Help - Search - Members - Calendar
Full Version: Pesticide In Mancarea Copilului Tau
Discutii Despre Copii > Sunt Mamica (.ro) > Despre Copii > Alimentatia copilului (0-3 ani)
micri
Pesticide in mancarea copilului tau

In tarile UE, gradul de prezenta al pesticidelor in legume si fructe este reglementat la nivel national de legi speciale de protectie ale consumatorilor care asigura un cadru legal. Un departament special al ministerelor sanatatii si alimentatiei aplica sanctiuni drastice - de ex. inchiderea companiei producatoare si unitatii de vanzare si amenzi foarte usturatoare - in cazul constatarii ca s-a trecut peste limita admisa. Studiile dovedesc faptul ca prezenta pesticidelor in hrana este foarte daunatoare! (cancer, hepatita, ulcer, anomalii genetice, etc)

Aceasta revolutie genetica a produselor alimentare nu si-a dezvaluit inca adevaratele-i daune asupra sanatatii umane. Unii specialisti insa sint destul de sumbri insa - ca efect al globalizarii - aceste studii sint tinute sub tacere si "anihilate" de marile firme producatoare.

La nivelul Romaniei, un aspect ingrijorator este faptul ca - practic, nu exista un control al pesticidelor (sau ingrasaminte sintetice - cum mai sint denumite) in alimente. Ca urmare a faptului ca distrug daunatorii si favorizeaza cresterea plantelor, taranii le cumpara si le folosesc la culturile lor - fara insa a respecta cantitatile sau modul de administrare. Un alt aspect nelinistor este faptul ca - datorita unor firme dubioase (deseori cu relatii in cercurile puterii ) - in Romania intra tone de pesticide foarte periculoase - care nu se mai administreaza in UE si de care aceste tari vor sa scape cit mai curind (de fapt acestea sint considerate deseuri chimice). Nu va faceti iluzii, pina si banalele legume si fructe vindute de tarani din piete sint de fapt crescute cu ajutorul pesticidelor. "Alimentele ecologice" din Romania sint de fapt tot mai aproape de un mit. Iata un studiu recent dat publicitii in USA.

Trebuie sa-mi fac griji in ceea ce priveste rezidiile de pesticide din mancarea copiilor mei?

De exemplu, rezidii din 38 de pesticide diferite au fost gasite in mere in 1996, si unul dintre ele (metil-paratinolul) a fost gasit intr-o cantitate de 10 ori mai mare comparativ cu nivelul considerat de guvern ca fiind sigur daca sunt ingerate de copii.
Mai mult, 41% din piersicile testate in acel an aveau nivelul de metil-paratinol de 20 de ori mai mare decat nivelul de siguranta.

Cat de daunatoare sunt aceste rezidii pentru copilul meu?

Cu toate ca nu se stie nimic in mod sigur, oamenii de stiinta banuiesc ca rezidiile pesticidelor pot dauna chiar si in doze mici.

In timp ce comunitatea stiintifica studiaza posibila legatura intre pesticide si tulburarile de comportament, care sunt in crestere, ca de exemplu hiperactivitatea sau autismul, nimeni nu se incumeta sa testeze aceste ipoteze pe oameni, evident. Astfel ca, nu se poate demonstra in mod cert aceasta legatura pentru ca este foarte dificil, dar nu imposibil de corelat reactiile adverse asupra oamenilor care au fost expusi la pesticide prin masurarea cu exactitate a nivelului de expunere.
Intre timp, studiile efectuate pe animale par sa indice unele motive de ingrijorare, chiar daca nu se fac direct pe oameni. Intr-un studiu, se arata de exemplu ca sobolanii injectati cu pesticide sunt foarte putin afectati atunci cand sunt foarte "tineri", dar, prezinta modificari permanente in structura creierului si semne de hiperactivitate dupa cateva luni. Chiar daca injectarea pesticidelor nu este acelasi lucru cu ingerarea lor, rezultatele ar trebui sa ne ingrijoreze.

Ceea ce este important de subliniat, pericolul expunerii le rezidiile pesticidelor are o legatura stransa cu cresterea: dezvoltarea creierului si a sistemului nervos poate fi cu usurinta afectata, in mod special la copiii aflati inca in uter sau copiii mici, al caror creier este inca incomplet dezvoltat. Deci, este cu atat mai important ca viitoarele mame si copiii mici sa evite expunerea la nivele crescute de astfel de toxine.

Si, in cele din urma, este cancerul. Multe pesticide sunt banuite a contribui intr-o oarecare masura la riscul imbolnavirii de cancer. Testele USDa au aratat ca unele legume, ca de exemplu dovleceii si castravetii, contin nivele ridicate de pesticide cancerigene care au fost interzise dar, inca mai sunt prezente in sol. Chiar daca fermierii nu mai folosesc aceste pesticide, atunci cand planteaza in solurile contaminate, sfarsesc adesea prin a obtine produse contaminate.

Care alimente contin cel mai mare nivel de pesticide? Exista si alimente sigure?

Conform analizelor efectuate de ei, alimentele care au cel mai mare nivel de rezidii ale pesticidelor sunt: piersicile proaspete, dovleceii de iarna (proaspeti si congelati), strugurii, spanacul (proaspat si conservat), merele, fasolea verde (proaspata, conservata si inghetata), perele, capsunile si rosiile.Pe de alta parte, laptele, cerealele (conservate sau inghetate), broccoli (din SUA), sucul de portocale, bananele, piersicile conservate, mazarea, strugurii, sucul de mere si struguri pe partea cealalta a listei.

Uitandu-va la lista, puteti observa ca prelucrarea alimentelor le face uneori mai sigure. De exemplu, piersicile proaspete au un nivel ridicat de rezidii, in timp ce piersicile conservate au un nivel acceptabil. In mod similar, sucul de mere si struguri are un nivel scazut de toxine dar echivalentul acestuia in fructe proaspete are un nivel ridicat de rezidii. Asta pentru ca alimentele cultivate in scopul prelucrarii nu trebuie sa arate frumos. De asemenea, alimentele supuse prelucrarii sunt adesea decojite, spalate, fierte, ceea ce duce la indepartarea unei cantitati importante de rezidii.

Pot evita expunerea la acest risc major ?

Puteti elimina o cantitate insemnata din aceste rezidii prin curatarea fructelor si legumelor. De exemplu, la salata verde, puteti indeparta frunzele din exterior. Daca preferati fructele si legumele cu coaja, sau coaja nu poate fi indepartata, spalati-le foarte bine.Uniunea Consumatorilor recomanda folosirea unui detergent special. Exista pe piata detergenti speciali pentru spalarea alimentelor, dar probabil ca nu sunt atat de eficienti ca sapunul. Dar evitati pe cat posibil alimentele cu risc mare cum ar fi: dovleceii de iarna, fasolea verde, capsunile. Acestea contin cantitati mari de rezidii care nu pot fi eliminate prin spalare sau curatare de coaja.
onuta_dec
Cereale toxice pentru bebeluşi, în magazine


Sute de cutii de cereale pentru bebeluşi au fost retrase zilele acestea din multe supermarketuri. Testele au arătat că produsele prezentau urme de insecticide şi mucegai, care pot afecta rinichii şi ficatul.

Testele de laborator efectuate în Slovenia au arătat că produsele prezentau urme de insecticide şi mucegai. Lotul care a ajuns în ţara noastră avea peste 800 de cutii, însă nu se ştie câte au fost deja cumpărate de români. Avertizarea privind nocivitatea acestor produse şi necesitatea retragerii lor de pe piaţă a venit din partea Comisiei Europene şi a fost transmisă Ministerului Sănătăţii Publice.

Consumate constant, cerealele contaminate cu toxină din mucegai şi insecticide pot afecta rinichii, ficatul şi sistemul imunitar al copiilor. Cerealele „Bebi ovăz cu mere“ erau recomandate, în perioada de diversificare a alimentaţiei, copiilor mai mari de şase luni.

Mucegai şi pesticide

„A fost o alertă rapidă de la Comunitatea Europeană, care a dat indicaţia de retragere de pe piaţă. Produsele prezentau ochratoxină A din mucegai şi urme de pesticide. Efectele periculoase apar în urma unui consum îndelungat. Probleme au fost cu două loturi, dintre care doar unul a intrat la noi în ţară la sfârşitul lunii noiembrie“, ne-a declarat Alina Popescu, inspector la Inspecţia Sanitară de Stat (ISS) din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti. Potrivit importatorului, lotul cu probleme avea 864 de cutii. Nu se ştie câte au fost cumpărate de români.

„Până azi (n.r. - ieri) am reuşit să retragem peste 80% dintre cutiile găsite la distribuitori în urma inspecţiei şi săptămâna viitoare sperăm să le retragem pe toate. Tot săptămâna viitoare aşteptăm o poziţie de la producător să ne spună cât de periculoasă este concentraţia de toxină găsită în cereale“, a declarat conducerea SC Far East Trading SRL, firma care importă aceste produse.

Toxina atacă rinichii şi sistemul imunitar

Potrivit specialiştilor, toxina găsită în cerealele de ovăz cu mere Kalinska se acumulează la nivelul rinichilor şi al ficatului. „După un consum repetat, această toxină atacă rinichii şi provoacă o boală în urma căreia se alterează funcţia renală. De asemenea, această toxină stopează producţia de interferon şi alterează sistemul imunitar“, explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
This is a "lo-fi" version of our main content. To view the full version with more information, formatting and images, please click here.
Invision Power Board © 2001-2012 Invision Power Services, Inc.