Voua vi se intampla sa va enervati pe copii? Atat de rau incat sa tipati? Daca da, cum va calmati? Daca nu, cum reusiti?
Mie mi se mai intampla sa-mi mai sara tandara, de obicei cand ma supar si pe sot.

si mie mi se intampla tot in momentele in care sunt suparata si pe sot....insa nu tip la copil pt ca sunt constient ca as face mai rau si ar plange si mai tare....uneori il las o sec si ma duc pana in alta camera si tip sau tac si inghit si incerc sa-l calmez fara sa vb prea mult.....a doua varianta functioneaza mai bine insa uneori da roade si prima daca fumez si o tigara....nu sunt mandra de asta insa nu am reusit sa renunt la viciul asta cu toate ca nu am fumat cat am fost gravida si cat am alaptat... ...

Nu, nu-mi vars nervii pe bebe, imi vine sa tip si mie destul de des caci am cam suferit de depresia postpartum, de fapt nu depresie ci o stare de incordare nervoasa. Acum incep sa-mi revin , dar oricum nu m-a enervat niciodata bebelinul, nici macar cand nu dormea noaptea sau cand zbiera de colici. Daca ma enerveaza sotul sau altcineva, tip la persoana respectiva, dar tip nu gluma!!!

eu mă enervez pe BB când nu vrea să pape şi plânge.
dar asta se întâmplă rar.
am un copilaş super cuminţel.
dacă era plângăcios şi mofturos nu ştiu cum reacţionam, "mă enervez foarte repede".

pupici şi copii cuminţei!

Ma enervez pe fetitza mea cand eu ii zic ca nu are voie sa faca ceva si ea zice nu nu si tot aia face!! Sau trece de la o prostie la alta, dar asta se intampla mai ales cand e obosita...in rest e o fetiza cuminte!!!

Si eu ma inervez pe Robert, desi e cuminte, de multe ori isi baga degetelul pe gat si va imaginati rezultatul. Si atunci il cert, nu zbier, dar ma vede incruntata si incepe sa rada, cu ocazia asta imi trec si nervii.

Si eu ma enervez, destul de rar dar se intampla..si trebuie sa recunosc ca nu tip niciodata dar ridic vocea si sunt un pic mai rece..incerc foarte mult sa ma controlez si se pare ca treptat mi-am schimbat atitudinea..nimeni nu e perfect dar cu vointa muuuulta ne putem schimba in bine mai ales cand suntem constiente ca nu e bine sa traumatizam copii, care nu inteleg inca nimic din ce se intampla in jurul lor.

Si eu ma enervez, desi nu e vina copiilor. Cand ajung dincolo de limita rabdarii, mai tip, tot asa, cand nu vrea fi-mea sa manance, cand face fi-miu cate o nazbatie mai mare. Dar nu e vina lor, e vina mea, insa ma descarc pe cine e acolo, si apoi imi pare rau si imi fac mustrari de constiinta.

ca sa ma calmez, daca e cineva prin zona, plec, iau o pauza de copii. daca nu e nimeni e mai greu, incerc sa o adorm ca sa ma pot relaxa cat doarme.

Ah...ma enervez si eu! Atunci cand (cred eu) plange fara motiv si orice i-as face nu inceteaza. Si uneori nu ma pot controla...ridic vocea un pic mai mult! Rezultatul? Plange si mai tare, iar mie imi vine sa-mi dau pumni in cap! Atat de rau imi pare dupa aceea, mai ales cand il vad razand, incat promit ca nu il mai cert niciodata... reusesc o buna perioada de timp, insa cand sunt obosita si el plange....se mai intampla sa uit promisiunea! In orice caz...de fiecare data imi vine sa-mi dau pumni, fiindca realizez imediat ca el nu intelege nimic din asta!

Mmmm interesant subiect....da si eu ma enervez si tzip la ea dar asta se intampla seara cand se trezeste sa pape si plangeeeeeee si plangeeeeeeee si nu stiu ce are si nu vrea sa doarma iar eu sunt obosita rupta .... ziua rar se intampla dar se mai intampla....bine ca dupa ce am tipat la ea (fara sa realizez pe moment ce fac) o iau in brate si imi cer scuze (de parca ea ar intelege) ... dar asta e mami

pai depinde un pic si ce varsta au copiii, si ce inseamna cu adevarat ca te enervezi.
vreau sa spun ca in anumite doze nici nu-i asa rau sa te enervezi. pentru ca este modul in care ii oferi repere despre ce este ok si ce nu-i ok sa faca. dar asta cand este copilul suficient de marisor si intelege. si cu conditia sa rezervi supararile pentru chestii care chiar sunt importante.
mie mult mai important mi se pare sa ai o relatie buna decat sa te ocupi de educatie de timpuriu. adica, vreau sa spun, daca ai o relatie buna copilul este mult mai receptiv si dispus sa te asculte. si daca ii si explici de ce nu are voie si intelege, s-ar putea spune ca investesti in inteligenta copilului, pentru mai tarziu. pentru ca il lasi sa aiba deschisa curiozitatea catre lume, sa nu devina un amorf care accepta tot ce vine spre el, fara sa se intrebe nimic.
cum fac sa nu ma enervez? pai aici empatia isi are primul cuvant. incerc in primul rand sa-mi pun problema ce o doare. pentru ca nu cred ca plange din senin. uite, acum o saptamana era foarte nervoasa, lucru neobisnuit pentru ea. nimic nu o consola. m-am gandit ca se readapteaza greu dupa ce a venit de la bunici unde avea o curte intreaga cu iarba doar pentru ea. a fost asa doua zile. apoi alte doua a facut febra, apoi alte doua a varsat si am internat-o la spital, si i-au aparut si niste bubite ca de pojar si....in fine, acum e bine. dar uite ce se poate ascunde in spatele unui copil mai nervos ca de obicei. cine stie ce durerei avea saracuta de ea. cat de neplacut era.
cred ca-i important sa ne gandim ca nici la varsta asta a noastra nu reactionam prea bine la frustrari. iti dai seama cum este sa iei in freza atatea de la inceput? cand esti atat de fraged si cand doar mama este acolo sa ghiceasca (daca reuseste) ce te doare si sa inlature (daca poate) ce te supara atat...
in fine, a iesit o compunere cam mare...cred ca ideea este ca mie mi-e mai curand mila de ea cand se necajeste decat sa ma enervez pe ea, chiar daca are uneori un fel de plans (mai curand marait) care parca ma desface in bucati mici-mici.
foarte faine mi s-au parut ideile cu plecatul din camera pentru a tipa altundeva si cea cu pauza de copil daca e cineva prin zona.
ceva ce mi-am propus tare mult sa am in vedere este sa nu uit sa fac diferenta intre faptul ca al meu copil chiar nu vrea ceva (de exemplu sa manance o anumita mancare) si acela ca m-ar sfida, nu m-ar asculta. cred ca-i tare rau sa ingenunchezi vointa copilului.
este un dar foarte mare un copil, dar si o extrem de mare responsabilitate.
cand te gandesti cat de mult gesturile tale se vor reflecta in felul in care va fi el...cat de mult echilibrul tau de acum se va reflecta in seninatatea lui de mai tarziu, cat din faptul ca intuiesti si-i oferi ce-i trebuie se va reflecta in increderea lui in viata, oameni, in sociabilitatea lui...
astea sunt lucruri la care ma gandesc mult.
dar oricum, pentru ca-i inevitabil sa gresesti pe undeva, daca exista iubire si o relatie fundamental buna si calda, amanuntele se mai sterg

Cred ca toate ne enervam, problema la mine este ca mai scap si cate o palmuta. A avut o perioada cand daca nu faceam ca el urla de mama focului. M-a prins mai incordata si i-am ars una peste gura de atunci numai urla. In general este cuminte dar ca orice balanta are si momente proaste.

Eu la pitica mea nu tip cu tote ca ma enervez ca vrea mereu in brate.Dc am tipat e sinucidere curata.Nu suporta sa-i zic nimic.Eu am o vorba: 'hai mai mami ,da ce ai?'.Ea nu intelege normal ,da simte tonul si urla de nu o mai linistesc.

cred ca exista intotdeauna alternative la asa ceva. e pacat, mare pacat. cat are copilul tau?

PAI, CUM SA NU MA ENERVEZ.CUM MA CALMEZ?TIP...DAR NU MA IA IN SEAMA.

aici depinde si de varsta copilului.
de exemplu Yasmina care atunci cind era bebe nu adormea decit dupa 3 dimineata nu reusea sa ma enerveze, dar acum e jale? pina nu reuseste odata pe zi sa ma scoata din sarite nu se lasa.

Si eu ma enervez destul de repede dar pana acum vreo 2 luni n-am stiut ca am copil, atat de cuminte era, in schimb acum am senzatia ca tot ce vrea sa faca este sa ma enerveze pe mine si nu ma prea pot abtine sa nu tip, stiu ca nu e bine dar decat sa dau, mai bine asa, i-am mai dat cate 1 palma 2 la fundulet peste pampers dar rade de se prapadeste si atunci rad si eu, nu stiu cum reusiti voi sa va calmati dar credeti-ma eu una ma lupt cu mine insami si daca se intampla sa ma mai supere si sotul sau socrii atunci e jale, simt ca explodez dar cand sunt asa i-l iau si-l pun in tarc si plec din camera sau ma bag la calculator sa-mi distrag atentia de la tot si asa ma mai destind si eu, mi-e foarte greu credeti-ma sa ma controlez dar o fac, totusi daca aveti vreo reteta impotriva enervarii si mai ales atunci cand esti cu bebeul va rog sa ma invatati si pe mine ca tare bine mi-ar prinde, pupici dulci pt pitici dar si pt mamici

Si pe mine ma enerveaza cateodata Sabi de imi vine sa-mi smulg parul din cap . Mai ales de cand a inceput sa se miste (de pe la 6 luni). Si acum de o luna de cand se ridica singura si merge si se agata de toate alea nu va spun de cate ori imi venea sa musc mobila de nervi . Dar zice-ti si voi... ce poti face cand o gasesti cu cafeaua ta varsata pe ea pe covor pe pat peste tot si ea iti zambeste candida din mijlocul hosului .
Incerc sa nu ma enervez (cu toate ca firea mea e cam ca praful de pusca) si daca nu ma pot calma ma gandesc ca u fac decat sa-i dau satisfactie daca tip si ca mai buna e o pedeapsa si o atitudine mai rece.

Eu ma enervez mai mult atunci cand ma cert si cu sotul...si imi mai vin nervii si pe fetita ca trebuie sa mai faca si ea ceva exact in momentul ala...ma enervez bineinteles cand nu mananca si cand face doar ce vrea ea...tip ca doar asta imi vine sa fac pe moment apoi ma calmez si imi cer iertare fiicei mele apoi cu mult calm incep sa ii explic de ce nu e bine sa faca ce vrea ea...

Da,mi se intampla sa ridic tonul la el,chiar si cate o palma la fundulet....ca tare m-a scos din pepeni....dar ca sa ma calmez ii spun clar:"sunt foarte suparata pa tine"...si vine si imi spune :"mama cuze,nu mai ac..cuze,pup"isi cere scuze,si nu ma face....asa spune el.Dar mie imediat imi vine in minte perioada sarcinii...care a fost foarte dificila,si ma gandesc cat m-am chinuit ...si imi trece supararea!!!Stiu ca nu e normal sa ne varsam nervii pe copii,dar asta e,cateodata chiar nu mai rezisti!Va pup si nervi de otel mamicilor,asta imi doresc si mie!

Vai tot tmp ma enevez! a crescut si daniel si impreuna fac mai tot timpul traznai,carinuta in ideeA de al corecta in multe chestiuni se ia de el ,dani plangand vine la mine,daca stau cu ei in casa o zi intreaga mai tot tmp e un circ continuu,tre sa las treaba care o am de facut sa stau printre ei.Tip cateodata de se aude la parter,ma apuca niste nervi de ma doare in piept.tre sa imi impun sa ma calmez repede pt. ca starea mea le-o transimt si lor,si iese un balamuc MARE IN CONLCUZIE:RABDARE MUUULTA,CA ALTFEL NU SE POATE!




LA SOT NU TIP NICIODATA NU-MI DA MOTIVE,PARDON IMI DA CATEODATA DAR NU TIP LA EL--NICI EL NU TIPA LA MINE

scuzati,am mancat din litere ,am facut greseli de ortografie,sunt la birou f.ocupata dar nu m-am putut abitine sa nu rasp.

Eu nu ma enervez. Sunt foarte greu de scos din pepeni. Mai degraba ma enerveaza situatia economica a tarii asteia decat familia .
Chiar pe bebe niciodata, iar pe sot doar de cateva ori, pentru ca este adeptul zicalei: un sut in fund, un pas inainte. Asta pana cand s-a saturat de suturi si a facut repejor pasii. Acum pace si prietenie.

off asa e..nici nu stii daca sa te enervezi sau sa razi cand ii vezi cate le mai trece prin cap. Sa va zic cea a patit cumnata mea care e casnica si are 3 fetite nastrusniceeee rau de tot..desi sta toata ziua cu ochii pe ele..intr-o zi au reusit sa se bage in "uscator" - cea mica are 3 anisori, si una din ele "facea" vant sa se invarta inaunutru si toate 3 tipau ca sunt la "carussel" - au fost de cateva ori - si s-au gandit sa faca unul si acasa. Va puteti da seama ca a inlemnit cumnata cand a vazut-o pe cea mic inghesuita in uscator si incercad sa se roteasca, slava domnului ca masina nu era in priza sau ca nu s-au gandit sa inchida usa la uscator








Chiar de era dor de voi asmina_oana! Pupici de Heky pentru Robert. Si Heky mai nou s-a apucat de prostii..inhata tot ce poate si cred ca trebuie sa ma pregatesc sufleteste pentru ca o sa urmeze cand o sa inceapa sa mearga si o sa isi sadisfaca poftele singurel

Pe bebe nu ma enervez, ca e mic si nu stie ce face.Cateodata imi mai pierd rabdarea cu el, dar plec in alta camera un minut si imi trece repede.Ma enervez in schimb destul de repede pe sot, pe soacra si pe oricine altcineva. Noroc ca imi trece la fel de repede si nu apuc sa-mi manifest "farmecul".

Greu subiect, atata timp cat toate avem nervii pusi la incercare de hormonii care o iau razna in primul rand. Acum, sincer, cred ca depinde si de varsta bblului. Eu am avut pe mana nepotei inainte sa-l nasc pe Aris. Si ma mai enervam. Tipam, palmutze, dar cred ca era totusi altceva. Desi, eu sunt aceeasi. Aris are 3 luni jumate si mi s-a intamplat o data in prima luna. Eram cu nervii la pamant, rudele din partea sotului sarisera cu mii de sfaturi, pareri, idei pe mine, sotul era si el obosit si dat peste cap de atatea idei, ca nu mai stia ce sa creada si era irascibil, ma suparasem si pe mama care a stat cu mine 2 saptamani dupa ce am venit acasa... multe. Am trimis-o pe mama acasa, sotul oricum nu a stat niciodata cu bb peste noapte, ziua este la serviciu, asa ca dupa vreo doua zile de la plecarea mamei, exagerand si din dorinta de a fi totul perfect (curat luna - am 4 camere mari), bb ingrijit ca la carte, alaptat, facut mancare, servit masa la pranz cand vine sotul (sa fac in asa fel incat bb sa doarma atunci, ca sa manance linistit), spalat, stiti si voi, tot, am cedat nervos. Asta pentru 5 minute. Bb avea colici. Si eu obosisem de dimineata incontinuu, asa ca pe la 4 dupa-masa, am inceput sa cedez. Si am ridicat tonul la copilul meu. M-am simtit ingrozitor. Pana atunci, plansesem in mine, muscasem din mine, m-am inchis in camera noastra si am plans pana m-am descarcat..., dar mai era cineva acasa sau dormea bb. De data asta nimic nu s-a mai potrivit si dupa 20 de sec de scapare, m-am redresat, si mi-am cerut iertare Lui Dzeu si in fata bebelusului meu pana am regusit. L-am linistit si am promis ca nu o sa mai fac asemenea greseli. El nu trebuie sa ma simta pe mine nervoasa. MAi ales ca de cate ori am fost suparata, numai faptul ca l-am vazut mi-a dat curaj si putere sa merg mai departe.
Copiii sunt ingerii nostri. Nu cred ca le putem rasplati nici in doua vieti bucuria pe care ne-o dau ei in perioada asta minunata. Zambetul lor alunga orice tristete. Trebuie doar sa te uiti in ochii lor. Si totul dispare. Uneori mai plang, dar imi pare rau. Ei simt si preiau din starea noastra.
Asadar, curaj fetele, nu uitati ca avem niste copii minunati si nu trebuie sa luam in seama orice suparare. Nu se merita. Ei sunt cei mai importanti> bebelusii.

BB meu are doar 10 luni si e cam greu sa ma enervez pe el ca nu stie ce face, dar... Ne enerveaza ca nu sta la schimbat. Se arcuieste, se intoarce pe burta si pleaca. Daca il pui la loc, intr-o secunda a plecat din nou. Si cand e plin de kk la fund si l-ai intors de 10 ori si curg broboanele pe tine, te enervezi. De multe ori eu si sotul impreuna nu il dovedim, are o putere extraordinara. Nici cu jucaria nu mai tine. Singura solutie e sa gasesc reclame pe undeva si sa il asez astfel incat sa vada le tv.
Uneori tip la el, iar el rade la mine. Sau ii scot degetul din gura (in ultima vreme are tendinta de a-l suge si nu-l las), ii dau incet peste manuta si ii spun "nu e voie" si el crede ca ne jucam, baga degetul la loc in gura si rade la mine.

si eu rar ma enervez pe bebeu. pentru ca ma gandesc ca e ca si cum m-as enerva pe unul din peretii din casa. pentru ca bietul bebeu habar nu stie de ceea ce face. si cand ma enervez , merg intr-o alta incapere(de regula la bucatarie) imi vars naduful vreo 10 minute(adica bodoganesc singura tot ce am pe suflet) si apoi ma intorc senina la bebe.

Daca tot iti e dor....sa nu uiti de Paste,sa ne dai un miel...ca tot ne-ai botezat! si noua ne este dor de voi!!!Pupicei

Haha eu si pe pereti ma mai enervez cateodata ca apar asa de nicaieri in fata mea si ma lovesc de ei prin casa cand ma uit in lta parte

Pentru mine e usor sa tin teorii ca nu trebuie sa ne enervam niciodata pe copii, dar cand se aduna oboseala, stressul, grijile, frustrarea (ca il doare ceva si nu stii ce sau nu poti sa faci sa ii treaca, ca nu intelegi de ce se comporta intr-u anumit fel, etc), plus alti factori de ordin extern (presiuni din partea familiei -- de exemplu mie mereu imi zicea mama ca poate n-am destul lapte si ma dispera, ca si eu, ca orie mama, ma temeam de asta dar incercam sa alung teama si cand o auzem negru vedeam in fata ochilor), una peste alta, cand se aduma prea multe, iti mai pierzi firea si calmul si faci lucruri de care nu esti mandra si care te fac sa te simti vinovata, unde mai pui ca sunt si o influenta negativa in educatia copilului (invata si el ca daca il supara ceva poate sa tipe, sa loveasca, sa vorbeasca urat, etc)

Eu una cand simt ca nu mai pot, incerc sa plec sa ma linistesc in alta camera sau chiar afara daca pot, altfel chiar mai am scpari de care imi pare rau.

Si eu ma enervez pe fetita mea de multe ori, mai ales atunci cand stau si explic cateva minute in sir ca nu trebuie sa faca anumite lucruri ( pozne bineinteles) si argumentez in toate felurile, iar ea asculta dar face tot ce vrea. Cred ca e prea alintata.
Ma mai apuca tipatul si mai scap si o palmuta la fundulet, dar asa de rau imi pare dupa si imi jur ca nu o sa imi mai ies din fire.
Ideea e , cred, ca trebuie sa fim calme si sa nu fim asa agitate la alintaturile copilasilor.
Imi place subiectul foarte mult si cred ca poate fi dezbatut indelung.
Va pup.
Sylvia

Eu de cand sunt mamica sunt asa de nervoasa dar incep sa ma calmez sa fiu ca inainte.Cel mai tare ma enervez pe fiul meu cand nu vrea sa manance si cand se baga sa ia unele lucruri interzise dar trag aer in piept si nu imi pun mintea cu el in nici un caz ,vorbesc cu el si chiar daca nu intelege ce i-am spus incerc sa-l fac sa nu se mai bage unde nu e de el.

Of , eu mai am putin si ajung la spitalul de nebuni!De cand cu caldurile astea, Luca m-a disperat, abia mai adoarme. La doar cele 10 luni jumate ale sale, a reusit sa ma scoata din minti! Acum se ridica si la marginea patutului, trage de tot ce prinde in cale.Cateodata de nervi ii mai trag cate o palma la fundulet si mi se rupe inima, dar simt ca nu mai rezist. Si cand ma gandesc ca bebe 2 e pe drum...oare atunci ce voi face, cu 2 nebunatici pe cap.Cu Dumnezeu inainte ca doar nu sunt nici prima si nici ultima!

pai mai mami, de ce lasi tu cafeaua la o inaltime asa de mica, acum ca ai copil mare?
pe cine ar trebui tu sa te enervezi ?

eu am eliberat tot din zona. am inlocuit CD-uri cu jucarii, vasele care se pot sparge stau sus, cele de plastic jos...si tot asa. si acum avem grija de relatie. si mai avem grija sa nu se acumuleze mai multi nu e voie decat este voie, pentru ca vreau sa-mi creasca copilul liber, fericit...si sa-i introduc cat mai multi din acei "nu e voie" in perioada in care va si intelege. bine, sunt unii care nu pot fi evitati. dar prin casa se pot amenaja multe in asa fel incat sa fim in siguranta.

eu cand o vad ca mai descopera cate o chestie, chiar si cum sa apuce lucruri mai nasoale...o admir si iau masuri. a mai crescut un pic si-s mandra.
si de obicei uita de chestiile tentante si periculoase daca nu dau atentie. de exemplu are un fir in camera peste care zilnic trece si nu-i pasa de el. la dulap ia linguritele si isi face de lucru cu ele si nu umbla la alte chestii. dar nici nu o las singura. poate umbla si prin sertare, dar nici asta nu o face prea des. ce era periculos pentru ea am ascuns....

astea ar fi niste metode de prevenit nervii

trebuie sa fim empatice. sa ne punem in pielea unui pui care in sfarsit poate sa mearga. poate sa cucereasca noi orizonturi...si cand colo intalneste doar frustrari...cum te-ai simti in locul lui?

nu sta sa-i pui pampersul...mereu am avut si noi problema asta, dar a avut perioade mai nasoale cand....invatasem sa i-l pun din orice pozitie. acum maraie, dar reusim. doar ca nu-mi mai vine mie sa-l pun cand vad ce bubite de caldura are in zona in care este elasticul lui

Dar ce motiv ai sa dai in el, ma rog? Si daca tot ti se rupe inima, de ce mai dai? Ce poate face copilul ala de sa-i tragi una? Si cu ce drept? Cand simti ca nu mai rezisti, ia iesi iute din camera, suna sotul, vb cu el, calmeaza-te, du-te inapoi la copil, rizi la el, prosteste-te in fata lui(numai mamele stiu sa -i faca pe pui sa rida in ultimul hal), sau fa ce stii ca sa inceapa sa rida, sa chiuie, si dupa aceea sa vezi ca o sa-ti zici:,,Doamne, ce era sa fac? Pt nervii mei era sa sufere iar puiul". Oricum, nasol moment. Si mie mi-a venit sa-mi dau palme cand mica mea urla si nu stiam ce sa fac, ce are. In loc sa lovesc copilul, mi-am dat mie niste pumni in cap...M-a durut un pic dar a trecut, m-am calmat si am putut calma si copilul. Dr. pediatru a zis ca atunci cand mama ajunge la disperare, tre neaparat sa intervina tatal, bunica , oricine, sau sa se calmeze mama cat mai rapid. Copilul simte agitatia mamei si e agitat si el. Asa si este. Am obs ca daca eu sunt calma, bebe se calmeaza rapid. Acuma, ca varsa nu stiu ce, ca trage pe jos, normal ca primul impuls e de nervi, dar trebuie iute inhibat si zis in gand: ,,asta sa fie tot necazul". Si gata, incepi sa rizi si tu de isprava...

dupa o zi de stat doar eu cu Raulica, spre seara cedez si ma mai si enervez, desi eu sunt o fire calma si trebuie sa faci multe ca sa ma scoti din "pepeni".Ce fac atunci cand se umple paharul? De obicei incerc sa ma izolez de bb si de tati, ii las impreuna, sau daca sunt singura il iau in brate pe Raul si incerc sa ma gandesc la ceva pozitiv.Apoi el imi ofera un zambet si uit ca sunt suparata pe el.

Maria ai intrebat cu ce drept da in el,cu dreptul de mama nu ?In fine,hai sa o dam pe fata,de multe ori trebuie si una la fundulet ca sa priceapa si asta din vina noastra...de ce ?Pentru ca ii alintam,sunt puisorii nostri si le-am da si luna de pe cer si uite asa ei invata sa ne joace pe degete si fac toata prostioarele pt ca mami si tati ii iubesc.Eu de exemplu i-am mai dat peste manuta dar foarte usor si ii repetam : Nu e voie sau Vezi ca iei na na etc.De obicei pricepea si fugea din locul respectiv (dulap,aragaz etc) sau arunca din mana ce avea (brichete,elastice etc).Ce m-a enervat cel mai mult a fost ca....mama acum cativa ani buni a dat sute de mii chiar si milioane pe niste carti in franceza,dictionare,romane etc si sunt de mare valoare.Bianca tot la ele era,le darama si le baga in gurita.Tot i-am spus ca nu e voie,fugea dar tot acol se intorcea...Pana intr-o zi cand a mancat pur si simplu dintr-o carte si am luat cartea si i-am dat peste maini cu ea (trebuie sa recunosc ca putin mai tare).A inceput sa planga si ii curgeau lacrimile siroi pe obraz,a fugit la mama mea si ii intindea manutele ca sa ii dea pusi sa ii treaca.In momentul acela deabea m-am stapanit sa nu plang pt ceea ce am facut dar ceva trebuia sa fac caci nu pot nici sa golesc toate vitrinele din casa doar ca sa nu roada si sa sparga ea.Am luat-o in brate si am linistit-o,am dus-o la carti si am inceput sa vorbesc cu ea,sa ii explic ca nu e voie...Parea sa inteleaga,suspina din greu iar eu o sarutam si ea pe mine ca si cum mi-ar fi zis : Mami iarta-ma.Ei bine,nu a trecut nici o jumatate de ora si iar era la carti N-am avut de ales,doua zile au stat cartile suspendate pe dulap Acu le-am pus la loc dar vad ca nu prea mai da pe langa ele...Sau fuge la ele le darama si o ia la fuga

Eu nu am lovit-o pe Anamaria deloc, nici peste manute, nici peste funduletz, ci doar am tipat la ea cateodata, cand incepea sa le comita una dupa alta. Oricum la noi toata casa este aranjata in asa fel incat acolo unde ajunge sa aiba si voie sa umble, asa ca apar putine conflicte in legatura cu jocul cu diverse obiecte din casa. Dar de exemplu, cand trebuie sa plecam undeva si o imbrac, pana apucam noi sa ne imbracam sau sa mai punem ceva in bagaj, Anamaria deja se dezbraca . Pare amuzant, dar cand tu crezi ca ai copilul imbracat si bagajul facut, te trezesti ca nici una nici alta nu sunt de fapt facute, asa ca o iei de la capat.

Nu exista scuze pt mamicile care dau in copiii mici. Si in copii in general.Nu, Ancutza, nici macar dreptul asta nu-l ai. Copilul a aparut pt ca cineva de sus a dat sa apara. Nu sunt de acord cu parinti care afirma:,,Io l-am facut, io...". Cam asa e si aici. Nu exista scuze. Chiar am discutat cu sotul meu...A intrebat ca sotii vostri stiu ca voi dati in copii? Si sunt de acord???A zis ca daca veodata as face eu asa ceva...nu stie de ce ar fi in stare...Cum sa dau in bebe de cateva luni, Doamne fereste...Ce stie copilul ala?
Noi am vazut cat de greu se lupta un copil pt viata. Poate ca Dumnezeu ne-a dat mai multe incercari ca sa apreciem normalitatea, pe care altii cred ca li se cuvine. Drept de mama...pai daca o mama gandeste asa, nici nu ma mai mir de straini...Ca mama, sa dai intr-un pui de cateva luni...e inadmisibil, e barbarie. Ca mama, sa sustii violenta impotriva propriului copil...nu aveti decat sa continuati sa dati in ei, mamici! Eu mi-am spus parerea si o sustin . Cand puiul merge la aragaz sau altundeva, distrage-i atentia cu altceva. Copilul e curios, mama de aia e mama, sa fie linga el si SA AIBA GRIJA DE EL, sa-i ofere tandrete, nu palme la fund sau mai stiu eu unde. Un copil raspunde la afectiune, dar raspunde si la violenta.
NU MAI DATI IN COPII, EI NU STIU CE FAC...
Copiii sunt extrem de sensibili. Fetita mea, cand rid, ride si ea. Daca devin serioasa, sta si ea serioasa, cateodata ii vine sa plinga si atunci rid iar. Va dati seama ce simte un copil cand MAMA lui da in el???
Sunt ft trista pt ca acum stiu ca exista mame care dau in copii ft mici. Si socata ca exista aparatori ai acestor gesturi...Mda...E adevarat ca tre sa existe ceva care sa impuna autoritate( tonul vocii, atit rece, indiferenta), dar sa dai...In concluzie, ca nu mai prea am cuvinte: NU EXISTA SCUZE, motivatie si indreptatire PT PALME SAU ALTE ASEMENEA ADMINISTRATE BEBELUSILOR SAU COPIILOR MICI.

Draga mea sunt de acord cu tine, dar crede-ma ca rabdarea mea uneori ajunge la limite extreme. M-ai inteles gresit...tu crezi ca dau tare in el...?departe de mine lucrul acesta, doar il ating usor cu varful degetelor. Stii , chiar sunt curioasa..tu n-ai sa-ti lovesti niciodata copilul..? Poate ca pe tine are cine sa te mai ajute, cine sa stea cu bebele, dar noi nu avem pe nimeni, absolut pe nimeni care sa mai stea macar 0 ora cu bebele.Parintii nostrii sunt la sute de km departare de noi....
c

[size=3] Am fost si eu nervoasa la inceput, dupa ce am venit acasa cu ea si nu eram obisnuita inca cu gandul ca am un bebe.Dar cu timpul ma-m obisnuit,si nu mai am probleme de genul acesta.Acum ea are 3luni si e un ingeras,rade mai tot timpul,chiar ma bucur ca am un copil.E copilul pe care mi l-am dorit si nu sunt de acord cu mamicile care isi lovesc copilasii,indiferent de situatie.Sunt modalitati prin care iti poti face copilul sa inteleaga ca nu e bine ce a facut.

:2
4:
DA ce sa zic, numai eu sunt o mama care-si loveste copilul, ce sa zic>>>>>>>>>. Sa dea Dumnezeu sa aveti parte de multa rabdare cu copilasii vostri, dar apropo, de ce unele dintre voi tipati la ei, credeti ca asta nu-i sperie? Vreau un raspuns, dar sincer....

Iti pot spune ce fac eu, nu pot vorbi in numele altora, clar. Eu schimb rapid tonul, de la lugu-lugu...maimutareli etc, cand are crize, ca toti copiii, de plinge si nu se mai opreste, ii vorbesc autoritar. Ridici tonul, acuma nu tipi sa urle si mai tare. Am vazut metoda la dr. Culcer, Municipal. Cand un copil plingea pe rupte, il lua, ii zicea autoritar sa taca si copilul tacea...Nu mi-a venit sa cred. Dr. ne-a explicat atunci ca bebe simte cand mama e nesigura, agitata etc. Am incercat si eu , a mers, dar nu de fiecare data. Stii cum? Ca atunci cand ai certa pe cineva, dar nu tipi. cand nu mi-a mers asa, am luat-o in brate si am inceput sa fac ture cu ea prin casa. Plingea in continuare. A luat-o sotul. Degeaba. Am luat-o iar eu. In final a adormit suspinand cu capsorul pe umarul meu. Ce-o fi avut, habar n-am.
Daca trage aleaalea din casa, lasa-l dom'le sa le traga. ca acum e momentul. Inseamna ca-i copil normal.Bucura-te. Acolo unde ajunge si poate deschide, nu pune chestii cu care sa se raneasca. Si lasa-l tot pe el sa si le puna la loc( dar asta mai incolo). Varsa ceva, se minjeste cu lingurita pe hainele abia schimbate, asta e! Normal ca toate ne enervam la un moment dat. Dar mai, pe moment iti vin in cap idei, numai nu sa dai...
Si ce ma uimeste tot mai mult e faptul ca acum esti indignata si cauti nod in papura la mamici care nu dau in copii. In loc sa ti se ,,rupa inima" si sa te autoeduci sa nu mai dai, cauti portite prin care sa justifici...Acum cred ca mai sunt mame care isi lovesc copiii, nu esti singura, se pare. Rabdarea se formeaza, sa stii. Daca tu, ca mama, nu ai rabdare, cum te poti astepta sa aiba mai multa educatoarea? daca-si pierde rabdarea si, la nervi, da in puiul tau, vei fi de acord? Decat sa-i mai administrezi palme, mai bine pune-l in patut si lasa-l acolo pina te linistesti. mai bine plinge ca asa-i vine lui decat sa plinga ca a dat mama lui in el...Parerea mea. La chestii de astea nimeni nu ar trebui sa ramina indiferent...E vorba de un copil care nu se poate apara...Si tu profiti de asta... Nu esti numai tu, dar vb cu tine pt ca tu ai avut curaj sa recunosti, Guguta. te rog, ca de la mama la mama, nu mai da in el. A, ca vine acasa la 10 ani, te minte, fura, raspunde...atunci...zis lui tati ca stieel mai bine sa-l puna la respect.
Dar acum e mic, mult prea mic, nu-ti poate spune ce vrea. Poate-l dor si pe el alte cele, il ghidila...mai stii ce au ei? mai vine si mama cu supliment...Nu te(va) supara(ti) pe mine ca nu aveti de ce.
Am stat si m-am intrebat de ce stau copiii sa-i bata parintii. pai e simplu: copilul vine spre tine pt ca tu esti centrul universului lui, are incredere in tine. Si in loc de increderea asteptata...Dar in afara de faptul ca trage si sparge tot ce prinde, ce alte mai face? Ce te faci cand incepe sa -ti ia pantofii cu toc sa faca parada modei prin casa? Si iti rupe tocul, iti strica pantoful. ce faci atunci? Chiar, ce face copilul chiar asa de rau?

ma tot uit la poza cu voi 2...sunteti asa tineri, frumosi...asa un copil reusit...Ar trebui sa te rogi si sa multumesti in fiecare zi lui Dumnezeu ca e sanatos, ca poate trage, varsa...alte mame se roaga ca bebe lor sa faca asa ceva intr-o zi. Ai un copil frumos, vesel, lasa-l asa. O sa aiba timp in viata sa ia nu palme, suturi in fund de la altii, macar familia sa-i scuteasca de asa ceva

Da multumesc pentru sfaturi! Fiecare parinte cred ca stie cel mai bine cum sa-si educe propriul copil, asa ca hai sa nu incercam sa depasim o anumita limita. Mi se pare ca dramatizezi prea mult pe tema asta. E copilul meu si-l iubesc foarte mult si crede-ma ca stiu cum sa-l educ, deci....De la o simpla palmuta ajungi sa dramatizezi. Crede-ma ca am ani buni de studiu asupra dezvoltarii, CRESTERII SI EDUCARII copilului si cred ca pana acum toti copiii care au trecut prin mainile mele au ajuns modele demne de urmat in viata. Lucru care se va intampla si cu copilul meu...Deci eu zic sa punem capat aici acestei discutii... Clar..fiecare parinte isi educa asa cum stie mai bine propriul copil. Iar cu indignarea.. m-ai dat gata, n-am ce sa zic

Stai putin Maria 75, ca eu nu mai inteleg nimic... Adica, daca tot a fost crescut de o super-mama, cum de poate ajunge copilul sa minta, sa fure sau sa faca alte minunatii pe la 10 ani? Si daca tot se ajunge aici, de ce trece in atentia tatalui? Ca sa aiba mama constiinta impacata ca ea nu a dat niciodata in copil? Nu pricep, cum stie"tati mai bine sa-l puna la respect?"
Citesc si ma minunez cand vad ce ditamai drama faci din faptul ca unora dintre mamici le scapa cate o palmuta la fundulet, odraslelor...De parca ar fi vorba de copii maltratati, invinetiti de corectiile aplicate de mame...Hai sa fim seriosi, in afara de faptul ca gestul respectiv le doare mai mult pe mame decat pe copii(gratie si pampersu-lui din dotare), pana la urma ii foloseste foarte mult mamei pentru ca ajunge sa isi reproseze acele iesiri nervoase si sa si le cenzureze pe viitor.
Vorbesti de copii care nu se pot apara. Ai perfecta dreptate, dar nu se pot apara nici de consecintele faptelor lor, care uneori pot fi tragice. Pe un copil curios, care nu poate fi oprit prin argumente verbale si caruia nu-i poti distrage atentia asa cum ti-ar placea, o palmuta simbolica la fundulet il poate tempera atunci cand este in situatii in care s-ar putea rani. Cateodata toate eforturile noastre de a-i creste "ca la carte" nu au succes, pentru ca nici copiii nu sunt toti la fel, nici situatiile concrete de viata in care este pusa fiecare mamica nu sunt aceleasi.
Asa ca hai sa lasam tonul asta sfatos de mama "ideala"si sa nu mai facem alte femei sa se simta "de doi lei"pentru ca au avut curajul sa recunoasca greselile pe care le-au facut. Din ce am citit eu, niciuna nu s-a laudat cu fapta sa, dimpotriva, se vede ca fiecare dintre ele a incercat sa-si gaseasca noi resurse de rabdare, constiente fiind ca nu au reactionat in cel mai fericit mod.
Mi se pare inevitabil ca mai devreme sau mai tarziu "ingerasul" nostra sa ne mai si enerveze si am curajul sa-i spun oricui care ar nega acest lucru ca minte cu nerusinare. De sase ani de zile trec prin asta, ma enervez, ma calmez, ma enervez iar si tot asa... Si daca am rezistat cu stoicism faptului ca nazdravanii mei zilnic golesc sifonierul si biblioteca, picteaza peretii, rod mobila, zgarie parchetul, dezmembreaza jucariile si fac multe alte asemenea lucruri, nu pot sa raman indiferenta daca trec la actiuni care le pun in pericol sanatatea sau chiar viata.
Astept si accept sfaturi privind cresterea copilului, dar de la mame ajunse la varsta senectutii, care au trecut prin viata si au dobandit intelepciunea de a da sfaturi altora. Si care au copii despre care se poate spune fara indoiala ca au ajuns intra-devar oameni de caracter. Acelea sa ne spuna ce metode pedagogice au folosit si cum au reusit sa treaca peste momentele de enervare provocate de copii. Noi putem face cel mult schimb de experienta, nu sa dam sfaturi si sa umilim alte mame, care ca niste oameni gresesc dar au curajul si demnitatea de a-si asuma greselile!

Ma bucur ca mai sunt si mamici care-mi dau dreptate. Multumesc 21 ni 31 pentru sustinere!Ai fost super tare! Si stii foarte bine de ce spun asta!

Imi rastalmaciti vorbele, nu conteaza, ma lasa rece. Nu renunt la convingerea mea doar pt ca 2 mamici se aliaza pe forum(pot fi o suta) sustinand ca e ok sa tragi palme intr-un copil care:are sub 1 an, nu maninca singur, nu intelege ce se intampla,nici macar nu merge, abia daca se ridica la marginea patutului......10 luni....Un suflet in formare...
Noua ni se rupe sufletul cand plinge si nu stim ce sa-i facem, ne intrebam unde am gresit...Si sa ne apucam sa dam in ea...Dramatizez? Ft bine. Faceti voi schimb de experienta, eu nu am ce experimenta aici. Cred ca am picat pe un topic unde nu aveam ce sa intru din start. Nu am avut intentia sa umilesc, departe de mine. Eu am spus cum fac eu.
Cat despre metodele de crestere si educare a copilului, fiind prof. metodist la Colegiu Pedagogic, iti spun sigur ca nu am intalnit nicaieri metoda ,,palmutei simbolice". Dimpotriva. Dar asta e cu totul alta poveste si nu are sens sa tin predici aici.
Nu am avut intentia sa umilesc, repet ce am spus a fost reactia de moment( pe care o sa o cenzurez de acum incolo)


P.S. nu am pe nimeni aici, iar sotul vine seara de la munca. Sunt exact in aceeasi situatie. Atata doar ce fetita mea are 6 luni.

Cine rastalmaceste pe cine?
Unde se vorbeste de "tras palme"? Din spusele cui rezulta barbaria, violenta aia in stare sa amintesti chestii de genul "eu te-am facut, eu te omor"? Ca la asta te refereai, nu?
Iar cand vorbim de copil sub un an, depinde de cate luni sub an are copilul. Uite ca fetita mea, la 10 luni si jumatate a inceput sa mearga in picioare. Si sigur manca singura, chiar daca mai mult de jumatate din mancare ajungea pe podea. Iar in privinta faptului ca nu intelege ce se intampla, hai sa fim seriosi...Tu singura spui ca fetita ta rade sau este serioasa in functie de atitudinea ta. Si ca medicul ti-a explicat ca simte cand mama este agitata. Vorbim de copii, nu de legume. Pricep mult mai multe decat credem noi.
Ca sa fie clar, nu ma aliez cu nimeni si nu sunt pentru violenta. Dar de aici si pana la a afirma ca deformezi sufletul unui copil cu o palmuta data la fund...Crezi ca tipetele il afecteaza mai putin? Ca sunt si mamici care afirma ca nu ii lovesc, dar tipa la micutii lor.
Vestea proasta pentru perfectioniste este ca nu suntem totusi perfecte si invatam din greseli. Ideea este sa ne incurajam in a nu mai gresi, nu sa dam cu piatra aratandu-ne pe noi drept exemple. Mai ales ca suntem la inceputul acestei imense provocari, aceea de a fi mama.
Crezi ca doar tie ti se rupe sufletul cand iti plange copilul? Sau ca Guguta sau Ancuta sunt imune la nevoile copiilor lor? Asa cum vorbesti tu despre ele, par niste batause iresponsabile. Un pic cam brusca abordarea pentru cineva care mai si afirma ca are studii pedagogice. Ar fi multe de spus, inclusiv despre metodele alea ilustre pe care le-ai studiat ca profesor metodist. Nu le contest valoarea, dar nu poti avea pretentia ca sunt infailibile. Si, apropo, ca sa vorbim despre o personalitate, oare Creanga a ramas traumatizat de bataia de care aminteste cand vorbeste de isprava cu furatul cireselor, sau isi aminteste de asta ca de o pozna a copilariei? Urmand logica ta, intelegem ca avea niste parinti cam dezaxati, numai buni de dus la inchisoare dupa exigentele zilelor noastre.
Cand vorbim despre bataie si violenta, cred ca trebuie privit contextul in ansamblu, nu pui pe aceeasi treapta o mama care i-a dat copilului o palma la fund pentru ca acesta nu putea fi convins altfel sa nu mai faca un lucru rau, cu o mama isterica tragand palme in nestire copilului ei, pentru ca asa se elibereaza ea de stres.
Iar cand aminteam de schimb de experienta, ma refeream la metode de a depasi situatiile de stres, nu la bataie, cum in mod malitios insinuezi. Si nu sustin ca e ok sa tragi palme intr-un copil, nu inventa afirmatii pe care nu le-am facut. Am spus ca este un gest regretabil cel la care se facea referire in topic, dar nu pana la a face din mama respectiva o criminala. Nu este cazul, cel putin, nu in situatia de fata.
Oricum, cand citesc chestii de genul asta ma cam apuca greata de atata perfectiune si competenta si desteptaciune si ce-o mai fi...

Vai ce e aici....furtuna in forum!Ma risc sa exprim cateva opinii,dar indiferent cum vi se vor parea acestea, nu uitati ca aici putem discuta liber, putand fi pareri patimase dar fara sa incingem spiritele,faptul ca respecti opinia cuiva nu inseamna neaparat ca o si accepti. Eu asa cred si dupa asta ma ghidez in aceasta discutie.As vrea sa temperez un pic spiritele fara a fi partinitoare si sa va expun cateva pareri stiintifice dintr-un ghid de crestere a unei familii sanatoase,''CUM SA DEZVOLTI TOT CE E MAI BUN IN COPIII TAI''.Sper sa aveti rabdare sa cititi:

Exista un cantec popular al formatiei Beatles care suna cam asa in traducere: “Tot ceea ce avem nevoie este dragoste.” Ar putea fi atragator, dar cand e vorba de cresterea familiei, aceasta filozofie nu prea sta in picioare. Biblia ne spune ca avem nevoie de ceva mai mult decat de dragoste. Versetul “Prin intelepciune se inalta o casa,si prin pricepere se intareste” (Proverbe 24:3) ne arata ca unul din primele lucruri de care avem nevoie este INTELEPCIUNEA.
Cu cativa ani in urma cineva a scris o carte intitulata “Cresterea copiilor nu este pentru fricosi” . Sunt in totalitate de acord cu el. Nimic nu se compara –nici slujba, nici cariera nu se pot compara cu mareata responsabilitate de a creste copii. Nimic nu exista in aceeasi sfera si nici macar in aceeasi organizatie. Si nu e un accident faptul ca inceputul procesului de cresterea copiilor este intitulat “munca”. Este greu sa fii parinte. Problema cu cresterea copiilor este ca, chiar cand ajungi expert, te scot la pensie. Cresterea copiilor este plina de frustrari si provocari, dar in cele din urma acestea dispar. Ele dispar iar tu esti lasat pe cont propriu.Iata o reteta practica pentru o mai buna educatie a copiilor nostri, care are la baza 5 principii.Chiar daca nu suntem parinti, acest lucru este valabil si pentru oricine pentru ca aceste 5 principii se aplica oricarei relatii. Daca vrei sa dezvolti tot ce e mai bun intr-un prieten sot/ sotie sau sef /angajat , urmareste cele cinci principii:
1. ACEPTA-LE UNICITATEA
2. AFIRMA-LE VALOAREA
3. INCREDINTEAZA-LE RESPONSABILITATI
4.CORECTEAZA-I FARA SA-I CONDAMNI
5. IUBESTE-I NECONDITIONAT

Si acum revenind la tema discutiei noastre sa vedem ce inseamna 4..CORECTEAZA-I FARA SA-I CONDAMNI:
Trebuie sa ne facem timp ca sa ne disciplinam copiii. Dar cum o facem? Cum putem sa-i corectam fara sa-i condamnam?
REGULA DE AUR:Nu-i corecta cand esti nervos.Iata ce spune autorul cartii ''Bringing out the best in our kids'':''Sincer sa fiu, cand sunt manios pe copiii mei, imi face bine daca ii pedepsesc atunci. Simt ca sunt indreptatit sa sar in mijlocul lor si sa lovesc in stanga si in dreapta. Sunt nervos. Sunt manios. Sunt suparat pentru ceea ce au facut. Disciplinarea lor este un fel de eliberare a unei tensiuni. Pe termen scurt pare o solutie buna, dar pe termen lung, o astfel de disciplinare va face ca relatia dintre noi sa aibe de suferit. Nu e bine sa pedepsim copiii nostri la manie. Va marturisesc ca am avut si eu aceasta slabiciune. M-am schimbat insa. M-am maturizat. Acum stiu sa ma stapanesc. Imi mai vine sa erup ca un vulcan, dar sunt atent acum si nu mai fac ceea ce faceam alta data. Unii dintre voi nu semanati cu mine si nu sunteti ca un Vezuviu gata sa explodeze. Voi aveti insa alte cai de a va arata mania, cu nici un pic mai bune ca ale mele. Sunteti maestri in a da raspunsuri pline de sarcasm si taiati pe cei din jurul vostru felii, felii. Cum va supara cineva, tabarati asupra lui cu vorbe ucigatoare si nu va lasati pana ce nu-i faceti pe toti una cu pamantul. Altii, cand va enervati, sunteti mai subtili si cautati sa-i pedepsiti pe ceilalti pozand mereu in postura de victime. Ati deprins la perfectiune aceasta arta si-i puteti face pe altii sa se simta vinovati timp de saptamani de zile pentru niste fleacuri fara valoare. Perpelirea lor va este cea mai mare satisfactie si ati ridicat-o la nivelul de adevarata arta. Unii dintre va pricepeti la toate cele trei metode enumerate mai sus.

Decat sa-ti corectezi copiii la manie, mai bine opreste-te o clipa, calmeaza-te mai intai, stapaneste-te. Oricare ti-ar fi metoda preferata de pedepsire la nervi, n-o aplica. Du-te mai intai si te linisteste si numai apoi vino si incearca sa rezolvi in pace situatia.

REGULA DE AUR:A doua cale de a corecta fara a condamna este sa fii foarte atent asupra cuvintelor pe care le folosesti.Cuvintele stricate creeaza amintiri stricate. Cuvintele care ne batjocoresc atunci cand am gresit, cand am cazut, cand am avut o slabiciune sunt ca niste cutite ascutite care taie pana la inima.Nu lasa in amintirea familiei cuvinte care sa raneasca si sa distruga.

REGULA DE AUR:Un copil care nu se simte iubit va deveni un copil nesigur si nervos, iar un astfel de copil nu va raspunde in mod pozitiv la nici un fel de metoda de disciplinare pe care i-am aplica-o. Daca vrem ca odraslele noastre sa raspunda pozitiv la disciplinare, trebuie sa incepem de la ceva si mai fundamental.Cred ca dupa aducerea copiilor nostri pe lume, urmatoarea in ordinea importantei este preocuparea noastra sa le aratam ca ii iubim cu o dragoste neconditionata. Trebuie sa le spunem, cu cuvinte sau fara cuvinte cam asa: “Tu esti iubit nu pentru ca meriti, nici pentru ca esti bun. Esti iubit de cei din aceasta familie pentru ca Dumnezeu te-a pus in ea si asta este suficient ca sa fii iubit.”
Nu stiu daca v-ati dat seama, dar exact aceste lucruri, pe care le-am discutat pana acum, le face si Dumnezeu cu noi: El ne accepta unicitatea, ne afirma valoarea, ne incredinteaza responsabilitati, ne corecteaza fara sa ne condamne si ne iubeste neconditionat.

Principiul fundamental in cresterea copiilor este simplu: Dumnezeu vrea ca tu sa-ti tratezi copiii exact in felul in care te trateaza si El pe tine. Simplu, nu-i asa. Dumnezeu vrea ca tu sa-ti tratezi copiii – si pe toti ceilalti oameni – in felul in care te trateaza si El pe tine.
Cresterea copiilor este ca o cursa pe un “roller coster”. Cand sus, cand jos! Un minut esti asa de mandru pentru ei ca de abia astepti sa vina langa tine si sa-i strangi in brate, iar in urmatorul minut te supara asa de tare ca-ti vine sa-i strangi de gat si sa-i omori! O succesiune de extreme – cand esti sus, cand esti jos!

Sunt sigur ca intr-o camera asa de mare ca aceasta si cu atat de multi parinti in jur, sunt sigur ca cei mai multi dintre voi sunteti extenuati emotional. Poate ca esti ingrijorat cu privire la copiii tai, sau poate esti frustrat, sau poate ti-e teama ca au apucat-o pe o cale gresita. Poate esti descurajat. Ce mai, ca s-o spunem sincer, poate ca esti dezamagit de unul sau mai multi din copiii tai. Poate te simti intr-un fel vinovat sau poate fara speranta. Stiu ca sunteti unii aici care aveti inima zdrobita. Cea mai mare durere a ta este cand te gandesti la copilul sau la copiii tai. Cateodata ai parca senzatia ca vrei sa renunti. La fel ca si in cartea “ Cand iese un parinte la pensie ?” Raspunsul este: “Niciodata.” Nu exista o astfel de iesire la pensie. Esti angajat pe viata.

Daca vei continua sa te bazezi doar pe resursele tale, nu vei avea nici o reusita. Numai o dragoste dumnezeiasca poate reusi. Dragostea omeneasca merge doar pana la o limita. Exista o limita peste care nici un om nu poate trece. Vin zile in care nu mai ai nici o putere si nu mai esti in stare de nici un sacrificiu. Iti vine sa spui: “Mai ingrijeste-te si singur!” Dragostea omeneasca are si ea o masura, nu este infinita.
Adevaratul examen al vietii tale crestine nu este ceea ce spui cand esti la biserica, ci in ceea ce faci atunci cand esti acasa la tine. Acolo ti se vede adevarata fata. “Doamne, ajuta-ma. Fa-ma sa fiu ce trebuie la mine acasa.”
Cine vrea sa devina un parinte bun trebuie mai intai sa devina un om dupa inima lui Dumnezeu.Ar fi bine daca as incheia aici cu o rugaciune:
Rugaciune:

“Doamne, iti multumesc ca ne iubesti. Iti multumesc ca ne accepti unicitatea, ca ne afirmi valoarea, ca ne incredintezi responsabilitati, ca ne corectezi fara sa ne condamni si ca ne iubesti neconditionat. Ajuta-ne sa-i tratam si noi pe copiii nostri si pe cei din jurul nostru la fel cum ne tratezi Tu pe noi. Iti multumesc Doamne Isuse ca esti gata oricand sa ne ajuti.

Daca esti parinte, spune si tu: ”Doamne, am nevoie de ajutorul Tau ca sa fiu un parinte dupa inima Ta si persoana pe care o doresti Tu”.

Daca esti copil,da-mi voie sa-ti spun ceva: Parintii tai nu sunt perfecti, dar ei sunt planul lui Dumnezeu pentru tine si El a ales sa ti-i dea pe cei pe care-i ai acum . Poate ca trebuie sa-ti reconsideri atitudinea fata de ei. Poate ca trebuie sa te rogi spunand: “Doamne, ajuta-ma sa-mi accept si sa-mi respect parintii, ca pe niste daruri venite din mana Ta”.

“Doamne Isuse, iti multumesc ca oricare ar fi problemele noastre, Tu esti gata oricand si oriunde sa ne ajuti. In numele Tau ne-am rugat. Amin.”

Sper ca nu v-am plictisit si aceste randuri v-au insuflat intelepciune in tot ceea ce veti hotara cu puiutii vostri si de ce nu au mai calmat un pic spiritele!

Monciq, genul asta de abordare mi se pare de bun-simt. Una este sa incerci sa corectezi o atitudine care ti se pare nepotrivita, aratand ca si tu te regasesti in aceeasi situatie, dar printr-o metoda sau alta incerci sa o depasesti, cu totul altceva sa-l tratezi pe celalalt de pe piedestalul de om perfect pe care singur te-ai cocotat si sa-l faci sa se simta ca un gunoi.
Faptul ca te enervezi pe copil nu face din tine un parinte iresponsabil ci demonstreaza ca esti pur si simplu, o fiinta omeneasca, cu toate limitarile ei. Nu poti evita asta, dar poti face in asa fel incat consecintele actiunilor tale cand esti nervos sa nu fie nocive pentru copil, si textul pe care l-ai postat demonstreaza in ce mod acest lucru poate fi posibil.

Monciq, frumoase randurile scrise de tine si in teorie suna foartebine. Numai ca si in familiile acestor predicatori crestini se intampla asa-zise tragedii, si ei ajung dezamagiti de copiii lor, si copiii lor le reproseaza o gramada de chestii cand ajung la adolescenta si chiar mai tarziu, la maturitate.

Eu nu sunt de acord cu lovitul copiilor. Clar. DAR la fel nu sunt de acord nici cu intorsul vorbei unui golan de pe strada care da peste tine si te injura, nici cu remarcile taioase adresate unia care te vede insarcinata in 7-8 luni in metrou si se holbeaza la tine fara sa te lase sa stai jos in locul lui...la fel cum nu sunt de acord nici cu aruncatul unui cuvant rautacios sotului la manie sau mamei cand nu mai inceteaza cu sfaturile ei "binevoitoare". DAR asta nu inseamna ca nu le facem pe toate astea cand ajungem la capatul puterior, stresati si obositi, impinsi cu mult peste limitele pe care le poate suporta un om obisnuit. NIci unii din noi nu suntem mandri cand facem ceva din cele ce le-am scris mai sus...dar cred totusi ca toti ajungem cateodata sa le facem.

Sper sa nu para un atac la persoana si sa ma aleg cu suspendare, dar Maria75, nu cred ca ai dreptul sa judeci pe nimeni pentru ce face, ciar daca nu esti de acord cu comportamentul sau cu normele morale ale acelei persoane. Putem doar sa ne sfatuim, nu sa ne judecam si sa ne punem la stalpul infamiei. Cu atat mai mult ca nu ai fost (cred) pusa in situatia persoanei pe care o judeci. LA 6 luni, este cam imposibil ca un copil sa faca lucruri care sa te scoata din minti, asa cum face dupa ce dobandeste mobilitate. De asemenea, nu poate face prea multe lucruri care sa ii puna viata in pericol, decat daca mama este foarte neglijenta. La 10 luni insa situatia se schimba, un moment de neatentie se poate lasa cu efecte tragice, asa ca nervii mamei sunt intinsi la maxim in fiecare moment, mai apuca si ea sa respire cand doarme copilul, dar atunci trebuie sa alerge de colo-colo sa faca ordine dupa micul taifun, sa faca ceva de mancare, sa scrie doua mesaje pe forum. E mult mai usor sa iti pierzi calmul si sa ajungi sa faci gesturi pe care le regreti. Dar oameni suntem.

Intr-o lume ideala, casele noastre ar asigura siguranta puiutilor nostri 100% in oorice moment al vietii lor. Si nici nu am avea obiecte de care sa ne para rau daca patesc ceva ajungand in mana micutilor. Dar nu traim intr-o lume perfecta. Eu de exemplu nici nu as avea unde sa pun totul astfel icat sa fie imposibil pentru copii sa ajunga la ce nu au voie. Unde mai pui ca fiul meu isi trage scunul si se urca unde doreste s ajunga, un moment de neatentie este suficient si apoi il vad cum vine triumfator si ma anunta "Mami, ai luat dvd-urile de pe TV" si apoi le vad imprastiate pe jos, pe parchet. Asta e, la multe am devenit imuna, dar la unele inca imi mai pierd calmul. Si imi pare rau. Dar copiii mei stiu ca ii iubesc si ca, chiar si atunci cand sunt suparata, imi trece repede si apoi totul e minunat.