Si acu despre strumfi meu mic.....
Duminica de dimineata, asta dupa ce am avut o noape ingrozitoare plina de emotii si de griji ca de ce nu mai iese odata pitica, m-am dus curajoasa la spital.... asa... pe la ora 7 dimineata, ca era doctorul meu in garda in ziua respectiva....
Am asteptat pana la 10 pe holuri, tot band cafele si restul, pentru ca inca nu se schimbase tura si asteptam sa apara ginecologul meu....
Ora 10 a venit, doctoru' meu a sosit
Eu, nerabdatoare de felul meu, dar parca in ziua aceeia am intrecut orice limita de rabdare, am inceput sa mimez contractiile, si durerile si nu mai stiu ce... ca nu-mi mai venea in minte nimic... cu speranta ca poate, poate ma crede si ma interneaza, iar de acolo vad eu cum fac....
Doctorul meu, de altfel foaaaaaarte calm, se uita la "teatrul" jucat de mine si zice cu zambetul pe buze: auzi, eu zic sau sa te prefaci mai bine sau sa-mi zici direct ce vrei sa obtii cu toate astea....
Eu, facuta de tot maro cu prestatia mea, i-am zis, ca nu mai am rabdare, ca nu mai pot si vreau sa nasc astazi fie ce o fi, ca am fiecare noapte contraciile si trec dimineata, ca nu mai pot astepta pana sapt viitoare (sambata) cand el va fi iar in garda, si nici nu stiu daca pitica va astepta atat....
A da, uitasem sa precizez ca mi-a trecut termenul (aproape) si ultima ecografie a precizat ca bebele are 3900 +/- 100gr (ce de altfel m-a speriat rau de tot).....
In fine, dupa discutii lungi, ca ce facem, ca nu poate sa-mi provoace nasterea, caci am colul prea slab pt. oxitocina si ar putea sa se rupa si dupa aia il coasem zile in sir si ma aleg cu si mai multe probleme, ca copilul e prea mare si eu nu vreau sa iasa editamai 4 kg (aprox.) din mine, ca eu am bazin stramtat si copilul nici ca o sa iasa, + displazia mea de sold - in sfarsit am ajuns la concluzia ca totusi cea mai indicta ar fi cezariana... ca ar trebui sa ma duc acasa, sa-mi iau bagajelu' si sa vin la spital...
L-am sunat pe tati sa-l anunt, evident, de fericitul eveniment care se va derula in urmatoarele ore, cand de colo, el plecase de sambata la padure, si din cauza ploii au ramas sinistrati acolo (vorba lui) si nu pot sa iasa pana cu masina nu aprare soarele si usuca macar un pic pe acolo in jur...
Asa ca am luat-o incetisor spre casa cu taxi, am sunat-o pe una dintre prietenele mele si i-am zis sa vina sa-mi pazeazaca bagajele....
Pe la 12 am ajuns inapoi, m-am instalat, evident nemancata, si da si asteapta..... fa analize, sange, secretii, bla-bla.... si iar asteapta.....
Eu tot ieseam pe hol sa vad daca a mai aparut cineva.... la un moment dat o venit si iubitul meu, nu mai incapeam in piele de fericire....
Mi-au facut proba de travaliu, care evident a esuat....
Pana la urma pe la 8 seara mi-a spus doctorul sa ma pregatesc, am intrat in sala, mi-au pus sonda, tot asteptam, asteptam.... a venit anesteziologu', a inceput sa-mi plimbe aia cu aer prin fata, ma tot intreba nu stiu ce..... si....
Ma trezesc.... sunt iar in sala de operatie, asistenta tot tragea de mine sa ma trezesc, aveam un somn in mineeeeeeeee...., m-au pus pe targa si m-au urcat inapoi la et.5, primul pe care l-am vazut era tati, el statea pe hol si asteapta.... m-a luat de mana si primul lucru pe care mi-a zis, a fost: iubita, vezi ca am vazut-o deja pe fetita, e frumusica foc si seama cu mine
Eh, dupa aceia m-au dus in salon de cazariana, iubitu' a mai stat un pic, au mai venit niste prieteni de'ai lui, sa ma felicite toti
Mai tarziu, mi-au adu-o pe pitica la alaptat... doamneeeee, cand am vazut-o, era atat de frumusica, evident - leita tati, statea cumintica asa, si atat de micuta, ca un pui mic....
Prin urmare am aflat, ca pitica are 2.700 si 48 de cm ca a luat 9 la Apgar in primele 5 min, iar dupa aia 10
In rest.... zilele au trecut super repede, tot asteptam sa apara durerile alea de dupa cezariana despre care vorbeste toata lumea, insa - NIMIC... nici o durere, am dormit linistita, a doua zi la fel, m-au mutat in alt salon, am inceput sa merg, mi-au adus-o pe pitica, au instalat-o langa mine... si tot asa, nici urma de durere, incomfort? DA, dar durere - SUB NICI O FORMA, nici macar un pic.....
Mi-au zis ca ar trebui sa stau pana joi, dar, eu, evident (doar nu mai aveam rabdare) l-am rugat pe doctorul meu sa ma lase sa plec acasa de miercuri... el a venit, s-a uitat la operatia, a zis ca se reface, mi-au scos pansamentul, a vazut ca merg usor, aproape la fel ca inainte doar ca ma incet.... in rest, nici nu-ti dai seama de ceva.... si a zis, oki, acasa cu tine
Acasa, am venit cu tati, un prieten de'la lui si cu Oana (ola2005), careia ii multumesc pentru tot , si pentru ca m-a ajutat si la spital, si acasa, ieri, eu nu stiam ce sa fac, ea i-a facut baita lui Sonia, si ma tot ajuta cu de toate, avand in vedere ca o avea pe Denisa mica acasa cu mama ei....
Cam atatica despre nasterea, prima noapte acasa, pitica a fost super dulce si cumintica, dar asta e deja alta poveste....
P.S. Poate o sa vi se para, povestea mea, lipsita de emotii si sentimentalism.. dar, sunt o persona destul de rezervata in general, iar in acest caz, sentimentele mele nu le pot defini prin cuvinte, si incercand sa le desriu - n-as face altceva decat sa le estompez, pentru ca ceea ce simt, nu se poate explica, nici transmite, nici descrie intr-un fel.... asa ca... simplu, le tin pentru mine si va multumesc pentru suportul emotional de-a lungul sarcinii mele si va pupicesc dulce pe toate... sa aveti bebeii sanatosi si fericiti