Fetita mea de 9 ani minte tot timpul cu toate ca i-am explicat de fiecare data ca nu este frumos ca o pedepseste Dumnezeu si o sa rada copii de ea.Chiar astazi vorbea cu o prietena de-a ei si acea fetita ii spunea ca este ziua doamnei invatatoare si Ana a zis ca maine e si ziua doamnei ei invatatoare lucru care nu este adevarat,sau au fost intr-o zi la circ cu scoala si o mamica a unei colege mi-a spus ca Ana a zis ca voi merge si eu la circ lucru care nici nu a foct adus in discutie.Nu stiu ce sa mai fac si cum sa ii mai explic ca nu este bine ce face.

Draga mea, eu am mintit pana pe la 14 ani. Acum daca ma gandesc constientizez ca parintii mei au fost de vina. Minteam cum ca aveam lucruri pe care nu le aveam, minteam ca nu eu sunt de vina si asa mai departe. Mie ai mei nu mi-au explicat niciodata ce si cum ci numai ca "asa trebuie" ca "ei sunt parinti si ce zic ei este bine". Poate ca ar trebui explicate unele lucruri nu numai ca te pedepseste cel de sus daca mai minti ....

Mie nu mi se pare nimic iesit din comun in aceasta situatie. Majoritatea copiilor fac asa.Trebuie sa-i explici cu blandete ca minciuna are picioare scurte si ca intotdeauna adevarul iese la suprafata. Trebuia sa inteleaga de ce este important sa iubeasca adevarul si sa o faci sa inteleaga ca minciuna nu-i foloseste la nimic ba dimpotriva, ii va aduce numai dezavantaje. Trebuie sa-i explici ca un om mincinos nu este apreciat de ceilalti oameni si ca sa inteleaga ea spune-i ca poate ajunge fara prieteni, fara parteneri de joaca si mai rau decat atat sa rada de ea si sa n-o mai creada nici cand spune adevarul. Si sa inteleaga ca un om fara prieteni este un om foarte sarac. Si inca ceva, incearca sa afli daca nu cumva copiaza pe cineva. Mult succes.

Aaaa, eu in clasa intai spuneam ca am 9 frati acasa (eu fiind singura la parinti) si ii povesteam asta mamei unui coleg de clasa, iar ea intalnindu-se ulterior cu mama, a intrebat-o "Cum va descurcati, domana, cu 10 copii" iar maica-mea a ramas ca la dentist. Eu nu imi mai aduc aminte aceasta faza, darmi-o povesteste mamica acelui coleg (care sta la un bloc de apartamentul alor mei) de cate ori ne intalnim. Mie mi se pare amuzant. Cred ca trece de la sine daca copilul vede caminciuna nu este permisa si practicata in casa, dar asta un picut mai tarziu, cand el intelege mai bine cum stau lucrurile cu adevarul si minciuna.

Draga cristealuminitza, am si eu un print de-asta acasa, dar i-am aplicat o terapie de soc si acum nu mai are curajul sa minta.
Sa-ti spun cum fac, nu?.. de cate ori am ocazia il mint si eu, folosind aceleasi expresii ca ale lui.

Si nepotica mea de 7 ani minte mereu.Desi ii explicam tot timpul ca nu e bine, ii explicam de ce e urat sa minti, ea continua cu asta.Poate daca mai creste o sa inteleaga ca nu e bine ceea ce face.

Stii...ea defapt nu te minte,este doar in imaginatia ei...ea chiar crede ceea ce zice ! Asa faceam si eu cat eram mica si tin foarte bine minte ce ziceam dar defapt eu credeam ce ziceam.Vroiam eu sa fie asa cum zic si credeam ca e adevarat ce zic

Luminitza, n-o sa pretind ca sunt eu mare "pisicoloaga", dar eu cred ca problema e, de fapt, alta. Cred ca e vorba de un fel de competie intre ea si colegi sau prieteni de joaca. Ai dat cateva ex: cand o colega s-a dus la circ cu mama ei, a spus si ea ca va merge cu tine si altele de acelasi gen, si asta doar ca sa le arate celorlalti ca ea nu e mai prejos, ca si ea are de toate, ca si ea merge la plimbare cu mamica s.a.m.d.
Copiii au cateodata niste reactii neasteptate, imaginatia le-o ia razna, asa ca nu cred ca asta e un chestie de speriat, dar nici de lasat asa, ca nu cumva mai tarziu copilul sa fie invidios, rautacios cu cei din jurul lui sau chiar, mai rau, violent.

Si eu cred ca e ceva mai mult de atat. Ceva se ascunde sub minciuna. Frica, invidie, lipsa de afectiune, nimic nu se petrece doar asa pur si simplu. Chiar daca copilul nu e constient, are el un motiv pentru care o face ...

Minciuna se mosteneste. A spune minciuni e o abilitate innascuta. Spun " gogosi " si copiii foarte mici. Potrivit unor studii publicate de Psychological Science, copiii de numai 3 ani sunt deja in masura sa-si ascunda dezamagirea in fata unui cadou urat si sa multumeasca cu zambetul pe buze. Fabulatia copiilor e un mecanism de aparare. Psihologii sustin ca prescolarii nu mint cu buna stiinta. Pana la varsta de 6-7 ani ei nu stiu sa faca diferenta intre adevar si minciuna. Ceea ce e numit de fapt minciuna in comportamentul copiilor e de fapt fabulatie, inchipuire. Copiii se apara de lumea urata a adultilor, plina de minciuni autentice, plina de " trebuie", de " nu e voie", de " nu e frumos". Cand fabuleaza, copii isi dau voie sa-si inchipuie ca realitatea oamenilor mari e altfel, mai aproape de sufletul lor, in care adevarul poate fi spus mereu fara frica si fara sa supere pe cineva. Insa fabulatia lor nu are nimic din uratenia, lasitatea, meschinaria, falsitatea din viata adultilor. Cei mici vor atentie si recunoastere. Dorinta de recunoastere ii impinge pe multi copii sa fatazeze. Prin acest tip de minciuna copilul incerca sa iasa in evidenta, iar acest lucru e un semn ca el nu e confortabil cu sine. In fata unei asemenea situatii, e bine ca parintii sa incerce sa ii intareasca increderea in sine micutului. Sa-i spuna ca, in ochii lor, e cel mai frumos si mai destept din lume. Exista cu siguranta lucruri pe care copiii le fac bine. Pe acestea trebuie pus accentul. Scolarii mici mint din frica de pedeapsa. Copiii tind uneori sa exagereze gravitatea unor fapte care nu convin parintilor. Ei apreciaza consecintele faptelor mai drastic decat sunt in realitate. Si atunci, mint, pentru ca nu vad alta scapare. Problema apare cand minciunile sunt supuse frecvent. In acest caz, parintii trebuie sa se intrebe daca nu reactioneaza prea dur. Frica de pedeapsa il va face pe copil sa minta din ce in ce mai des si mai sofisticat. Un copil trebuie sa se simta acceptat si inteles. Aschia nu sare departe de trunchi. Dupa 7-8 ani, copiii reusesc sa invete sa minta din cauza perseverentei cu care aceasta lectie le e predata de oamenii mari. Inainte de a-ti pedepsi copilul ca a mintit intreaba-te in ce relatie esti tu cu adevarul. Daca ascunzi adevarul celui mic, sa nu te miri ca te va copia. Cum sa se comporte altfel daca te aude zilnic folosind scuze de genul " nu ma simt bine", pentru a motiva o promisiune neonorata. Ca parinte, e bine sa-i explici celui mic diferenta dintre minciunile pe care le invoci pentru a-i proteja pe cei apropiati si cele grosolane, care ranesc.
Cand observi ca micutul si-a facut un obicei din a minti, solutia cea mai simpla pare sa fie pedeapsa: ii interzici sa iasa la joaca sau sa priveasca la televizor. Insa exista alte procedee care dau mai mari rezultate :
- incurajati-l pe copil sa spuna adevarul!
- aratati-i cat va bucura cand va spune adevarul. Incredeintati-l, de asemenea, ca stiti ce inseamna tentatia minciunii, dar cat de putin valabila e aceasta solutie in cele mai multe din cazuri!
- nu-l amenintati cu pedepse usturatoare!
- daca minciuna are consecinte, spuneti care sunt acestea si argumentati-le.
- daca il prindeti pe copil cu minciuna, nu ii reprosati aceasta in fata celorlalti copii. Discutati cu el in particular si incercati sa aflati de ce a mintit.
- sa spui adevarul este uneori dificil : alegerea optiunii de a marturisii adevarul ar trebui prezentata ca o performanta, la fel cum sunt si cele sportive, apreciate ce copii.
- nu va mintiti copilul! Daca nu vreti sa raspundeti la o intrebare spuneti-i deschis.
- daca copilul a mintit, ganditi-va impreuna cu el, cum sa procedeze data viitoare intr-o situatie similara.
- daca minte iar si iar, nu ezitati sa va adresati unui specialist.

Mda Onuta o fi adevarat acel studiu,dar difera de la caz la caz!Daca copilul are deja o personalitate prea puternica si mai e si Capricorn(incapatanat nativ)asa cum e fiul meu,e cam greu sa`i faci fata acelui copil.Seby al meu tot ce face i se pare o joaca si e intr`o continua negociere atat cu noi,cat si cu amicii lui de joaca.Eu cred ca e dependent de joaca si ii place tot timpul sa fie in centrul atentiei,iar aici intervine..."minciuna".Ar fi in stare sa minta orice pentru asi atinge scopul dorit.Cu noi vreau sa zic ca orice responsabilitate ii dam,fie ea si o simpla aranjare a hainelor aruncate la intamplare,negociaza si are intotdeauna alternative.De ex.eu il rog sa`si puna hainele la loc si el imi pune conditia:daca ma lasi afara sau daca ma lasi la calculator le adun.Atat negociaza,cu mine cel putin,ca ,cu taica`su`nu prea are sanse pana obtine ceea ce vrea.Recunosc,cedez repede,dar nu pentru ca ma conditioneaza el ci doar pentru simplul fapt ca il iubesc si sunt prea miloasa.Degeaba incerc zilnic sa`l fac sa inteleaga ca ceea ce face nu`l avantajeaza de loc si nu`i dau exemplul cu ceea ce face in casa ci cu amicii lui de joaca si ca din contra il dezavantaja.Avem discutii zilnice pe tema asta si de o parere da impresia ca intelege ce`i spun si ca nu va mai face asa,iar cand iese afara uita si face din nou si`mi vin copiii la usa si se plang ca Seby minte si ca s`au saturat de el si iar facem sedinte lungi....dar degeaba!Tot sper ca va trece timpul si va sti sa deosebeasca minciuna de adevar si mai ales sa inteleaga ca intr`o relatie de amicitie primeaza adevarul si onestitatea.Vai si cat detest eu minciuna si chiar el trebuie sa fie cel cu care lupt impotriva ei! Chiar numai stiu ce metode sa folosesc sa`l fac sa inteleaga ca nu`i bine deloc modul lui cum se impune in fata celorlalti.Anul asta mergem la scoala si in loc sa ma bucur,ma ia groaza cand ma gandesc ca se va lovi din nou de acea perioada de acomodare si de impunere si iar vom avea acele sedinte lungi fara sanse de izbanda,zic eu.Bine ar fi sa ma insel si in subconstientul meu chiar imi doresc din suflet asta!
Gata ca deja m`a luat valul si nu vreau sa fiu "pusa la zid",asa cum am mai vazut ca s`a intamplat pe site! Pupici si succes cu piticotii !

Alinutsa ti`am zis eu sa il lasi pe mana mea o saptamana Doar stii ca ma iubeste si ti-l pun la punct Si in legatura cu minciuna nu intotdeauna e din cauza lipsei de afectiune sau dragoste etc ... eu cand eram mica minteam dar am avut tot ce mi-am dorit .. o minteam pe mama ca am vazut un cal cu aripi si mama zicea : Du-te tu de aici .. si eu imi sustineam sus si tare minciuna si eram atat de credulaaaaaaaaaaa Si alte minciunele de genu...si sa fim seriosi...noi nu mintim oricat de maturi suntem ?Daca ma cotrazice cineva nu il voi crede veci !

Ai dreptate Anca,pentru ca eu stiu si si tu stii ca nu prea ii lipseste lui Seby afectiunea din partea noastra si asa cum ai spus si tu,el mai mult fabuleaza...Nu spune minciuni grave,dar le spune.La el e mai mult dorinta de a se impune in fata celorlalti si spune tot felul de minciuni sau promite orice,doar pentru a impresiona de multe ori si de a o face pe acea persoana sa`si doreasca sa fie in preajma lui si sa`i acorde lui toata atentia.Probabil ca nu e grava situatia,dar eu sper sa o rezolv de tot,sa gasesc impreuna cu el alte modalitati de a se face placut intr`un mediu de joaca si nu numai...Iai pe tine...hmm..cred ca te`a ascultat mai mult de rusine si din respect ca te iubea Deci e totusi bine daca are respect si am increde in el ca isi va reveni,mai ales ca a inceput scoala anul asta si va avea mai multe indatoriri :3:Hai pupici si sa auzim de bine!

Pai....eu zic ca acu cu inceperea scolii va avea alta ocupatie si alte subiecte de discutat si o lasa mai moale cu minciunelele ... eu zic ca aceste minciuni ale copiilor le dezvolta imaginatia nu stiu cat rau poate sa faca ... poate gresesc nu zic ca nu dar ei inca intraiesc intr-o lume a lor si sunt adorabili asa cu tot cu perlele lor (de multe ori o minciuna devine o perla)...Pupici la toate

Anca draga cu imaginatia sa stii ca asa e...are Seby o imaginatie de ma lasa "masca"de multe ori! Nici nu stiu de unde le mai poate scoate,dar cred ca iute nu Ma consolez macar ca poate cu atata imaginatie va fi bun la romana la scoala Glumesc...Adevarul ca minciunile lui nu`s deplasate din punctul meu de vedere,dar cei de varsta lui spun altceva...Oricum cred ca dupa ce va trece perioada asta cu impunerea isi va reveni si cu minciunile,spun asta pentru ca asa cum ai spus si tu,cand erai mica minteai si erai foarte naiva.Asa`i si el acum si e posibil sa fie si asta o cauza.De multe ori ma gandesc ca eu am o parte din vina pentru ca l`am educat sa fie bun cu toata lumea si sa nu raneasca nici macar un purice pentru ca si acel purice e o fiinta,iar acum el saracutul nu poate deosebi binele de rau si incearca sa`si ascunda "defectele"astea in fata celorlalti.In fine...Oricum mi`am schimbat deja gandirea si incerc sa`i insuflu mai multa incredere in sine si sa`i explic ca nu toata lumea e buna...din pacate mai sunt si oameni rai,care nu stiu decat sa profite si asta se intampla chiar si intre copii.Probabil ca tine si de cultura fiecaruia...

Eh o sa ii treaca ai sa vezi iar peste un an ma vei linisti poate tu in privintza asta ... nici nu vreau sa`mi imaginez cate imi va zice Bianca Mai ceva ca : "cate`n luna si`n stele" ...si legat de romana...mai sa stii ca si eu cu imaginatia mea bogata de cand eram mica si micile minciunele am reusit sa fiu cea mai buna la romana in clasa (cu gramatica mai slabut nu prea mi-a placut) dar in schimb temele mele preferate erau COMPUNERILE ... intotdeauna luam doi de 10 nu doar unul

Deci e de bine!Huh...Daca la compunere se va descurca,lasa ca la gramatica il ajut eu ca mie mi`a placut mai mult gramatica decat literatura desi lui Mada ii faceam la greu compuneri si nu oricum,in franceza Anca:24: Legat de minciunele cred si eu ca va inceta la un moment dat,nu se poate sa continue la nesfarsit cu asta.Eu am incredere in puterile lui si cred ca o data cu inceperea scolii isi va indrepta atentia asupra invatatului si va uita cu timpul de ceea ce lui i se pare important acum-joaca si fabularile

Cand am fost in braila chiar imi povestea Mada ca ii faceai tu compunerile la franceza

Cu siguranta ti s-a intamplat nu o data sa-l surprinzi pe copil cu o minciuna... de obicei una nevinovata, pe care ar fi putut sa o evite. Bineinteles, nu este o atitudine pe care sa o incurajezi prefacandu-te ca nu este nici o problema, dar nu uita ca majoritatea copiilor mai spun cate o minciuna din cand in cand. Dar... oare de ce recurg la acest mijloc? Si cum ar trebui sa reactionezi tu?

De exemplu, baietelul tau iti spune ca nici nu a atins ceasca, desi l-ai vazut tu insati cand a spart-o. Sau fetita ta are mainile murdare de crema de ciocolata, insa ea sustine senina si cu o privire inocenta ca nu s-a apropiat de prajitura pe care nu avea voie sa o manance inainte de masa...

Suparator pentru parinti? Da. Sfarsitul inocentei micutilor? Poate. O prevestire a unui viitor adult imoral? Nici vorba de asa ceva. Este un comportament specific acestei varste, asa incat nu ai de ce sa te ingrijorezi.

De ce copilul spune minciuni?
Iata cateva dintre motivele care, in ochii lui, justifica o minciuna:

-Pentru a evita consecintele unei greseli.
-Ca urmare a unui complex de inferioritate - daca nu are o impresie foarte buna despre sine, va incerca sa ascunda acest lucru si va fi tentat sa se laude, chiar daca ceea ce spune nu este adevarat.
-Ii este mai dificil sa faca distinctia intre fictiune si realitate.
-Nu in ultimul rand, minciuna poate fi involuntara - pur si simplu a uitat ce spusese cu putin timp inainte...

Cum ar trebui sa reactionezi?
Probabil te vei supara sau te vei simti stanjenita cand il surprinzi pe micut cu o minciuna. Dar nu te grabi sa-l pedepsesti fara a sti ce anume l-a determinat sa faca acest lucru. Este bine sa tii cont de acest lucru, pentru ca motivul care sta la baza minciunii poate sa-ti releve aspecte importante referitoare la structura psihologica si mentalitatea copilului.

In general, copiii sunt mai putin inclinati sa minta daca simt ca sunt iubiti de parinti - cu toate ca acestia nu le aproba intotdeauna comportamentul. De aceea, este important sa separi la nivel mental fapta in sine de autorul ei si exprima-ti dragostea neconditionata, chiar daca va trebui sa-l pedepsesti.

Un aspect extrem de important este acela al modului in care iti exprimi dezaprobarea. In nici un caz nu spune ceva de genul "Nu te mai iubesc, pentru ca ai mintit". Efectul asupra echilibrului emotional al copilului ar putea fi devastator.

Din moment ce minciunile unui copil nu sunt, de regula, rautacioase sau premeditate, nu ai motive de ingrijorare. In ipoteza ca micutul traieste intr-un mediu familial caracterizat de adevar si onestitate, perioada micilor minciuni nevinovate nu va fi de lunga durata. Pana atunci, gestioneaza corect aceste scapari ale lui.

Nu-ti voi spune ca trebuie sa-i usurezi situatia atunci cand minte. De exemplu, nu-l intreba "Ai spart cumva ceasca?". Daca stii cu siguranta ca el a facut-o, spune-i "Stiu ca tu ai fost cel care...".

In acelasi timp, incurajeaza-l sa-ti spuna adevarul si fa-l sa simta ca poate avea incredere in tine. Incearca sa formulezi astfel: "S-a intamplat ceva cu ceasca aceea. Cum de s-a spart? Ma intreb...". In felul acesta, copilul se va simti mai relaxat si mai liber sa recunoasca ce s-a intamplat, decat daca l-ai acuza in mod direct.

Da-i de inteles ca nu are de ce sa se teama daca iti spune adevarul. Cu cat reactionezi mai agresiv, cu atat se va inchide in sine. Daca, insa, recunoaste cinstit ce a facut, lauda-l pentru onestitatea de care da dovada si spune-i cat de mult iti place aceasta atitudine. Cu timpul, se va obisnui sa spuna adevarul din proprie initiativa. Aceasta nu inseamna ca nu-l vei pedepsi pentru greseala facuta - dar atat tu, cat si el, veti avea inima mai usoara.

Referitor la masurile disciplinare, este recomandabil sa nu-l pedepsesti prea aspru. In nici un caz nu-l lovi si nu-i restrictiona accesul la televizor sau computer o perioada prea mare de timp. Nu vei reusi decat sa-l timorezi si, probabil, va continua sa minta pentru a evita sa fie pedepsit.

Mai mult decat atat, daca te vei rasti la el "Uite ce-ai facut! Ai spart ceasca!", este foarte probabil ca micutul sa raspunda indignat "N-am fost eu!". De fiecare data, ofera-i sansa sa spuna adevarul. Cand il banuiesti ca minte, intreaba-l: "Iti inchipui ca te cred?" sau "Crezi ca as avea motive sa ma indoiesc de ceea ce imi spui?".

Ajuta-l sa vada intregul adevar, din multiple perspective. Adesea, copilul nu-si aminteste decat fragmente din ceea ce s-a intamplat. "Baiatul acela m-a lovit" poate fi adevarat, insa nu in intregime. Exista posibilitatea ca micutul tau sa fi fost primul care s-a manifestat agresiv. Impulsioneaza-l cu blandete sa-ti povesteasca totul, astfel incat sa stabilesti cu precizie ce s-a intamplat de fapt.

Este important sa ai incredere in el. Adevarul si increderea sunt doua notiuni inseparabile: daca spui adevarul, se poate avea incredere in tine si daca se poate avea incredere in tine, vei spune adevarul.

Nu uita ca tu insati esti cel mai bune exemplu pentru el. Asadar, fa-ti din onestitate un mod de viata. Daca trebuie sa mearga la dentist, nu-i spune ca procedura medicala nu-l va durea, cand tu stii ca este posibil sa se intample astfel. Orice minciuna, indiferent cat de nevinovata este, te va submina in ochii lui inocenti si fie nu te va mai privi ca un model, fie... va proceda exact asa cum a vazut la tine. Si nu-ti doresti asta, nu-i asa?

In cazul in care, prin forta imprejurarilor, se intampla sa spui o minciuna iar cel mic sa te surprinda in aceasta postura, salveaza-ti imaginea recunoscand ca ai gresit.

Despre prietenii imaginari ai copilului...
Se poate intampla ca un copil de varsta prescolara sa-si proiecteze niste prieteni imaginari. Este ceva obisnuit si nu ai de ce sa te ingrijorezi in aceasta privinta.

Cateodata, acesti "prieteni" sunt inventati tocmai pentru a ispasi o greseala facuta de cel mic. De pilda, in cazul prajiturii mancate inainte de masa, nu fi surprinsa daca cel mic iti spune, cu o fata serioasa, ca "prietenul" sau a fost cel care a facut acest lucru. In aceasta situatie, nu-l lua in ras si nu-l critica spunandu-i ca de fapt prietenul este numai in imaginatia lui. O formulare precum "spune-i prietenului tau ca in familia noastra nu se mananca dulciuri inainte de masa" este suficienta si cel mic nu se va supara.

In alte cazuri, existenta acestui prieten imaginar se justifica prin faptul ca micutul simte ca parintii au asteptari prea mari de la el si nu le poate face fata. Fii asadar atenta la cat de multe ii soliciti copilului tau.