Asa cum am scris si la un alt topic...dr mi-a recomandat sa beau pe 11 iulie seara ulei de ricin pentru a naste pe 12 iulie. Dr era de garda si cum DPN-ul meu era 13 iulie...pica numai bine. Toate bune si frumoase...beau eu uleiul...ceva contractii si ma trezesc de dimineata fara nici un semn de nastere. Ma duc totusi la Municipal cu arme si bagaje si speranta ca totusi ma interneaza sa nasc pe 12 iulie. Ma vede dr...si ma trimite acasa. Asta e mi-am zis..o sa nasc cand o sa nasc. Drept urmare...m-am postat in pat, am citit am papat mult pepene si mi-am luat gandul de la nastere. Noaptea pe la ora 1:30 simt ca fac pe mine. Dormeam si am simtit cum curge un lichid cald. Fuga la baie...si am realizat ca e lichidul. M-a cuprins o fericire imensa...NASC...pluteam de fericire la gandul ca mai e putin si o voi tine pe bebelina in brate. Il trezesc pe tati si fuga la spital. Ma vede medicul de la urgente si cica daca nu am contractii sa merg acasa ca nu au locuri sa ma interneze. I-am zis sa o sune pe dr mea si in urma discutiei cu ea m-a internet. A urmat o recoltare din col, o injectie si o perfuzie cu oxitocina cred. Pe la ora 6 dimineata m-a vazut si dr mea pe masa. In urma controlului s-a marit doza perfuziei si au inceput usor usor contractiile. Pana la ora 9:30 au fost ok.dupa care erau la 3 min..nu f f dureroase dar oricum. Imi amintesc ca ma durea foarte tare spatele...mai mult decat burtica cred. La 10 m-au mutat in sala de travaliu si ptr ca tot ma plangeam ca ma doare...au chemat ptr epidurala. In tot acest timp vorbeam la telefon cu sotul meu...nu l-as fi vrut langa mine ptr...ca stiam ca ar suferi sa ma vada plangand...si mie incepusera sa imi curga lacrimile de crocodil. Incepuse sa ma doara rau...eu de fire nu sunt nici rezistenta la durere si nu ma puteam gandi decat ca ma doare rau. La 10:30 mi-au montat epidurala...pana la 12 totul a fost foarte suportabil. La 12 insa incepusera iarasi dureri mari...a venit moasa si cand m-a controlat..dilattie maxima..insa bebe nu era coborat. In acel moment a zis ca nu imi mai face a doua doza de epidurala...mie care deja nu mai suportam durerea. Cand a vazut ea ca nu prea are cu cine se intelege mi-a facut a doua doza de epidurla....Pana la ora 13 m-a tot pus sa ma screm..lung cica...ceea ce nu mi-a iesit foarte bine. Asta pentru ca eu nu prea imi simteam fundul...cred ca era amortit..durere simteam. La 13:10 m-a mutat in sala de nastere a venit dr si a inceput expulzia. Aici a fost nasol...bebe avea caputul mare...eu nu impingeam bine...si bebe nici nu coborase f tare...ptr ca ulterior s-a vazut ca avea circulara de cordon desi la ultimile 2 eco 36 si 38 de saptamani nu avea. Moasa ma tot apasa pe burta...dr imi zicea sa imping...ce sa mai era horror....m-a taiat ca sa iasa bebe. Am simtit cum a iesit capusorul si apoi corpul si in final...ca a iesit de tot. A avut ciruclara de cordon...destul de riscant. Imediat mi-a aratat-o pe bebelina...ma uitam la ea si nu mi-a venit sa cred ca a iesit din mine. Mi-au dat lacrimile de fericire...emotie..iubire. Ma uitam la ea....era asa de frumoasa si minunata si cel mai important....ERA A MEA...devenisem MAMA.
Am ajuns in salon...si am tot asteptat sa mi-o aduca la san...mi-a spart o asistenta o vena intre timp ca a luat putin sange..in stil spital de stat...dar asta deja nu mai avea importanta. Eu imi asteptam minunea...sa o vad....sa o tin in brate. A venit si tati si impeuna am asteptat sa ne-o aduca pe bebe. Tati era foarte emotionat...ma tot mangai si tremura saracul de emotie. Cand a venit bebelina....m-a strans de manuta si noi am pupat-o...a fost momentul in care am realizat impreuna ca de acum suntem noi3. Am stat in spital 2 zile...timp in care bebelina a invatat sa pape la san...pana atunci..doar lingea sanul ca o pisica....am invatat sa o tin in brate, sa schimb un pampers. O sarut pe urechiusa si acum si imi dau lacrimile de fericire...fericirea ca exista si ca ne face viata minunata. Si eu si tati suntem topiti dupa ea...plutim de fericire si fiecare zambet sau scancet al ei...e un eveniment notabil din viata noastra de zi cu zi. E o dulce Alexia mea...si o iubim in fiecare clipa...nu ne mai saturam sa o privim, sa o alintam sa ne gandim ca e a noastra si sa multumim Bunului Dumnezeu pentru darul facut.Cam asta a fost povestea nasterii Alexiei....au fost momente de durere...de suferinta si sacrificiu...insa a meritat fiecare secunda...fiecare clipa din viata ei...e un cadou facut noua parintlor...un cadou pe care speram sa il meritam.
Si eu si tati o iubim enorm si speram sa ii facem viata cat mai frumoasa!
Fetelor..sunteti minunate si va multumesc tuturor pentru incurajari si mesajele voastre.
Sa dea Domnul sa fie toti bebeii si mamicile sanatoase! Am uitat sa va zic ca Alexia seamana perfect cu taticul ei..iar el...normal ca nu isi mai incape in piele de fericire....!
Va imbratisez!
Mult laptic pentru papacioasa mica! 
