scris “Critias” şi “Timee”, Atlantida a devenit un nume cu o foarte mare putere de evocare. După Platon, legenda continentului pierdut a fost descoperită de legislatorul Ahtenes Solon în Sais (Egipt). Acolo, un preot bătrân a descifrat pe un papirus vechi cum un mare continent situat dincolo de “Coloanele lui Hercule” a fost distrus pentru ca locuitorii acestuia să fie pedepsiţi pentru impietatea lor.
O altă “epocă de aur”
Exista, pe vremuri, dacă dăm crezare legendei, o insulă regală Basileia, pe care se înălţa impunătorul castel al regilor atlanţi, precum şi templul ridicat în cinstea lui Triton. Acolo atlanţii exploatau un metal necunoscut nouă numit “orichalc”.
Încă de la început, ideea Atlantidei a fost asociată cu legendele si cu ocultismul. Chiar dacă s-ar dovedi vreodată că nu este decât o legendă, deşi discuţiile ştiinţifice bazate pe studii de geologie, arheologie şi cultură sunt atât de diverse şi de înverşunate încât este greu de crezut că vor avea sfârşit vreodată – Atlantida rămâne în acelaşi timp un tărâm simbolic, o metaforă a înţelepciunii străvechi, acum pierdută cu desăvârşire sau poate doar ascunsă.
Cercetarea întreprinsă de Solon în Egipt simbolizează de fapt veşnica aspiraţie a lumii antice greceşti, ca şi a civilizaţiilor care au succedat-o, de a descoperi cunoaşterea pierdută de care dispunea umanitatea în Epoca de Aur – cea de dinainte de Potop.
Ipotezele legate de existenţa Atlantidei au continuat să însufleţescă imaginaţia inspirând toată istoria Renaşterii – dar s-au înmulţit prin secolul al XVIII-lea, odată cu “moda” antichităţilor greceşti şi “redescoperirea” civilizaţiei misterioase a druizilor, dar şi odată cu înflorirea hermetismului.
Darwin sau Atlantida
În 1882 Ignatius Donnelly a publicat lucrarea “Atlantis, or the antedeluvian world” (“Atlantida sau lumea înainte de potop”) în care îşi formula premizele şi concluziile sale în cel mai pur stil victorian. Aceasta a avut o foarte mare influenţă asupra doamnei Blavatsky, precum şi asupra discipolului ei Walter Scott-Elliot, care au integrat apoi Atlantida în sinteza lor despre ocultism.
În cartea sa “Doctrina Secretă” apărută in 1888, fondatoarea Societăţii Teosofice a urmărit să combată, din punct de vedere inţiatic, teoria darwinistă a evoluţiei. Astfel, Atlantida se potrivea perfect argumentaţiei doamnei Blavatsky, care susţinea că nenumărate rase umane s-au succedat pe Terra în afara celei pe care o cunoaştem şi căreia îi aparţinem.
Printre aceste rase dispărute, cea de-a IV-a ar fi trăit în Atlantida. Rudolf Steiner (un alt exponent important al ocultismului secolelor XIX-XX), deşi el însuşi adversar al teoriilor şi principiilor Societăţii Teosofice, a recurs la facultăţile paranormale de clarviziune cu care era înzestrat, pentru a descoperi răspunsul la întrebările teosofilor. Cercetând clişeele Akasha-ice (Memoria Universală – plan paralel în care sunt înregistrate fidel, ca într-un gen de bibliotecă a destinelor, toate evenimentele petrecute vreodată în acest Univers), Steiner descrie ceea ce s-a petrecut în Atlantida. El spune că atlanţii gândeau în imagini (este interesant de menţionat că şi celebrul savant Albert Einstein mărturisea că procesul său de gândire nu se realiza în cuvinte ci în imagini), aveau o memorie extraordinară şi foloseau energia latentă, nebănuită, a plantelor pentru a-şi dirija vehiculele aeriene. Cei mai evoluaţi dintre ei erau grupaţi în Asia Centrală sub conducerea unui mare preot, şi supuşi unei educaţii spirituale cu totul speciale care le permitea cunoaşterea deplină a tuturor misterelor şi înţelegerea puterilor divine. Acesta ar fi grupul din care, conform teoriei sale, au coborât primii preoţi-regi ai rasei arienilor.
De la Grădina Raiului la nazism
Prezenţa acestei idei de rasă ariană pură, asociată cu ipoteza existenţei Atlantidei, prinsă la rândul său în angrenajul ocultismului, a dus din păcate la devierile şi fanatismul nazismului. Astfel, şcoala Teosofică a doamnei Blavatsky, în dorinţa de a se opune dominaţiei materialismului, a integrat în sinteza despre ocultism şi ideile şcolii filosofice a “difuzioniştilor”.
Aceştia studiau migraţia popoarelor primitive pe baza informaţiilor furnizate de arheologie. Una din teoriile favorite ale difuzioniştilor este aceea că întreaga civilizaţie şi-a avut leagănul de origine într-un singur loc pe Terra, care, pentru spiritele religioase, este desigur Grădina Raiului. Astfel se justifică ideea unei rase superioare, purtătoare a cunoaşterii, exponentă supremă a civilizaţiei umane, precum şi exacerbarea aberantă a acestei teorii în cazul naziştilor.
Cel mai influent teoretician al Atlantidei ariene a fost profesorul Hermann Wirth, specialist flamand care a susţinut că o religie pur monoteistă s-a născut în Atlantida şi s-a răspândit în întreaga lume, lasând în urma sa o mulţime de simboluri. Wirth şi-a realizat cercetările cu sprijinul guvernului nazist.
Tot o teorie destul de ciudată, aparţinând filosofiei celui de-al III-lea Reich, este cosmologia glaciară a lui Hans Horbinger. El susţine ideea că Terra a avut de-a lungul timpului, succesiv, mai mulţi sateliţi, care au sfârşit prin a cădea pe pământ. De fiecare dată aceste “Luni”, căzând, au distrus câte o civilizaţie. Căderea ultimei dintre ele a provocat Potopul, ducând la scufundarea Atlantidei. Astfel, pentru Hitler şi nazişti, existenţa continentului atlant era un fapt indiscutabil.
Edgar Cayce a "văzut" Castelul Regal
Marele medium şi clarvăzător Edgar Cayce a făcut mai multe relatări despre Atlantida. El a analizat de asemenea “înregistrările temporale” din Akasha şi a descris continentul acum scufundat ca fiind locuit pe atunci de fiinţe evoluate posedând o tehnologie avansată. De asemenea, el a prezis reapariţia vestigiilor clare ale Atlantidei în anul 1968 sau 1969.
În 1956, Jurgen Spannuth, în urma unor ani de cercetări, a stabilit că Atlantida ar fi trebuit să se situeze în largul insulelor Heligoland. El s-a bazat mai ales pe legendele pescarilor băştinaşi, în care se vorbeşte adesea despre “castelul din mare”. Spannuth a organizat scufundări în acele locuri şi se pare că a descoperit realmente nişte ruine ale unor ziduri. Dacă acestea aparţin sau nu Castelului Regal al Atlantidei, rămâne de văzut.
Oamenii zei
Mai recent, s-a spus că civilizaţia atlantă descrisă de Platon prezintă asemănări frapante cu civilizaţia minoică din Creta, din perioada 2500-1500î.d.H. Cataclismul căruia i-ar fi căzut pradă Atlantida ar fi fost, în acest caz, erupţia vulcanului din insula Santorin din nordul Cretei, care a avut loc aproximativ în anul 1500 î.d.H. Această erupţie a fost însoţită de cea mai puternică activitate seismică ce a fost înregistrată vreodată pe Terra şi a devastat toată regiunea orientală a Mediteranei, ducând la prăbuşirea civilizaţiei minoice.
De asemenea, nu sunt deloc de neglijat vestigiile asemănătoare ale civilizaţiilor extrem de vechi aflate în diverse zone ale globului, ele fiind rămăşiţe ale ştiinţei atlante. Astfel se explică motivul piramidelor, de exemplu, prezent atât în Egipt cât şi în America de Sud, precum şi toate legendele, întâlnite în multe culturi antice, ale strămoşilor oameni-zei veniţi pe mare dintr-o ţară care s-a scufundat în ape.
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?l...O&item=4470
Încă de când Platon a scris “Critias” şi “Timee”, Atlantida a devenit un nume cu o foarte mare putere de evocare. După Platon, legenda continentului pierdut a fost descoperită de legislatorul Ahtenes Solon în Sais (Egipt). Acolo, un preot bătrân a descifrat pe un papirus vechi cum un mare continent situat dincolo de “Coloanele lui Hercule” a fost distrus pentru ca locuitorii acestuia să fie pedepsiţi pentru impietatea lor.
O altă “epocă de aur”
Exista, pe vremuri, dacă dăm crezare legendei, o insulă regală Basileia, pe care se înălţa impunătorul castel al regilor atlanţi, precum şi templul ridicat în cinstea lui Triton. Acolo atlanţii exploatau un metal necunoscut nouă numit “orichalc”.
Încă de la început, ideea Atlantidei a fost asociată cu legendele si cu ocultismul. Chiar dacă s-ar dovedi vreodată că nu este decât o legendă, deşi discuţiile ştiinţifice bazate pe studii de geologie, arheologie şi cultură sunt atât de diverse şi de înverşunate încât este greu de crezut că vor avea sfârşit vreodată – Atlantida rămâne în acelaşi timp un tărâm simbolic, o metaforă a înţelepciunii străvechi, acum pierdută cu desăvârşire sau poate doar ascunsă.
Cercetarea întreprinsă de Solon în Egipt simbolizează de fapt veşnica aspiraţie a lumii antice greceşti, ca şi a civilizaţiilor care au succedat-o, de a descoperi cunoaşterea pierdută de care dispunea umanitatea în Epoca de Aur – cea de dinainte de Potop.
Ipotezele legate de existenţa Atlantidei au continuat să însufleţescă imaginaţia inspirând toată istoria Renaşterii – dar s-au înmulţit prin secolul al XVIII-lea, odată cu “moda” antichităţilor greceşti şi “redescoperirea” civilizaţiei misterioase a druizilor, dar şi odată cu înflorirea hermetismului.
Darwin sau Atlantida
În 1882 Ignatius Donnelly a publicat lucrarea “Atlantis, or the antedeluvian world” (“Atlantida sau lumea înainte de potop”) în care îşi formula premizele şi concluziile sale în cel mai pur stil victorian. Aceasta a avut o foarte mare influenţă asupra doamnei Blavatsky, precum şi asupra discipolului ei Walter Scott-Elliot, care au integrat apoi Atlantida în sinteza lor despre ocultism.
În cartea sa “Doctrina Secretă” apărută in 1888, fondatoarea Societăţii Teosofice a urmărit să combată, din punct de vedere inţiatic, teoria darwinistă a evoluţiei. Astfel, Atlantida se potrivea perfect argumentaţiei doamnei Blavatsky, care susţinea că nenumărate rase umane s-au succedat pe Terra în afara celei pe care o cunoaştem şi căreia îi aparţinem.
Printre aceste rase dispărute, cea de-a IV-a ar fi trăit în Atlantida. Rudolf Steiner (un alt exponent important al ocultismului secolelor XIX-XX), deşi el însuşi adversar al teoriilor şi principiilor Societăţii Teosofice, a recurs la facultăţile paranormale de clarviziune cu care era înzestrat, pentru a descoperi răspunsul la întrebările teosofilor. Cercetând clişeele Akasha-ice (Memoria Universală – plan paralel în care sunt înregistrate fidel, ca într-un gen de bibliotecă a destinelor, toate evenimentele petrecute vreodată în acest Univers), Steiner descrie ceea ce s-a petrecut în Atlantida. El spune că atlanţii gândeau în imagini (este interesant de menţionat că şi celebrul savant Albert Einstein mărturisea că procesul său de gândire nu se realiza în cuvinte ci în imagini), aveau o memorie extraordinară şi foloseau energia latentă, nebănuită, a plantelor pentru a-şi dirija vehiculele aeriene. Cei mai evoluaţi dintre ei erau grupaţi în Asia Centrală sub conducerea unui mare preot, şi supuşi unei educaţii spirituale cu totul speciale care le permitea cunoaşterea deplină a tuturor misterelor şi înţelegerea puterilor divine. Acesta ar fi grupul din care, conform teoriei sale, au coborât primii preoţi-regi ai rasei arienilor.
De la Grădina Raiului la nazism
Prezenţa acestei idei de rasă ariană pură, asociată cu ipoteza existenţei Atlantidei, prinsă la rândul său în angrenajul ocultismului, a dus din păcate la devierile şi fanatismul nazismului. Astfel, şcoala Teosofică a doamnei Blavatsky, în dorinţa de a se opune dominaţiei materialismului, a integrat în sinteza despre ocultism şi ideile şcolii filosofice a “difuzioniştilor”.
Aceştia studiau migraţia popoarelor primitive pe baza informaţiilor furnizate de arheologie. Una din teoriile favorite ale difuzioniştilor este aceea că întreaga civilizaţie şi-a avut leagănul de origine într-un singur loc pe Terra, care, pentru spiritele religioase, este desigur Grădina Raiului. Astfel se justifică ideea unei rase superioare, purtătoare a cunoaşterii, exponentă supremă a civilizaţiei umane, precum şi exacerbarea aberantă a acestei teorii în cazul naziştilor.
Cel mai influent teoretician al Atlantidei ariene a fost profesorul Hermann Wirth, specialist flamand care a susţinut că o religie pur monoteistă s-a născut în Atlantida şi s-a răspândit în întreaga lume, lasând în urma sa o mulţime de simboluri. Wirth şi-a realizat cercetările cu sprijinul guvernului nazist.
Tot o teorie destul de ciudată, aparţinând filosofiei celui de-al III-lea Reich, este cosmologia glaciară a lui Hans Horbinger. El susţine ideea că Terra a avut de-a lungul timpului, succesiv, mai mulţi sateliţi, care au sfârşit prin a cădea pe pământ. De fiecare dată aceste “Luni”, căzând, au distrus câte o civilizaţie. Căderea ultimei dintre ele a provocat Potopul, ducând la scufundarea Atlantidei. Astfel, pentru Hitler şi nazişti, existenţa continentului atlant era un fapt indiscutabil.
Edgar Cayce a "văzut" Castelul Regal
Marele medium şi clarvăzător Edgar Cayce a făcut mai multe relatări despre Atlantida. El a analizat de asemenea “înregistrările temporale” din Akasha şi a descris continentul acum scufundat ca fiind locuit pe atunci de fiinţe evoluate posedând o tehnologie avansată. De asemenea, el a prezis reapariţia vestigiilor clare ale Atlantidei în anul 1968 sau 1969.
În 1956, Jurgen Spannuth, în urma unor ani de cercetări, a stabilit că Atlantida ar fi trebuit să se situeze în largul insulelor Heligoland. El s-a bazat mai ales pe legendele pescarilor băştinaşi, în care se vorbeşte adesea despre “castelul din mare”. Spannuth a organizat scufundări în acele locuri şi se pare că a descoperit realmente nişte ruine ale unor ziduri. Dacă acestea aparţin sau nu Castelului Regal al Atlantidei, rămâne de văzut.
Oamenii zei
Mai recent, s-a spus că civilizaţia atlantă descrisă de Platon prezintă asemănări frapante cu civilizaţia minoică din Creta, din perioada 2500-1500î.d.H. Cataclismul căruia i-ar fi căzut pradă Atlantida ar fi fost, în acest caz, erupţia vulcanului din insula Santorin din nordul Cretei, care a avut loc aproximativ în anul 1500 î.d.H. Această erupţie a fost însoţită de cea mai puternică activitate seismică ce a fost înregistrată vreodată pe Terra şi a devastat toată regiunea orientală a Mediteranei, ducând la prăbuşirea civilizaţiei minoice.
De asemenea, nu sunt deloc de neglijat vestigiile asemănătoare ale civilizaţiilor extrem de vechi aflate în diverse zone ale globului, ele fiind rămăşiţe ale ştiinţei atlante. Astfel se explică motivul piramidelor, de exemplu, prezent atât în Egipt cât şi în America de Sud, precum şi toate legendele, întâlnite în multe culturi antice, ale strămoşilor oameni-zei veniţi pe mare dintr-o ţară care s-a scufundat în ape.
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?l...O&item=4470
SECRETELE UNEI CIVILIZAŢII DISPĂRUTE
A fost Atlantida o planetă explodată?
n ultimii două sute de ani, Egiptul antic a captat imaginaţia nvăţaţilor şi a oamenilor de rnd
deopotrivă, fapt ce s-a materializat ntr-o serie de cărţi despre această civilizaţie misterioasă.
nsă n ciuda acestor ample investigaţii, cercetătorii nu au reuşit să ajungă la un acord n ceea
ce priveşte scopul exact al piramidelor şi templelor egiptene. La originea acestui impas stă
neputinţa de a nţelege motivaţia religioasă care i-a făcut pe egipteni să construiască piramide
enorme, cea mai mare dintre ele conţinnd mai multe milioane de tone de piatră.
Astfel, referinţa lui Kurt Mendelssohn, care a spus despre piramide că sunt o „magnifică nebunie”
este puţin diferită de uimirea simţită n timpurile romane, cnd Pliniu s-a declarat nemulţumit de
piramide, considerndu-le „expunerea prostească şi leneşă a bogăţiei regelui”.
Este oare posibil ca experţii să fi luat o cale de abordare greşită şi astfel să fi trecut cu
vederea misterul Egiptului antic? Cred că, ntr-adevăr, au pierdut din vedere un nivel mai
profund de nţelegere, nivel pentru care se găsesc semne mai peste tot.
Scopul acestui articol este de a prezenta o interpretare radicală, cu totul nouă, a Textelor
Piramidei şi a altor mituri egiptene.
Mulţi dintre „căutătorii de mistere’’ sunt interesaţi de Egipt şi fascinaţi de „zeii” civilizaţiilor
străvechi, n mare măsură datorită operei lui Zecharia Sitchin, cu privire la „zeii” muritori. Dacă
Sitchin avea dreptate, atunci egiptenii au trăit alături de „Anunnaki" - o rasă posesoare a puterii
de a călători n spaţiu, care au construit un centru spaţial subteran n Sinai, şi două piramide, ca
faruri pentru navigaţie, la Giza.
nsă pe măsură ce te vei afunda mai adnc n credinţele religioase egiptene, vălul va fi ridicat,
dezvăluind o cosmologie ce-ţi va aduce aminte de teoria luptei planetare a lui Sitchin, n „Cea
de-a douăsprezecea planetă”.
La fel cum Zeul Marduk apare n epicul babilonian „Enuma Elish”, tot aşa Zeul egiptean Seth
apare ca o „lance din abis”, o planetă intrusă, ce vine din adncurile spaţiului şi porneşte să
ntlnească una dintre planetele interioare (echivalentă cu „Tiamat”-ul babilonian).
Potrivit interpretării lui Sitchin a minunatei „Enuma Elish”, planeta cucerită Tiamat a fost
mpărţită n două, dintre care o parte a devenit centura de asteroizi, iar ce-a de-a doua,
devenind Pămntul, pe o nouă orbită, mult mai aproape de Soare.
Egiptenii au nţeles acest eveniment cosmnic ntr-o cu totul altă manieră. De exemplu, se
spune că Zeul Osiris (un zeu al cerului, pnă cnd a fost ucis de Seth), a căzut din văzduh şi „a
deschis Pămntul n două”, ceea ce arată că Pămntul se afla n poziţia sa nainte de catastrofă.
n acelaşi mod, atunci cnd Zeul Geb a fost separat n mod forţat de Nut şi a căzut pe Pămnt,
el nu a devenit Pămnt, ci, potrivit unei legende, s-a aşezat pe suprafaţa acestuia, ncepnd
construcţii şi renovaţii „n o mie de fundaţii şi milioane de locuri”.
Una dintre cele mai proeminete zeităţi egiptene era Osiris, un Zeu a Cerului, care a fost ucis
de Seth, şi a căzut pe Pămnt. Potrivit Textului Piramidei, Osiris „a fost lăsat jos” sau „necat” (n
abisul apos al spaţiului), nsă mai există o legendă faimoasă, care spune că a fost dezmembrat,
iar părţile corpului său au fost mprăştiate n tot Egiptul.
Această legendă a dezmembrării lui Osiris a nedumerit dintotdeauna experţii, nsă s-ar potrivi
perfect dacă Osiris ar fi o „planetă explodată”, din care unele fragmente ar fi lovit Pămntul.
Numeroase detalii susţin această interpretare, aşa cum ar fi legenda că Osiris ar fi căzut cu
foc şi a „deschis” Pămntul, ajungnd să se odihnească n peşteri subterane adnci şi ntunecate.
Mai multe texte vorbesc despre cum Pămntul a devenit n timpurile primitive o „Insulă de Foc”.
Alte detalii remarcabile, pentru a arăta că planetele care au explodat erau pline de apă, se află
n Textele Piramidei, unde se menţionează că Osiris a adus cu el un potop de ape reci.
Aceasta este confirmată şi de Cartea Genezei, n care se afirmă că apele Potopului au căzut
pe Pămnt printr-o deschizătură a cerurilor.
Ideea că Osiris era o planetă explodată este susţinută şi de bine cunoscuta asociere a Zeului
cu meteoriţii.
Vraja 1080 din Textele Sicriului afirmă că: „Acesta este obiectul sigilat, ce se află n ntuneric,
nconjurat de foc, ce conţine emanaţia lui Osiris, şi este pus n Rostau; a fost ascuns de cnd a
căzut din el, şi este ceea ce a venit din el n deşertul de nisip”.
O legendă asemănătoare vorbea despre „o piatră din ceruri”, păstrată la Abydos. Aceste
descrieri vorbesc despre meteoriţi (asteroizi căzuţi), o identificare susţinută de dovezi legate de
cultul pietrei Benben, la Heliopolis.
Egiptologii sunt aproape siguri că Benben era un meteorit conic, care, urcat pe un stlp,
simboliza ridicarea sa la ceruri, cnd va veni.
Exemplul pietrei Benben ilustrează foarte clar conceptul de moarte şi renaştere, care era
fundamental n credinţele egiptene. Egiptologii insistă că aceste credinţe au fost inspirate de
forţele naturii, aşa cum sunt răsăritul şi apusul soarelui, sau ridicarea şi coborrea rului Nil.
Cultul pietrei Benben indică o moarte şi o renaştere cosmice, din moment ce meteoritul era
un asteroid care a căzut pe Pămnt printr-o moarte violentă, după care a fost ridicat spre cer,
pentru o viitoare nviere. Acelaşi simbolism poate fi observat n obeliscuri şi piramide, care erau
de asemenea ndreptate către ceruri, piramidele reprezentnd vehicule de urcare („mer”) a
sufletului şi a dublului eteric a corpului regelui decedat.
Acestă soluţie cosmică pare a fi destul de evidentă, nsă egiptologii nu au tras concluziile
evidente, datorită proastei nţelegeri a arhitecturii, religiei şi mitologiei egiptene.
De exemplu, unele mituri religioase, aşa cum este lupta dintre Horus şi Seth, sunt văzute ca
date ce fac parte din istoria reală a Văii Nilului, n vreme ce altele, ca miturile Creaţiei, ce
amintesc de „movila primitivă”, s-ar părea că au fost inspirate de inundaţiile recurente ale rului
Nil. Iar acele credinţe religioase, a căror natură este esenţial cosmică, sunt diminuate de un
amestec confuz de referiri la Soare, Lună, anumite stele şi meteoriţi.
Problema cu toate aceste interpretări ortodoxe este că nu se potrivesc mpreună, orict
ne-am strădui. Se poate face o comparaţie cu mai multe substanţe, puse la un loc, care nu se
pot amesteca, ci se aşează n straturi distincte şi ireconciliabile. Aceasta este şi poziţia
egiptologilor, care consideră că egiptenii aveau un set de credinţe contradictorii.
Era oare chiar aşa? n „Soluţia Phoenix”, am adăugat acelui amestec un simplu ingredient
magic, care a făcut ca toate straturile să se unească, fomnd o poţiune religioasă coerentă şi
magică. Acest ingredient magic este ipoteza planetei care a explodat.
Presupunerea multora este că egiptenii erau obsedaţi de moartea şi naşterea planetară, nsă
cum această planetă nu mai putea fi văzută n cerurile reale, au adoptat Soarele şi anumite stele
ca simboluri vizibile ale invizibilului. Soarele, n mod deosebit, avea rolul de a aminti zilnic
această naştere şi moarte planetară.
Egiptologii susţin că Ra era un Zeu al Soarelui şi nimic mai mult dect att, nsă aceasta nu
este adevărat.
n Cartea „Am Duat”, „Cartea Porţilor” şi „Cartea Peşterilor”, Ra este descris ca făcnd o
călătorie subterană, n care se reuneşte cu trupul lui Osiris, Marele Zeu al adncurilor.
Egiptologii trec cu vederea şi nu explică această relaţie intimă dintre Ra, Zeul Soare, şi Osiris,
Zeul morţii. nsă textul spune clar că Ra este sufletul, iar Osiris este trupul, iar combinaţia divină
dintre trup şi suflet, Ra-Osiris, va urca la cer şi se va renaşte „n trupul lui Nut.” Aceasta nu are
nici o legatură cu Soarele, dar pare a fi o renaştere planetară, n care Ra şi Osiris sunt sufletul şi
trupul planetei explodate. Trupul lui Nut a fost nfăţişat ca o insulă şi descris ca „Osiris, al cărui
circuit este Duat.”
nvierea lui Osiris spre poziţia sa divină a nceput cu o coborre şi s-a sfrşit cu o urcare -
exact opusul „actului creaţiei” care a făcut ca fragmente din corpul său să penetreze crusta
terestră n timpuri primitive. Dar ce a fost acest „act al Creaţiei”?
Egiptenii l-au descris prin mai multe metafore, aşa cum ar fi Zeiţa Cerului, Nut, dnd viaţă
„copiilor haosului”, sau Geb ound un Mare Ou, din care Phoenix (Pasărea de Lumină) a ieşit la
inceputul timpurilor. Mai general, acest act catastrofic era cunoscut ca „Ziua n care cei bătrni
au fost ucişi”, o zi n care numeroşi zei au fost „decapitaţi” şi „urcaţi n cer”, care a devenit plin şi
sufocant, o zi n care „cerul a fost separat de pămnt”, o zi n care s-a auzit un ţipăt ascuţit şi s-a
văzut un fulger.
Toate aceste metafore evocă planeta care a explodat, ntrevăzută de Tom Van Flandern, ca
datnd din „Timpul Iniţial” egiptean (zep tepi) la zece milioane de ani n urmă.
Multe dintre aceste mituri ale creaţiei vorbesc despre „movile” şi „insule” ce au apărut n
timpuri primitive. Dacă aceste movile şi ape au fost inspirate de rul Nil, aşa cum sugerează
egiptologii, de ce egiptenii au descris oceanul primitiv ca fiind peste tot, infinit şi nesfrşit, fără
sus, fără jos, fără suprafaţă? De ce Nut, o Zeiţă a cerului, apare n Textele Piramidei ca spunnd
„Eu sunt dealul primordial, n mijlocul mării” - afirmaţie ce confirmă ideea că un „Cmp de
Trestii” există n cer? Ce ar fi putut inspira aceste numeroase referinţe la un loc de baştină
planetar n partea estică a Cerului, unde regii care vor urca vor domni Ennead-ul celor Nouă Zei
de pe un tron de fier?
Răspunsul ar putea fi găsit n legendara luptă dintre Seth şi Horus Vrstnic (alias Osiris), pe
care egiptologii o consideră ca fiind amintirea unei lupte reale din Valea Nilului. Dimpotrivă,
aceste lupte au avut loc n Cer sau n apele spaţiului, şi se pare că s-au ntmplat n timpuri
primordiale.
Mai mult, aceste legende au multe corelaţii cu „ipoteza planetei intruse” a lui Van Flandern.
De exemplu, rezultatul luptei a fost că Seth şi Horus au luat unul de la altul un „ochi” şi „două
testicule”, o descriere plauzibilă a unui schimb de sateliţi 2/1 dintre două planete, ceea ce este
pe deplin n acord cu legile dinamicii cereşti.
Aceasta este una dintre cele şaisprezece paralele extraordinare care l-au făcut pe astronomul
Van Flandern să spună: „Convergenţa ultimelor date astronomice şi scrierile egiptene antice face
mult mai dificilă ignorarea acestor scrieri, fiind nici mai mult, nici mai puţin dect nregistrări ale
istoriei sistemului nostru solar”. O asemenea concluzie ar părea imposibilă multor oameni, dar la
fel s-a ntmplat şi cu precizia inginerească a marii Piramide, iar existenţa acesteia la Gizeh, nu
poate fi pusă la ndoială.
De fapt, anomaliile cultului Piramidei şi a celui a planetei explodate se susţin unele pe altele,
ntărind considerabil ipoteza unei rase pierdute, ce deţinea o capacitate ştiinţifică fantastică.
Pentru a fi corecţi, trebuie să menţionăm că teoria lui Van Flandern rămne controversată,
nefiind acceptată de majoritatea astronomilor moderni, care se sperie de noţiunea de
catastrofism. Dar, mai devrem sau mai trziu, tradiţia va ceda n faţa noilor date ştiinţice.
n deceniul pe care-l parcurgem probe spaţiale ne vor permite să afimăm dacă teoria planetei
explodate este corectă sau nu, iar aceasta va face ca ideile ştiinţifice ale secolului 21 să fie
testate prin cunoştinţele astronomilor de acum 6.000 de ani. Iată o perspectivă ct se poate de
incitantă.
Dar chiar dacă se va dovedi că astronomii antici nu au avut dreptate, concepţia egipteană
privind existenţa unei planete explodate ne oferă nţelegerea unor alte legende şi mituri
moderne. Un exemplu clasic n acest sens este povestirea lui Platon cu privire la Atlantida, ce şi
avea originea n Egipt.
Pnă nu demult, presupuneam că Platon a descris un cataclism terestru, n care o „insulă”
chiar s-a scufundat n „mare” după care au avut loc un „cutremur” şi o „inundaţie”.
nsă după ce am nceput să gndim precum un egipteam, am recunoscut „insula” ca o
metaforă obişnuită pentru „planetă” (iar de aici concepţia că planeta Pămnt a devenit o „Insulă
de Foc”). Această metaforă este ntărită de ideea că spaţiul este un ocean de apă, n care, la
nceputurile timpurilor, au răsărit movile primordiale. Astfel, egiptenii şi imaginau planetele ca
„insule” ce pluteau pe apele cosmice, acestea din urmă constituiind, desigur, „oceanul adevărat”,
descris de Platon.
Este oare legenda Atlantidei, care a fost distrusă de cutremure şi inundaţii doar o repetare a
poveştilor despre cum Osiris a fost dezmembrat şi necat? A fost Atlantida o planetă explodată?
Argumente ce susţin această teorie se găsesc n etimologia cuvntului „Atlas”, care a fost primul
dintre cei zece regi pe care Poseidon I-a numit să aibă grijă de această vestită insulă.
Este o idee foarte răspndită, nsă greşită, că Atlas susţinea lumea pe umerii săi. De fapt, el
susţinea cerul. De aici şi numele Atlas, care n greacă nseamnă „cel care nu a mai putut
suporta” (cu referire la cer). Atlas era privit ca un stlp, care a ajuns la ceruri, dar, mai apoi, s-a
prăbuşit, ducnd la căderea cerului. Această cădere a ngropat Atlantida – idee asemănătoare cu
cea a Zeului egiptean Osiris ce a căzut pe Pămnt, deschizndu-l, şi ngopndu-se astfel n adnc.
Cu alte cuvinte, Atlantida a căzut din cer.
Exemplul Atlantidei ilustrează maniera n care implicaţiile unei planete explodate n Egiptul
antic se extind mult dincolo de limitele egiptologiei, ducnd la revenire radicală a ideii „zeilor” ce
au venit din cer pe pămnt. Identificare acestor zei (Anunnaki, Nephilim, Zeii constructori ai Edfu,
de exemplu) ca fragmente planetare meteorice ridică o ntrebare foarte importantă: Dumnezeu,
Fiul lui Dumnezeu şi ngerii sunt ecouri ale acestui cult interplanetar străvechi şi profund?
(Extras din Revista Atlantis Rising)
Cristalele din Atlantida şi Triunghiul Bermudelor
n contrast cu mizeria subterană a reptilienilor, saurienilor, creaturilor gri, la care ne-am referit pnă aici, există unele zone planetare care sunt porţi de vibraţie benefice cu alte lumi astrale, pe unde intră şi ies convoaiele de nave extraterestre menite să ajute omenirea n situaţia aceasta n care se află. O porţiune de pe suprafaţa Oceanului Atlantic, care este cunoscută ca fiind Triunghiul Bermudelor, este o enigmă totală şi nu are prea multe dovezi lăsate n istorie. După cum se pare, multe ntmplări inexplicabile şi dispariţii au avut loc n această zonă particulară. Nici o explicaţie raţională nu a satisfăcut cerinţele oamenilor de stiinţă pentru a justifica n ntregime ntmplările misterioase care au avut loc n Triunghiul Bermudelor de-a lungul multor sute şi sute de ani.
Unde este Triunghiul Bermudelor? Mulţi dintre noi cred că Triunghiul Bermudelor este situat mai mult sau mai puţin n mijlocul Oceanului Atlantic, care a găzduit odată Atlantida. n timp ce mulţi eminenţi cercetători ai Atlantidei exprimă diferite opinii şi idei ct mai precise despre localizarea Atlantidei, noi am prefera să vă oferim ceea ce ne-a lăsat să citim Edgar Cayce, n 1932.
„Poziţia… continentului Atlantidai era ntre Golful Mexic, pe o parte, şi Marea Mediterană, pe cealaltă parte. Dovezi ale acestei civilizaţii dispărute se pot găsi n Pirinei şi Maroc, British Honduras, Yucatan şi America. Acolo sunt niste porţiuni mai nalte… ce trebuie să fi fost odată o Zonă a acestui mare continent. Indiile Britanice de Vest, sau Bahamas, sunt porţiuni ale aceluiaşi continent, ce pot fi văzute n prezent. Dacă prospectarea geologică ar putea fi făcută n aceste locuri n special, sau mai ales n vecinătatea Golfului Stream şi n Bimimi, acestea ar putea fi ncă determinate.”
Este posibil, şi n multe cazuri nclinăm să credem ce a avut de spus Edgar Cayce, că, vorbind n mare, Atlantida a fost situată unde spune Cayce.
Cnd Atlantida a fost distrusă, ea s-a scufundat n adncul Oceanului. n timp ce acum templele ruinate găzduiesc jocul diverselor creaturi subacvatice, marile cristale de foc atlante, ce odată furnizau imensa putere şi energie ce se găsea n Atlantida, ncă există, şi ncă emit puternice raze de energie n Univers. Din nefericire, atunci cnd s-a produs dezastrul, cteva din cristalele de foc au fost parţial distruse, de unde rezultă că ele sunt capabile n prezent să proiecteze energia razelor lor numai la ntmplare. Ni se spune că fiecare crystal ar fi avut cel putin 20 de picioare nălţime şi mai multe n lăţime. n Atlantida, aceste cristale erau aşezate n serii de cte trei, astfel producnd un vortex de energii cosmice de mare putere! Din timp n timp, cmpul de forţă emis de aceste cristale atlanteene „defecte” devine foarte puternic ca urmare a unor inducţii ,,inteligente”, şi orice avion sau navă ce cade sub influenţa lor se dezintegrează şi se transformă n energie pură, sau este transmutat şi teleportat ntr-o altă dimensiune. De aici provin inexplicabilele şi misterioasele dispariţii pentru care a fost blamată suprafaţa Oceanului cunoscută ca fiind Triunghiul Bermudelor.
Nişte cercetători au avansat teoria că multe dintre avioanele şi navele care au fost pierdute şi au dispărut n raza Triunghiului Bermudelor, au fost transportate printr-un fel de „Gaură Neagră” sau (pnză atemporală), şi teleportate n netimp sau o altă dimensiune. Aceasta este părerea lor, nsă noi sugerăm, cu toată puterea, ca fiind simplul adevăr cel formulat n continuare. Acei indivizi care au fost la bordul avioanelor şi navelor cu care au dispărut, „teoretic şi n principiu” s-au ntors n lumea spirituală. n cteva rare ocazii, au fost raportate nave care s-ar fi ntors; membrii echipajului lăsnd impresia că ar fi nebuni, incoerenţi şi murmurnd povestiri furioase. Acestea
s-au ntmplat deoarece există anumiţi timpi cnd cmpul de forţă proiectat de cristale nu este suficient de puternic pentru a produce dezintegrarea totală. n schimb creează dezorientare mentală şi chiar demenţă.
Peste dezastrele cristalelor de foc atlanteene, Cristalul Păstrător al Timpului ncă stă de pază n ruinele templului atlant al vindecării. Marele Cristal Păstrător al Timpului nu-şi proiectează energiile n acelaşi fel ca cristalele de foc, pentru că este sigilat Hermetic (codificat mistic). Păstrătorul Timpului aşteaptă răbdător pentru timpul care este ncă să vină, cnd, din nou, va juca rolul său important n evoluţia lumii.
n 1970, Dr. Ray Brown, un practicant naturopathic (fitoterapeut) din Mesa, Arizona, mergnd să facă scufundări cu nişte prieteni lngă insula Bari, n Bahamas, aproape de o populară zonă numită Limba Oceanului (ce a fost descrisă n emisiunea TV „n căutarea Atlantidei - făcută n 1979), după una din scufundări, separndu-se de prietenii săi, s-a speriat cnd a ajuns ntmplător lngă forma stranie a unei piramide ce se contura ntr-o lumină verde-albăstruie. După cercetările ulterioare, Brown a fost surprins ct de netedă şi lucioasă era suprafaţa de piatră a ntregii structuri, cu mbinările dintre blocurile individuale, aproape de nedesluşit. notnd n jurul cupolei, pe care Brown o credea a fi din lapis lazzuli, a descoperit o intrare şi a decis să-i exploreze interiorul. Trecnd printr-un culoar ngust, Brown a ajuns n final ntr-o mică cameră dreptunghiulară cu tavan piramidal. A fost total uimit că această cameră nu avea alge şi nici corali crescuţi pe zidurile interioare. Erau complet curate. n plus, deşi Brown nu a adus cu el nici o lanternă, el a putut totuşi să vadă tot ce era n ncăpere n mod normal. ncăperea era bine luminată, dar nu de la o sursă care să fie vizibilă. Atenţia lui Brown a fost atrasă de o tijă metalică dură, de trei ţoli n diametru, ce era suspendată ntre vrful camerei şi o piatră preţioasă roşie cu multe faţete, ascuţită spre vrf. Direct sub această vergea şi piatră preţioasă, poziţionată n mijlocul camerei, era aşezată o piatră sculptată, placată cu pietre preţioase pe care erau nscrisuri (scrieri) metalice retuşate cu bronz colorat. Pe această placare, acolo unde se mperechează forţa vieţii n sculptură, minile, de culoarea bronzului, apar nnegrite şi arse, ca şi cum ar fi fost expuse la o căldură colosală. Ţinută n mini, patru picioare mai jos de limita de sus a vrfului pietrei preţioase, se află o sferă de cristal, cu un diametru de 4 inci ... Brown a ncercat să despridă vergeaua şi piatra roşie, dar nu a reuşit. ntorcndu-se spre sfera de cristal, a constatat, spre uimirea sa, că aceasta s-a desprins uşor din minile de bronz ce o susţineau. Cu sfera de cristal n mna dreaptă a plecat din piramidă, făcnd cale ntoarsă. n timp ce se ndepărta, Brown a simţit o prezentă nevăzută şi a auzit o voce ce i-a spus: „never return!” - să nu te mai ntorci niciodată!Datorită fricii ca neobişnuitul său premiu (comoara găsită) să nu-i fie confiscat de Guvernul American, Dr. Brown nu a relatat nimănui ntmplarea cu strania sferă de cristal şi nici despre experienţa sa pnă n 1975, cnd a expus-o pentru prima dată la un seminar psihologic din Pheonix. De atunci, sfera de crystal a mai avut doar cteva apariţii publice, dar cu fiecare ocazie oamenii care au văzut-o au avut experienţe stranii, fenomene asociate cu sfera de cristal.
n adncul formei de cristal priveşti spre trei imagimi piramidale, una n faţa alteia, n mărime descrescătoare. Unii oameni, care intră ntr-o meditaţie profundă asupra constiinţei, sunt capabili să discearnă 4 piramide n prim-planul celorlalte trei. Elizabeth Bacon, un psiholog din New York,
a afirmat n timpul transei, că „Sfera de cristal a aparţinut odată lui Toth, zeul egiptean, ce este responsabil pentru ngroparea locului secret al cunoştinţelor de la Giza, lngă cele trei mari piramide”. Poate că poziţia celor trei imagini piramidale din sfera de cristal deţine mult rvnita cheie pentru a găsi o a patra, ncă negăsită, piramidă subterană ce ne va conduce spre sala nregistrărilor. Cine ştie! Privind la sferă din alt unghi, imaginile interne se descompun n mii de linii micuţe. Brown consideră că acestea dovedesc electricitatea n natură, precum nişte forme de circuit microscopic. Din alt unghi, şi n condiţii speciale, mulţi oameni pot vedea un mare ochi uman privind fix şi calm spre ei. Acest ochi a fost fotografiat.
Sfera de cristal a Dr. Brown a fost sursă pentru o mare varietate de ntmplări misterioase şi paranormale. Oamenii au simţit o briză sau adiere aproape de ei, sau mndouă, căldură şi frig, nconjurndu-i la distanţe variate. Alţi martori au observat fantome de lumină, au auzit voci sau au simţit senzaţii stranii şi furnicături ce i nconjurau (este şi firesc să se petreacă asemenea fenomene n preajma unui crystal activ, mai ales a unei sfere, codată /codificată să vibreze n raport cu altă dimensiune) (NN). Acul busolei, cnd este plasat lngă sfera de cristal, se nvrte n sensul invers acelor de ceasornic, şi după aceea ncepe să se nvrtă n sens contrar, dacă este mutat numai cţiva inci. Metalele se magnetizează temporar cnd vin n contact cu sfera. Nu există nici un exemplu de caz n care vindecarea să nu fi avut loc doar prin atingerea Sferei - toţi cei care au făcut-o, s-au nsănătoşit.
Noi putem specula doar de ce a fost creată sfera de cristal şi care este rolul ei jucat n piramida subacvatică descoperită de Ray Brown! Dacă, aşa cum bănuim, această suprafaţă a apei a făcut parte din continentul Atlantidei, atunci ce alte comori ngropate i mai aşteaptă pe viitorii scafandri? Posibilităţile sunt nesfrsite. Cercetările seismografice, făcute n Oceanul Atlantic, au arătat că sunt multe deviaţii şi contururi inexplicabile pe fundul Oceanului.
La această dată, nici o explorare serioasă nu poate promite să găsească cu exactitate ceea ce este dorit a fi găsit pe fundul oceanului. Probabil că Piamida lui Brown din Bahamas era o parte din Atlantida. Este sugerat faptul că această piramidă scufundată atrage, acumulează, şi chiar generează forme ale energiei cosmice. Tija suspendată are rolul de a conduce energiile accumulate n cupolă. Faţetele cristalului roşu de la capătul ei aveau rolul de a concentra şi proiecta energiile spre sfera de cristal aflată sub el. Minile nnegrite şi arse ne arată dovezile transferului de energii, probabil eliberarea amplificată a acestor energii, n timp ce sfera de crystal acţiona ca un imens acumulator, dar şi ca instrument de control al acestor energii.
n 1933 Edgar Cayce sugera, n două nregistrări, că atlanţii deţineu nişte forme speciale ale energiei atomice şi forţe radioactive necunoscute omenirii astăzi. Prin aceeaşi formă de foc corpurile indivizilor au fost regenerate prin ardere, prin aplicarea razelor de la piatră (cristal), influenţe care ar fi distructive pentru un organism animal. Deci, corpul era adesea rentinerit şi reţinut n aceste ţinuturi pnă la o eventuală distrugere, alăturndu-se oamenilor ce făceau rele pe pămnt sau alăturndu-se lui Belial pentru distrugerea finală a acestui pamnt. n acest fel entitatea pierdea puterea şi vibraţia sa. La nceput nu au fost folosite cu intenţie şi nici cu scop distructiv. Mai trziu au fost folosite pentru ascensiune şi pentru puterea n sine de către unii preoţi dornici de preamărire.
Şi Cayce a continuat: „Pentru a descrie modul de construcţie al pietrei (cristalului), noi am găsit că a fost un mare cilindru de sticlă (cum am denumi noi azi) modelat n aşa manieră pentru ca cupola sau forţa concentrată ntre capătul cilindrului şi bolta nsăşi… Aşa indică nregistrările despre moduri asemănătoare de construcţie existente n trei locuri de pe pămnt, care sunt astăzi: n porţiunea scufundată a Atlantidei, sau Poseidonia, unde o porţiune a templului poate fi descoperită sub nisipul şi algele mării - lnga ceea ce este cunoscut ca Bimini, pe coasta Floridei; (al doilea) n scrierile din templele Egiptului, unde entitatea a acţionat n cooperare cu alţii cu scopul de a conserva nregistrările care veneau de pe pamntul unde au fost păstrate (prin transfer informaţional-energetic); şi (al treilea), nregistrările ce au fost duse unde este acum Yucatanul, n America, unde aceste pietre (despre care se ştie att de puţin) sunt acum, şi care au fost descoperite n decursul ultimelor luni (20 decembrie 1933).
O particularitate interesantă a informaţiilor de mai sus este referirea la Bimini. n 1969 paşii au fost conduşi pe fundul Oceanului pentru a descoperi Bimini. Aceasta s-a crezut dintotdeauna că face parte din Atlantida, cu toate că ea apare ca o mică depresiune sau loc unde au avut loc explorări (?). Dar realitatea nu este chiar aşa şi nu nseamnă că balanţa probabilităţii este ntoarsă spre presupunerea că Atlantida nu a fost decăt o legendă. Aceasta, n realitate, este un fapt istoric.
ntre timp, avariatele cristale de foc atlante vor continua, din cnd n cnd, să afecteze avioanele şi navele care trec prin zona numită Triunghiul Bermudelor (Bermuda Triangle
http://www.esoteris.ro/articole/articole_n..._bermudelor.htm
A fost Atlantida o planetă explodată?
n ultimii două sute de ani, Egiptul antic a captat imaginaţia nvăţaţilor şi a oamenilor de rnd
deopotrivă, fapt ce s-a materializat ntr-o serie de cărţi despre această civilizaţie misterioasă.
nsă n ciuda acestor ample investigaţii, cercetătorii nu au reuşit să ajungă la un acord n ceea
ce priveşte scopul exact al piramidelor şi templelor egiptene. La originea acestui impas stă
neputinţa de a nţelege motivaţia religioasă care i-a făcut pe egipteni să construiască piramide
enorme, cea mai mare dintre ele conţinnd mai multe milioane de tone de piatră.
Astfel, referinţa lui Kurt Mendelssohn, care a spus despre piramide că sunt o „magnifică nebunie”
este puţin diferită de uimirea simţită n timpurile romane, cnd Pliniu s-a declarat nemulţumit de
piramide, considerndu-le „expunerea prostească şi leneşă a bogăţiei regelui”.
Este oare posibil ca experţii să fi luat o cale de abordare greşită şi astfel să fi trecut cu
vederea misterul Egiptului antic? Cred că, ntr-adevăr, au pierdut din vedere un nivel mai
profund de nţelegere, nivel pentru care se găsesc semne mai peste tot.
Scopul acestui articol este de a prezenta o interpretare radicală, cu totul nouă, a Textelor
Piramidei şi a altor mituri egiptene.
Mulţi dintre „căutătorii de mistere’’ sunt interesaţi de Egipt şi fascinaţi de „zeii” civilizaţiilor
străvechi, n mare măsură datorită operei lui Zecharia Sitchin, cu privire la „zeii” muritori. Dacă
Sitchin avea dreptate, atunci egiptenii au trăit alături de „Anunnaki" - o rasă posesoare a puterii
de a călători n spaţiu, care au construit un centru spaţial subteran n Sinai, şi două piramide, ca
faruri pentru navigaţie, la Giza.
nsă pe măsură ce te vei afunda mai adnc n credinţele religioase egiptene, vălul va fi ridicat,
dezvăluind o cosmologie ce-ţi va aduce aminte de teoria luptei planetare a lui Sitchin, n „Cea
de-a douăsprezecea planetă”.
La fel cum Zeul Marduk apare n epicul babilonian „Enuma Elish”, tot aşa Zeul egiptean Seth
apare ca o „lance din abis”, o planetă intrusă, ce vine din adncurile spaţiului şi porneşte să
ntlnească una dintre planetele interioare (echivalentă cu „Tiamat”-ul babilonian).
Potrivit interpretării lui Sitchin a minunatei „Enuma Elish”, planeta cucerită Tiamat a fost
mpărţită n două, dintre care o parte a devenit centura de asteroizi, iar ce-a de-a doua,
devenind Pămntul, pe o nouă orbită, mult mai aproape de Soare.
Egiptenii au nţeles acest eveniment cosmnic ntr-o cu totul altă manieră. De exemplu, se
spune că Zeul Osiris (un zeu al cerului, pnă cnd a fost ucis de Seth), a căzut din văzduh şi „a
deschis Pămntul n două”, ceea ce arată că Pămntul se afla n poziţia sa nainte de catastrofă.
n acelaşi mod, atunci cnd Zeul Geb a fost separat n mod forţat de Nut şi a căzut pe Pămnt,
el nu a devenit Pămnt, ci, potrivit unei legende, s-a aşezat pe suprafaţa acestuia, ncepnd
construcţii şi renovaţii „n o mie de fundaţii şi milioane de locuri”.
Una dintre cele mai proeminete zeităţi egiptene era Osiris, un Zeu a Cerului, care a fost ucis
de Seth, şi a căzut pe Pămnt. Potrivit Textului Piramidei, Osiris „a fost lăsat jos” sau „necat” (n
abisul apos al spaţiului), nsă mai există o legendă faimoasă, care spune că a fost dezmembrat,
iar părţile corpului său au fost mprăştiate n tot Egiptul.
Această legendă a dezmembrării lui Osiris a nedumerit dintotdeauna experţii, nsă s-ar potrivi
perfect dacă Osiris ar fi o „planetă explodată”, din care unele fragmente ar fi lovit Pămntul.
Numeroase detalii susţin această interpretare, aşa cum ar fi legenda că Osiris ar fi căzut cu
foc şi a „deschis” Pămntul, ajungnd să se odihnească n peşteri subterane adnci şi ntunecate.
Mai multe texte vorbesc despre cum Pămntul a devenit n timpurile primitive o „Insulă de Foc”.
Alte detalii remarcabile, pentru a arăta că planetele care au explodat erau pline de apă, se află
n Textele Piramidei, unde se menţionează că Osiris a adus cu el un potop de ape reci.
Aceasta este confirmată şi de Cartea Genezei, n care se afirmă că apele Potopului au căzut
pe Pămnt printr-o deschizătură a cerurilor.
Ideea că Osiris era o planetă explodată este susţinută şi de bine cunoscuta asociere a Zeului
cu meteoriţii.
Vraja 1080 din Textele Sicriului afirmă că: „Acesta este obiectul sigilat, ce se află n ntuneric,
nconjurat de foc, ce conţine emanaţia lui Osiris, şi este pus n Rostau; a fost ascuns de cnd a
căzut din el, şi este ceea ce a venit din el n deşertul de nisip”.
O legendă asemănătoare vorbea despre „o piatră din ceruri”, păstrată la Abydos. Aceste
descrieri vorbesc despre meteoriţi (asteroizi căzuţi), o identificare susţinută de dovezi legate de
cultul pietrei Benben, la Heliopolis.
Egiptologii sunt aproape siguri că Benben era un meteorit conic, care, urcat pe un stlp,
simboliza ridicarea sa la ceruri, cnd va veni.
Exemplul pietrei Benben ilustrează foarte clar conceptul de moarte şi renaştere, care era
fundamental n credinţele egiptene. Egiptologii insistă că aceste credinţe au fost inspirate de
forţele naturii, aşa cum sunt răsăritul şi apusul soarelui, sau ridicarea şi coborrea rului Nil.
Cultul pietrei Benben indică o moarte şi o renaştere cosmice, din moment ce meteoritul era
un asteroid care a căzut pe Pămnt printr-o moarte violentă, după care a fost ridicat spre cer,
pentru o viitoare nviere. Acelaşi simbolism poate fi observat n obeliscuri şi piramide, care erau
de asemenea ndreptate către ceruri, piramidele reprezentnd vehicule de urcare („mer”) a
sufletului şi a dublului eteric a corpului regelui decedat.
Acestă soluţie cosmică pare a fi destul de evidentă, nsă egiptologii nu au tras concluziile
evidente, datorită proastei nţelegeri a arhitecturii, religiei şi mitologiei egiptene.
De exemplu, unele mituri religioase, aşa cum este lupta dintre Horus şi Seth, sunt văzute ca
date ce fac parte din istoria reală a Văii Nilului, n vreme ce altele, ca miturile Creaţiei, ce
amintesc de „movila primitivă”, s-ar părea că au fost inspirate de inundaţiile recurente ale rului
Nil. Iar acele credinţe religioase, a căror natură este esenţial cosmică, sunt diminuate de un
amestec confuz de referiri la Soare, Lună, anumite stele şi meteoriţi.
Problema cu toate aceste interpretări ortodoxe este că nu se potrivesc mpreună, orict
ne-am strădui. Se poate face o comparaţie cu mai multe substanţe, puse la un loc, care nu se
pot amesteca, ci se aşează n straturi distincte şi ireconciliabile. Aceasta este şi poziţia
egiptologilor, care consideră că egiptenii aveau un set de credinţe contradictorii.
Era oare chiar aşa? n „Soluţia Phoenix”, am adăugat acelui amestec un simplu ingredient
magic, care a făcut ca toate straturile să se unească, fomnd o poţiune religioasă coerentă şi
magică. Acest ingredient magic este ipoteza planetei care a explodat.
Presupunerea multora este că egiptenii erau obsedaţi de moartea şi naşterea planetară, nsă
cum această planetă nu mai putea fi văzută n cerurile reale, au adoptat Soarele şi anumite stele
ca simboluri vizibile ale invizibilului. Soarele, n mod deosebit, avea rolul de a aminti zilnic
această naştere şi moarte planetară.
Egiptologii susţin că Ra era un Zeu al Soarelui şi nimic mai mult dect att, nsă aceasta nu
este adevărat.
n Cartea „Am Duat”, „Cartea Porţilor” şi „Cartea Peşterilor”, Ra este descris ca făcnd o
călătorie subterană, n care se reuneşte cu trupul lui Osiris, Marele Zeu al adncurilor.
Egiptologii trec cu vederea şi nu explică această relaţie intimă dintre Ra, Zeul Soare, şi Osiris,
Zeul morţii. nsă textul spune clar că Ra este sufletul, iar Osiris este trupul, iar combinaţia divină
dintre trup şi suflet, Ra-Osiris, va urca la cer şi se va renaşte „n trupul lui Nut.” Aceasta nu are
nici o legatură cu Soarele, dar pare a fi o renaştere planetară, n care Ra şi Osiris sunt sufletul şi
trupul planetei explodate. Trupul lui Nut a fost nfăţişat ca o insulă şi descris ca „Osiris, al cărui
circuit este Duat.”
nvierea lui Osiris spre poziţia sa divină a nceput cu o coborre şi s-a sfrşit cu o urcare -
exact opusul „actului creaţiei” care a făcut ca fragmente din corpul său să penetreze crusta
terestră n timpuri primitive. Dar ce a fost acest „act al Creaţiei”?
Egiptenii l-au descris prin mai multe metafore, aşa cum ar fi Zeiţa Cerului, Nut, dnd viaţă
„copiilor haosului”, sau Geb ound un Mare Ou, din care Phoenix (Pasărea de Lumină) a ieşit la
inceputul timpurilor. Mai general, acest act catastrofic era cunoscut ca „Ziua n care cei bătrni
au fost ucişi”, o zi n care numeroşi zei au fost „decapitaţi” şi „urcaţi n cer”, care a devenit plin şi
sufocant, o zi n care „cerul a fost separat de pămnt”, o zi n care s-a auzit un ţipăt ascuţit şi s-a
văzut un fulger.
Toate aceste metafore evocă planeta care a explodat, ntrevăzută de Tom Van Flandern, ca
datnd din „Timpul Iniţial” egiptean (zep tepi) la zece milioane de ani n urmă.
Multe dintre aceste mituri ale creaţiei vorbesc despre „movile” şi „insule” ce au apărut n
timpuri primitive. Dacă aceste movile şi ape au fost inspirate de rul Nil, aşa cum sugerează
egiptologii, de ce egiptenii au descris oceanul primitiv ca fiind peste tot, infinit şi nesfrşit, fără
sus, fără jos, fără suprafaţă? De ce Nut, o Zeiţă a cerului, apare n Textele Piramidei ca spunnd
„Eu sunt dealul primordial, n mijlocul mării” - afirmaţie ce confirmă ideea că un „Cmp de
Trestii” există n cer? Ce ar fi putut inspira aceste numeroase referinţe la un loc de baştină
planetar n partea estică a Cerului, unde regii care vor urca vor domni Ennead-ul celor Nouă Zei
de pe un tron de fier?
Răspunsul ar putea fi găsit n legendara luptă dintre Seth şi Horus Vrstnic (alias Osiris), pe
care egiptologii o consideră ca fiind amintirea unei lupte reale din Valea Nilului. Dimpotrivă,
aceste lupte au avut loc n Cer sau n apele spaţiului, şi se pare că s-au ntmplat n timpuri
primordiale.
Mai mult, aceste legende au multe corelaţii cu „ipoteza planetei intruse” a lui Van Flandern.
De exemplu, rezultatul luptei a fost că Seth şi Horus au luat unul de la altul un „ochi” şi „două
testicule”, o descriere plauzibilă a unui schimb de sateliţi 2/1 dintre două planete, ceea ce este
pe deplin n acord cu legile dinamicii cereşti.
Aceasta este una dintre cele şaisprezece paralele extraordinare care l-au făcut pe astronomul
Van Flandern să spună: „Convergenţa ultimelor date astronomice şi scrierile egiptene antice face
mult mai dificilă ignorarea acestor scrieri, fiind nici mai mult, nici mai puţin dect nregistrări ale
istoriei sistemului nostru solar”. O asemenea concluzie ar părea imposibilă multor oameni, dar la
fel s-a ntmplat şi cu precizia inginerească a marii Piramide, iar existenţa acesteia la Gizeh, nu
poate fi pusă la ndoială.
De fapt, anomaliile cultului Piramidei şi a celui a planetei explodate se susţin unele pe altele,
ntărind considerabil ipoteza unei rase pierdute, ce deţinea o capacitate ştiinţifică fantastică.
Pentru a fi corecţi, trebuie să menţionăm că teoria lui Van Flandern rămne controversată,
nefiind acceptată de majoritatea astronomilor moderni, care se sperie de noţiunea de
catastrofism. Dar, mai devrem sau mai trziu, tradiţia va ceda n faţa noilor date ştiinţice.
n deceniul pe care-l parcurgem probe spaţiale ne vor permite să afimăm dacă teoria planetei
explodate este corectă sau nu, iar aceasta va face ca ideile ştiinţifice ale secolului 21 să fie
testate prin cunoştinţele astronomilor de acum 6.000 de ani. Iată o perspectivă ct se poate de
incitantă.
Dar chiar dacă se va dovedi că astronomii antici nu au avut dreptate, concepţia egipteană
privind existenţa unei planete explodate ne oferă nţelegerea unor alte legende şi mituri
moderne. Un exemplu clasic n acest sens este povestirea lui Platon cu privire la Atlantida, ce şi
avea originea n Egipt.
Pnă nu demult, presupuneam că Platon a descris un cataclism terestru, n care o „insulă”
chiar s-a scufundat n „mare” după care au avut loc un „cutremur” şi o „inundaţie”.
nsă după ce am nceput să gndim precum un egipteam, am recunoscut „insula” ca o
metaforă obişnuită pentru „planetă” (iar de aici concepţia că planeta Pămnt a devenit o „Insulă
de Foc”). Această metaforă este ntărită de ideea că spaţiul este un ocean de apă, n care, la
nceputurile timpurilor, au răsărit movile primordiale. Astfel, egiptenii şi imaginau planetele ca
„insule” ce pluteau pe apele cosmice, acestea din urmă constituiind, desigur, „oceanul adevărat”,
descris de Platon.
Este oare legenda Atlantidei, care a fost distrusă de cutremure şi inundaţii doar o repetare a
poveştilor despre cum Osiris a fost dezmembrat şi necat? A fost Atlantida o planetă explodată?
Argumente ce susţin această teorie se găsesc n etimologia cuvntului „Atlas”, care a fost primul
dintre cei zece regi pe care Poseidon I-a numit să aibă grijă de această vestită insulă.
Este o idee foarte răspndită, nsă greşită, că Atlas susţinea lumea pe umerii săi. De fapt, el
susţinea cerul. De aici şi numele Atlas, care n greacă nseamnă „cel care nu a mai putut
suporta” (cu referire la cer). Atlas era privit ca un stlp, care a ajuns la ceruri, dar, mai apoi, s-a
prăbuşit, ducnd la căderea cerului. Această cădere a ngropat Atlantida – idee asemănătoare cu
cea a Zeului egiptean Osiris ce a căzut pe Pămnt, deschizndu-l, şi ngopndu-se astfel n adnc.
Cu alte cuvinte, Atlantida a căzut din cer.
Exemplul Atlantidei ilustrează maniera n care implicaţiile unei planete explodate n Egiptul
antic se extind mult dincolo de limitele egiptologiei, ducnd la revenire radicală a ideii „zeilor” ce
au venit din cer pe pămnt. Identificare acestor zei (Anunnaki, Nephilim, Zeii constructori ai Edfu,
de exemplu) ca fragmente planetare meteorice ridică o ntrebare foarte importantă: Dumnezeu,
Fiul lui Dumnezeu şi ngerii sunt ecouri ale acestui cult interplanetar străvechi şi profund?
(Extras din Revista Atlantis Rising)
Cristalele din Atlantida şi Triunghiul Bermudelor
n contrast cu mizeria subterană a reptilienilor, saurienilor, creaturilor gri, la care ne-am referit pnă aici, există unele zone planetare care sunt porţi de vibraţie benefice cu alte lumi astrale, pe unde intră şi ies convoaiele de nave extraterestre menite să ajute omenirea n situaţia aceasta n care se află. O porţiune de pe suprafaţa Oceanului Atlantic, care este cunoscută ca fiind Triunghiul Bermudelor, este o enigmă totală şi nu are prea multe dovezi lăsate n istorie. După cum se pare, multe ntmplări inexplicabile şi dispariţii au avut loc n această zonă particulară. Nici o explicaţie raţională nu a satisfăcut cerinţele oamenilor de stiinţă pentru a justifica n ntregime ntmplările misterioase care au avut loc n Triunghiul Bermudelor de-a lungul multor sute şi sute de ani.
Unde este Triunghiul Bermudelor? Mulţi dintre noi cred că Triunghiul Bermudelor este situat mai mult sau mai puţin n mijlocul Oceanului Atlantic, care a găzduit odată Atlantida. n timp ce mulţi eminenţi cercetători ai Atlantidei exprimă diferite opinii şi idei ct mai precise despre localizarea Atlantidei, noi am prefera să vă oferim ceea ce ne-a lăsat să citim Edgar Cayce, n 1932.
„Poziţia… continentului Atlantidai era ntre Golful Mexic, pe o parte, şi Marea Mediterană, pe cealaltă parte. Dovezi ale acestei civilizaţii dispărute se pot găsi n Pirinei şi Maroc, British Honduras, Yucatan şi America. Acolo sunt niste porţiuni mai nalte… ce trebuie să fi fost odată o Zonă a acestui mare continent. Indiile Britanice de Vest, sau Bahamas, sunt porţiuni ale aceluiaşi continent, ce pot fi văzute n prezent. Dacă prospectarea geologică ar putea fi făcută n aceste locuri n special, sau mai ales n vecinătatea Golfului Stream şi n Bimimi, acestea ar putea fi ncă determinate.”
Este posibil, şi n multe cazuri nclinăm să credem ce a avut de spus Edgar Cayce, că, vorbind n mare, Atlantida a fost situată unde spune Cayce.
Cnd Atlantida a fost distrusă, ea s-a scufundat n adncul Oceanului. n timp ce acum templele ruinate găzduiesc jocul diverselor creaturi subacvatice, marile cristale de foc atlante, ce odată furnizau imensa putere şi energie ce se găsea n Atlantida, ncă există, şi ncă emit puternice raze de energie n Univers. Din nefericire, atunci cnd s-a produs dezastrul, cteva din cristalele de foc au fost parţial distruse, de unde rezultă că ele sunt capabile n prezent să proiecteze energia razelor lor numai la ntmplare. Ni se spune că fiecare crystal ar fi avut cel putin 20 de picioare nălţime şi mai multe n lăţime. n Atlantida, aceste cristale erau aşezate n serii de cte trei, astfel producnd un vortex de energii cosmice de mare putere! Din timp n timp, cmpul de forţă emis de aceste cristale atlanteene „defecte” devine foarte puternic ca urmare a unor inducţii ,,inteligente”, şi orice avion sau navă ce cade sub influenţa lor se dezintegrează şi se transformă n energie pură, sau este transmutat şi teleportat ntr-o altă dimensiune. De aici provin inexplicabilele şi misterioasele dispariţii pentru care a fost blamată suprafaţa Oceanului cunoscută ca fiind Triunghiul Bermudelor.
Nişte cercetători au avansat teoria că multe dintre avioanele şi navele care au fost pierdute şi au dispărut n raza Triunghiului Bermudelor, au fost transportate printr-un fel de „Gaură Neagră” sau (pnză atemporală), şi teleportate n netimp sau o altă dimensiune. Aceasta este părerea lor, nsă noi sugerăm, cu toată puterea, ca fiind simplul adevăr cel formulat n continuare. Acei indivizi care au fost la bordul avioanelor şi navelor cu care au dispărut, „teoretic şi n principiu” s-au ntors n lumea spirituală. n cteva rare ocazii, au fost raportate nave care s-ar fi ntors; membrii echipajului lăsnd impresia că ar fi nebuni, incoerenţi şi murmurnd povestiri furioase. Acestea
s-au ntmplat deoarece există anumiţi timpi cnd cmpul de forţă proiectat de cristale nu este suficient de puternic pentru a produce dezintegrarea totală. n schimb creează dezorientare mentală şi chiar demenţă.
Peste dezastrele cristalelor de foc atlanteene, Cristalul Păstrător al Timpului ncă stă de pază n ruinele templului atlant al vindecării. Marele Cristal Păstrător al Timpului nu-şi proiectează energiile n acelaşi fel ca cristalele de foc, pentru că este sigilat Hermetic (codificat mistic). Păstrătorul Timpului aşteaptă răbdător pentru timpul care este ncă să vină, cnd, din nou, va juca rolul său important n evoluţia lumii.
n 1970, Dr. Ray Brown, un practicant naturopathic (fitoterapeut) din Mesa, Arizona, mergnd să facă scufundări cu nişte prieteni lngă insula Bari, n Bahamas, aproape de o populară zonă numită Limba Oceanului (ce a fost descrisă n emisiunea TV „n căutarea Atlantidei - făcută n 1979), după una din scufundări, separndu-se de prietenii săi, s-a speriat cnd a ajuns ntmplător lngă forma stranie a unei piramide ce se contura ntr-o lumină verde-albăstruie. După cercetările ulterioare, Brown a fost surprins ct de netedă şi lucioasă era suprafaţa de piatră a ntregii structuri, cu mbinările dintre blocurile individuale, aproape de nedesluşit. notnd n jurul cupolei, pe care Brown o credea a fi din lapis lazzuli, a descoperit o intrare şi a decis să-i exploreze interiorul. Trecnd printr-un culoar ngust, Brown a ajuns n final ntr-o mică cameră dreptunghiulară cu tavan piramidal. A fost total uimit că această cameră nu avea alge şi nici corali crescuţi pe zidurile interioare. Erau complet curate. n plus, deşi Brown nu a adus cu el nici o lanternă, el a putut totuşi să vadă tot ce era n ncăpere n mod normal. ncăperea era bine luminată, dar nu de la o sursă care să fie vizibilă. Atenţia lui Brown a fost atrasă de o tijă metalică dură, de trei ţoli n diametru, ce era suspendată ntre vrful camerei şi o piatră preţioasă roşie cu multe faţete, ascuţită spre vrf. Direct sub această vergea şi piatră preţioasă, poziţionată n mijlocul camerei, era aşezată o piatră sculptată, placată cu pietre preţioase pe care erau nscrisuri (scrieri) metalice retuşate cu bronz colorat. Pe această placare, acolo unde se mperechează forţa vieţii n sculptură, minile, de culoarea bronzului, apar nnegrite şi arse, ca şi cum ar fi fost expuse la o căldură colosală. Ţinută n mini, patru picioare mai jos de limita de sus a vrfului pietrei preţioase, se află o sferă de cristal, cu un diametru de 4 inci ... Brown a ncercat să despridă vergeaua şi piatra roşie, dar nu a reuşit. ntorcndu-se spre sfera de cristal, a constatat, spre uimirea sa, că aceasta s-a desprins uşor din minile de bronz ce o susţineau. Cu sfera de cristal n mna dreaptă a plecat din piramidă, făcnd cale ntoarsă. n timp ce se ndepărta, Brown a simţit o prezentă nevăzută şi a auzit o voce ce i-a spus: „never return!” - să nu te mai ntorci niciodată!Datorită fricii ca neobişnuitul său premiu (comoara găsită) să nu-i fie confiscat de Guvernul American, Dr. Brown nu a relatat nimănui ntmplarea cu strania sferă de cristal şi nici despre experienţa sa pnă n 1975, cnd a expus-o pentru prima dată la un seminar psihologic din Pheonix. De atunci, sfera de crystal a mai avut doar cteva apariţii publice, dar cu fiecare ocazie oamenii care au văzut-o au avut experienţe stranii, fenomene asociate cu sfera de cristal.
n adncul formei de cristal priveşti spre trei imagimi piramidale, una n faţa alteia, n mărime descrescătoare. Unii oameni, care intră ntr-o meditaţie profundă asupra constiinţei, sunt capabili să discearnă 4 piramide n prim-planul celorlalte trei. Elizabeth Bacon, un psiholog din New York,
a afirmat n timpul transei, că „Sfera de cristal a aparţinut odată lui Toth, zeul egiptean, ce este responsabil pentru ngroparea locului secret al cunoştinţelor de la Giza, lngă cele trei mari piramide”. Poate că poziţia celor trei imagini piramidale din sfera de cristal deţine mult rvnita cheie pentru a găsi o a patra, ncă negăsită, piramidă subterană ce ne va conduce spre sala nregistrărilor. Cine ştie! Privind la sferă din alt unghi, imaginile interne se descompun n mii de linii micuţe. Brown consideră că acestea dovedesc electricitatea n natură, precum nişte forme de circuit microscopic. Din alt unghi, şi n condiţii speciale, mulţi oameni pot vedea un mare ochi uman privind fix şi calm spre ei. Acest ochi a fost fotografiat.
Sfera de cristal a Dr. Brown a fost sursă pentru o mare varietate de ntmplări misterioase şi paranormale. Oamenii au simţit o briză sau adiere aproape de ei, sau mndouă, căldură şi frig, nconjurndu-i la distanţe variate. Alţi martori au observat fantome de lumină, au auzit voci sau au simţit senzaţii stranii şi furnicături ce i nconjurau (este şi firesc să se petreacă asemenea fenomene n preajma unui crystal activ, mai ales a unei sfere, codată /codificată să vibreze n raport cu altă dimensiune) (NN). Acul busolei, cnd este plasat lngă sfera de cristal, se nvrte n sensul invers acelor de ceasornic, şi după aceea ncepe să se nvrtă n sens contrar, dacă este mutat numai cţiva inci. Metalele se magnetizează temporar cnd vin n contact cu sfera. Nu există nici un exemplu de caz n care vindecarea să nu fi avut loc doar prin atingerea Sferei - toţi cei care au făcut-o, s-au nsănătoşit.
Noi putem specula doar de ce a fost creată sfera de cristal şi care este rolul ei jucat n piramida subacvatică descoperită de Ray Brown! Dacă, aşa cum bănuim, această suprafaţă a apei a făcut parte din continentul Atlantidei, atunci ce alte comori ngropate i mai aşteaptă pe viitorii scafandri? Posibilităţile sunt nesfrsite. Cercetările seismografice, făcute n Oceanul Atlantic, au arătat că sunt multe deviaţii şi contururi inexplicabile pe fundul Oceanului.
La această dată, nici o explorare serioasă nu poate promite să găsească cu exactitate ceea ce este dorit a fi găsit pe fundul oceanului. Probabil că Piamida lui Brown din Bahamas era o parte din Atlantida. Este sugerat faptul că această piramidă scufundată atrage, acumulează, şi chiar generează forme ale energiei cosmice. Tija suspendată are rolul de a conduce energiile accumulate n cupolă. Faţetele cristalului roşu de la capătul ei aveau rolul de a concentra şi proiecta energiile spre sfera de cristal aflată sub el. Minile nnegrite şi arse ne arată dovezile transferului de energii, probabil eliberarea amplificată a acestor energii, n timp ce sfera de crystal acţiona ca un imens acumulator, dar şi ca instrument de control al acestor energii.
n 1933 Edgar Cayce sugera, n două nregistrări, că atlanţii deţineu nişte forme speciale ale energiei atomice şi forţe radioactive necunoscute omenirii astăzi. Prin aceeaşi formă de foc corpurile indivizilor au fost regenerate prin ardere, prin aplicarea razelor de la piatră (cristal), influenţe care ar fi distructive pentru un organism animal. Deci, corpul era adesea rentinerit şi reţinut n aceste ţinuturi pnă la o eventuală distrugere, alăturndu-se oamenilor ce făceau rele pe pămnt sau alăturndu-se lui Belial pentru distrugerea finală a acestui pamnt. n acest fel entitatea pierdea puterea şi vibraţia sa. La nceput nu au fost folosite cu intenţie şi nici cu scop distructiv. Mai trziu au fost folosite pentru ascensiune şi pentru puterea n sine de către unii preoţi dornici de preamărire.
Şi Cayce a continuat: „Pentru a descrie modul de construcţie al pietrei (cristalului), noi am găsit că a fost un mare cilindru de sticlă (cum am denumi noi azi) modelat n aşa manieră pentru ca cupola sau forţa concentrată ntre capătul cilindrului şi bolta nsăşi… Aşa indică nregistrările despre moduri asemănătoare de construcţie existente n trei locuri de pe pămnt, care sunt astăzi: n porţiunea scufundată a Atlantidei, sau Poseidonia, unde o porţiune a templului poate fi descoperită sub nisipul şi algele mării - lnga ceea ce este cunoscut ca Bimini, pe coasta Floridei; (al doilea) n scrierile din templele Egiptului, unde entitatea a acţionat n cooperare cu alţii cu scopul de a conserva nregistrările care veneau de pe pamntul unde au fost păstrate (prin transfer informaţional-energetic); şi (al treilea), nregistrările ce au fost duse unde este acum Yucatanul, n America, unde aceste pietre (despre care se ştie att de puţin) sunt acum, şi care au fost descoperite n decursul ultimelor luni (20 decembrie 1933).
O particularitate interesantă a informaţiilor de mai sus este referirea la Bimini. n 1969 paşii au fost conduşi pe fundul Oceanului pentru a descoperi Bimini. Aceasta s-a crezut dintotdeauna că face parte din Atlantida, cu toate că ea apare ca o mică depresiune sau loc unde au avut loc explorări (?). Dar realitatea nu este chiar aşa şi nu nseamnă că balanţa probabilităţii este ntoarsă spre presupunerea că Atlantida nu a fost decăt o legendă. Aceasta, n realitate, este un fapt istoric.
ntre timp, avariatele cristale de foc atlante vor continua, din cnd n cnd, să afecteze avioanele şi navele care trec prin zona numită Triunghiul Bermudelor (Bermuda Triangle
http://www.esoteris.ro/articole/articole_n..._bermudelor.htm
Interesant subiect, l-am descoperit tarziu 
... recunosc ca ultimul tau post Onuta nu am avut rabdare sa il citesc (diacriticele 
).
Mda, eu fac parte din categoria scepticilor... cred ca Platon (si autorii celorlalte legende despre insulele ideale) a folosit o alegorie pentru a prezenta niste idealuri, nu neaparat s-a referit la un loc real in spatiu.
Sau, cel mult a avut ca inspiratie civilizatia minoica, deci in acest caz Atlantida nu ar fi fost ce se imagineaza, o civilizatie ultra avansata tehnologic, etc etc, pentru ca o asfel de civilizatie ar fi lasat macar o urma arheologica cat de mica. Probabil ca avem Atlantida sub nas, o fi Creta, o fi Santorini, o fi Thera... cred ca pe acolo pe undeva se afla sursa de inspiratie a lui Platon.
... recunosc ca ultimul tau post Onuta nu am avut rabdare sa il citesc (diacriticele ). Mda, eu fac parte din categoria scepticilor... cred ca Platon (si autorii celorlalte legende despre insulele ideale) a folosit o alegorie pentru a prezenta niste idealuri, nu neaparat s-a referit la un loc real in spatiu.
Sau, cel mult a avut ca inspiratie civilizatia minoica, deci in acest caz Atlantida nu ar fi fost ce se imagineaza, o civilizatie ultra avansata tehnologic, etc etc, pentru ca o asfel de civilizatie ar fi lasat macar o urma arheologica cat de mica. Probabil ca avem Atlantida sub nas, o fi Creta, o fi Santorini, o fi Thera... cred ca pe acolo pe undeva se afla sursa de inspiratie a lui Platon.
Pai am copiat textul, l-am postat aici pe forum si apoi l-am editat si mi-i l-a facut asa de urat 
, dar ai link catre un site si gasesti acolo tot articolul si fara greseli Cat despre Atlantida sigur ca a existat , iar urmasii ei trebuie sa-i cautam chiar aici pe aceste meleaguri mioritice. Or fi multe dovezi, doar ca suntem tinuti sub papuc de catre autoritati. Ei stiu toate ,doar "prostimea" nu, si daca nu stie e mai bine pentru ei ca asa poate fi controlata mai bine.
, dar ai link catre un site si gasesti acolo tot articolul si fara greseli Cat despre Atlantida sigur ca a existat , iar urmasii ei trebuie sa-i cautam chiar aici pe aceste meleaguri mioritice. Or fi multe dovezi, doar ca suntem tinuti sub papuc de catre autoritati. Ei stiu toate ,doar "prostimea" nu, si daca nu stie e mai bine pentru ei ca asa poate fi controlata mai bine.
sau autoritatile vor sa ne faca sa credem ca stiu tot, tocmai ca sa ne tina sub papuc, sa dea impresia ca ei detin controlul. Daca Atlantida ar fi existat in forma in care lasa unii sa se creada, pai crezi ca informatiile alea ar fi circulat asa liber? Personal sunt o adepta a istoriei oficiale, si pana nu vad borna kilometrica pe care scrie "Atlantida km 0" raman la opinia ca Platon a folosit o alegorie, partial inspirata din civilizatia minoica.
Foarte posibil ca Platon sa se fi inspirat din alte surse si sa nu fi crezut nici el ce scria nu contest asta. Eu am alte surse care m-au facut sa cred ca intr-adevar a existat Atlantida, dar asta este o alta poveste. Vom descoperi totul, fii sigura de asta si mai sunt sigura ca vom avea multe surprize in legatura cu ce stim noi despre noi si viata.
nu contest asta. Eu am alte surse care m-au facut sa cred ca intr-adevar a existat Atlantida, dar asta este o alta poveste. Vom descoperi totul, fii sigura de asta si mai sunt sigura ca vom avea multe surprize in legatura cu ce stim noi despre noi si viata.
Formatia mea de istoric ma face sa nu cred sursele ezoterice. 
Acolo este cel mai usor de mintit si de comis fraude, pentru ca nimeni nu are cum sa verifice.
Acolo este cel mai usor de mintit si de comis fraude, pentru ca nimeni nu are cum sa verifice.
CITAT(Roxi_J @ Mar 29 2007, 11:02 PM) [snapback]205179[/snapback]
Formatia mea de istoric ma face sa nu cred sursele ezoterice. Acolo este cel mai usor de mintit si de comis fraude, pentru ca nimeni nu are cum sa verifice.
Acolo este cel mai usor de mintit si de comis fraude, pentru ca nimeni nu are cum sa verifice.Nu sunt surse ezoterice, ceea ce zic nu vine din citite
dar aici intram adanc in "problema" si momentan nu avem punct comun de plecare pentru a merge mai departe cu discutia. Mie mi-a placut ideea de a deschide un astfel de topic, fiind curioasa ce zic mamicile. Fiecare stie ce crede si ce simte si pentru mine e ok, daca asta ii face oameni mai buni, numai sa nu neam experientele altora 
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.