In urma ultimelor discutii de pe aici legate de modul in care ne crestem, ne educam copiii, ce metode folosim pentru a convietui armonios, m-am hotarat sa traduc si sa sumarizez un articol foarte interesant pe care l-am citit pe net (What every parent should know, scris de Dr. Thomas Gordon - www.gordontraining.com)

In principiu, ne indeamna sa fim asertivi si in relatia cu copiii nostri. Desi nu este un indemn exprimat ca atare, prin principiile de comportament descrise mai jos, acest lucru reiese fara echivoc.

Ce mi-am dat eu seama, este de fapt ca acest lucru este atat de evident, incat ne scapa din vedere – adica comportamentul asertiv fata de copil. Si ce m-a incantat, este ca Dr. Gordon ne reaminteste ca inainte de a fi parinti, suntem oameni, avem sentimente, “toane”, personalitatea noastra care nu trebuie sterse de indata ce ajungem parinte. A fi parinte nu inseamna a te nega, a iti refuza lucruri, doar de dragul unor concepte traditionale (putare “consistent” fata de copil, reguli stricte etc). Poti fi tu insuti in relatia cu copilul tau. Pe mine, aceasta “iluminare” m-a ajutat sa trec peste niste momente grele in care, in mod distorsionat, vedeam in copilul meu un mic monstrulet terorist.

Si incetez si trec la treaba. Iata cateva dintre ideile cele mai interesante din articol. Va invite sip e voi sa va spuneti parerea, sa le comentam impreuna si sa aflam cum aplicand aceste sfaturi, ne imbunataim relatia cu copiii nostril.

Fii om, nu parinte. Exact ce spuneam mai sus. Nu trebuie sa jucam “rolul” de parinte, nu trebuie sa ne impunem comportamente care nu ne sunt firesti, nu trebuie sa uitam ca suntem oameni, ca avem si noi sentimente, dorinte si nevoi si mai ales ca aratam si copilului nostru acest lucru, ca el sa stie ca actiunile lui au effect asupra noastra la un nivel mai adanc, nu doar la suprafata.

Parintele nu trebuie sa accepte orice de la copilul sau. Este evident, nu mai comentez eu nimic aici.

Parintii nu trebuie sa fie constanti cu copiii lor. (poate ma ajuta cineva cu o traducere mai buna pentru “consistent” , ca azi nu prea sunt inspirata.) Azi putem avea o zi buna, ne putem juca de-a reparatul rotilor cu ciocanul pneumatic in casa. Maine poate ma doare capul, si orice zgomot e un chin. Copilul poate si trebuie sa stie acest lucru. Nu orice este acceptat oricand, nu orice este interzis tot timpul.

Cand copilul se comporta urat, exista un motiv; trebuie gasit. Ca atare, sa nu tratam efectul, ci cauza.

Este mai usor sa schimbi mediul copilului decat comportamentul copilului. Mai bine mut cutitele din casa undeva unde copilul nu are acces, decat sa-I apun de 1000 de ori pe zi ca nu are voie cu cutitele si de ce. El oricum va fi atras de ele, si accidentele pot aparea.

Cand copilul face ceva ce nu-ti convine, e mai usor sa sugerezi o alta activitate - Metoda care s-a mai discutat aici pe forum.

Spune-le copiiilor ce simti, chiar daca ei nu pot vorbi. Si aici adduce niste argumente foarte convingatoare si pertinente pentru folosirea mesajelor de tip eu. Cand copilul arunca pe jos hainele pe care tocmai le-ai impaturit, nu ii spui: esti un copil rau pentru ca ai aruncat hainele pe jos” ci mai degraba “eu am muncit sa impatur acele haine, acum munca mea s-a dus, trebuie sa o iau de la capat si sunt obosita. Eu nu imi bat joc de ceea ce faci tu, tu de ce o faci?” - (btw, este exact ce am facut eu exasperata ca nu pot impaturi o haine in casa, sic and nu mai functiona nici statul la colt, nici datul afara din camera unde lucrez eu, nici batul la fund. Dupa ce i-am spus lucrul asta s-a uitat extreme de uimit la mine, si-a dat seama ca sunt trista si a incetat. Se mai intampla cateodata, insa numai daca este f oboist, sau are o nevoie pe care eu am ignorat-o incercand sa ma ocup de haine.

Mesajele de tip eu sunt cele mai eficiente si nu ranesc/ jignesc interlocutorul, ci le arata care este efectul actiunii lor asupra ta.

Parintii care se folosesc de autoritate raman inevitabil fara ea pe masura ce copilul creste. Este evident. Ni s-a intamplat si noua. Pe masura ce cresteam, parca parintii cumva… “scadeau”.

Daca parintele este fie dictator, fie pres de usa, cineva inevitabil va pierde. Este vorba de a inlocui o stituatie de tip pierde/ castiga cu una in care ambele parti castiga.

Cand conflictele se rezolva in asa fel ncat nimeni sa nu piarda, relatia se intareste.

Acestea sunt ideile care mi s-au parut mie cele mai relevante.

Articolul intreg poate fi gasit aici:articol

Astept cu drag ideiile si comentariile voastre

consistent (eng) = consecvent (rom).
citesc tot articolul si revin cu comentarii imediat.

Trebuie sa recunosc ca ideea de "a nu fi consecvent" in tot ceea ce faci sau impui in relatia cu copilul tau mi se pare cea mai "iesita" din tiparele educationale despre care am tot citit pana acum. Acest lucru inseamna sa ramai om, cu zile bune si zile rele, si cred ca este important sa ajunga si copilul sa invete acest lucru - mama si tata sunt oameni (iar acesti doi oameni invata si ei unul despre altul cum sa se intelegaga reciproc cand au zile bune si zile rele, si invata sa faca si compromisuri). Fiecare ar trebui nu doar sa isi joace rolul (de copil sau de parinte) caci astlfel nu se poate ajunge la egalitate in familie - fiecare dintre noi este la fel de important, indiferent de varsta (am si un exemplu aici din copilaria mea, cand mama impartea orice ciocolata in patru parti egale, cate una pentru fiecare membru). In acelasi mod, si copiii sunt oameni, au si ei zile bune si zile rele, dispozitii de tot felul, si trebuie cautata cauza in comportamentul lor in fiecare clipa. Mie mi s-a intamplat de mai multe ori sa il reped pe Lorand cand chiar nu il mai puteam suporta, ca nu dupa mult timp sa imi dau seama sau sa vad cauza acelui comportament si, evident, sa regret ca l-am repezit si nu l-am inteles la momentul protrivit. Mult din ce am scris mi-e inca la nivel de teorie, dar incetul cu incetul va deveni parte din viata noastra.

Multi parinti ar trebui sa citeasca asta!!!!

Cand eram mica si nu imi convenea ceva, ai mei (in special tata) imi spuneau: "bine, sa tii minte, cand o sa ai tu un copil, sa te porti cu el cum ai vrea sa ne purtam noi cu tine acum".Si mi-am bagat foarte tare lucrul asta in cap!!! Mai tarziu, cand am citi si "Micul print" am "hotarat" ca nu trebuie sub nici o forma sa uit cum e sa fii copil! (In Micul Print copilul e la un moment dat indignat de faptul ca adultii nu pot "vedea" ce a desenat el, si ca nu il inteleg).
Asa ca, acum, in fiecare clipa in care sunt cu fiica-mea imi aduc aminte cum gandeam si ce simteam la varsta ei, si tin cont de asta in relatia cu ea.(Ne intelegem perfect!!!)