Ce parere aveti fetelor legat de sinuciderile in masa din ziua de astazi ?Bogdan,baiatul indragostit de profesoara,baiatul de 14 ani pt ca se simtea o povara pentru parinti,gemenele din Cluj si multi multi altzii ....Oare care poate fi motivul ?Kiar atat de grea este viatza si de urata incat sa nu merite traita ?

Se pare ca primavara si toamna numarul sinuciderilor creste. Apoi se pare ca cei enumerati de tine erau persoane foarte sensibile si oamenii sensibili sunt pasionali, totul sau nimic. Atunci cand simti ca nu esti pe drumul cel bun, ca nu-ti urmezi menirea personala te umple de tristete si deznadejde mai ales cand nici nu stii cum sa faci sa-ti urmezi calea. Si unele persoane prea sensibile cedeaza in fata neantului. Si eu recunosc ca sunt atrasa de acea stare de a nu fi, sa nu simti nimic, sa nu gandesti nimic ...

Eu am o parere mult mai dura vis-a-vis de sinucidere si de cei care recurg la asta. Pentru mine e o dovada a lasitatii si a neputintei de a accepta viata asa cum este, este o dovada a lipsei iubirii fata de propria persoana si o lipsa de luciditate. Ca sa nu mai vorbim de lipsa credintei in Dumnezeu, ca de fapt aici e marea problema. Stiti ca in Biblie se spune ca deznadejdea e un pacat tocmai din cauza ca denota absenta credintei in Divin.

Onuta... ce te atrage pe tine e altceva

"Apoi se pare ca cei enumerati de tine erau persoane foarte sensibile si oamenii sensibili sunt pasionali, totul sau nimic." - Se poate, dar acestia au si o doza zdravana de pesimism. Si eu sunt sensibila si pasionala, ca multi altii, dar asta suprapusa peste un fond de optimism si credinta in Dumnezeu... (ca la Red Bull...) imi da aaaaripi Vezi, e o chestie de orientare pana la urma.

In privinta adolescentilor care se sinucid... drama lor e ca nu li se ofera - prin educatie si prin exemplul vietii de zi cu zi - un sistem de valori autentic, cu baza spirituala. Pe langa ca nu-si gasesc rostul, daca ajung sa se mai simta si nedoriti, sau respinsi de societate... ajung sa poarte o povara foarte grea. Si unii dintre ei is pun capat zilelor , fara sa le treaca prin gand ca pana si in cea mai neagra si disperata situatie Dumnezeu poate interveni in mod salvator. Numai ca ajutorul Lui trebuie chemat cu credinta, curaj si perseverenta si acceptat asa cum este dat (ca multi conditioneaza, ori e cum isi imagineaza ei, ori nu mai e nimic). Cam asta e.

Si eu sunt de parere ca sinuciderea e o dovada de lasitate...insa se pare ca din ce in ce mai multi oameni, in special tinerii, recurg la aceasta metoda pt a pune capat nelinistii din sufletul lor...dar de ce nu se gandesc oare inainte de a face acest pas ca lasa in urma lor numai lacrimi si durere???nu se gandesc oare ca viata le-a fost daruita de Dumnezeu si ca ei nu au dreptul sa si-o ia???....sunt studenta in ultimul an la psihologie...dar oricat as incerca sa inteleg de ce si-au luat viata nu reusesc...nu cred ca exista vreo scuza plauzibila pt faptele lor..si daca ar fi cred ca numai ei o stiu..

Nu vreau sa le gasesc o scuza, nu vreau sa-i numesc lasi, dar fiti sigure ca au cugetat mult poate chiar prea mult inainte de a lua aceasta decizie.

Poate ca da...poate ca nu...dar sinuciderea nu a fost cea mai buna decizie...
oricum asta e doar parerea mea...adevarul nu o sa-l aflam pt ca el a fost ingropat o data cu cei care si-au luat viata!

...mai adaug si perioada sarbatorilor in special Craciunul!
Sinucideri au fost tot timpul numai ca nu au fost mediatizate!

La mine in bloc si in randul prietenilor am cateva cazuri serioase. Motivul principal il pun pe seama depresiei generata din diferite motive (depinde de individ, de conditia sa, varsta, pregatire profesionala etc)! Mai grav este faptul ca este cam molipsitor...cel putin in cazul vecinilor mei! Unul s-a spanzurat (asa se spune) pentru ca a fost nemultumit de rezultatul alegrilor din '90 (era un participant consecvent al demonstratiilor din Piata Universitatii) si la un an mai tarziu vecinul lui de vis-a vis s-a spanzurat pt ca s-a saturat de viata grea si ca vecinul lui s-a gandit bine...asa a scapt mai usorde necazuri ! In anii urmatori au mai urmat cateva cazuri..cica tot cu gandul la cei doi! Toti au lasat in urma copii, parinti, prieteni indurerati!

Este trist ca in momentul cand incep sa se gandeasca la aceasta varianta este foarte greu sa-i determini sa se razgandeasca!

Eu mai cred ca sunt si egoisti...se gandesc doar la ei! Lumea sa invarte in jurul lor...si sunt prea atenti cu tot ce li se intampla...cateodata este bine sa mai uiti, sa ierti...

In fine...

Acestea sunt drame;eu nu ma simt capabila sa comentez de ce s-a sinucis"cutare",dar va spun ,ca si aici,departe de tarisoara noastra,ieri,un pustiulet de 12ani s-a sinucis ,noaptea,pentru ca se saturase sa fie bataia de joc a colegilor sai de clasa(este cumplit cat de rai sunt scolarii,in ziua de azi)...si ce mai este de zis,decat ,ca eu pe Nicolas l-am invatat, si-l invat sa raspunda afronturilor,incerc sa-i dau libertatea de a alege in multe situatii ,ii acord incredere...defapt ,si cu astea,poti sa dai in alte extreme(Dumnezeu sa fie cu noi,cu toata lumea).
Anul trecut,un baitel de 8ani,s-a sinucis pentru ca: fetita,colega lui pe care el o indragise(nu pot sa spun ,ca o iubea...mi se pare mult) nu a vrut sa fie "prietena" lui.Eu amutesc...

Da, si eu cred asta.

Adultii sinucigasi poate sunt egoisti, nu lasi dar egoisti da, pt ca nu se gandesc ce lasa in urma, poate sinuciderea lor lasa multa durere dar nu le pasa.Din partea mea sa se gatuie de toti copacii nu ma impresioneaza.Insa cu copiii e alta problema, mi-e mila de ei, ii compatimesc ,nu au avut la momentul potrivit pe cineva aproape si nu au putut depasi momentul.Poate peste o luna doua nu s-ar mai fi gandit la asta iar peste un an doi ar fi ras cu lacrimi de asa ganduri prostesti.Mai ales adolescentii se stie ca sunt vulnerabili , parintii obositi de munca si de grijile zilnice uita ca au un adolescent in casa.

Sunt prea multe tocmai pentru ca sunt mediatizate. Iar pentru un adolescent care se afla (din punctul lui de vedere) la o rascruce de drumuri, se simte neinteles, nu isi gaseste locul in lume si zi de zi aude, citeste, discuta despre X care s-a sinucis la 14 ani ca s-a certat cu iubita, sau portretul facut celor 2 gemene (interiorizate, nu tocmai sociabile) inevitabil apare in gandul lui intrebarea : dar oare nu asta e rezolvarea si pentru mine? Daca se regaseste in "stire" e de ajuns un moment de suparare amestecat cu putin "curaj" (daca se poate numi asa)

Legat de parinti, colegi, profesori, alte rude... e o polemica intreaga... Dar cred ca in 99% din cazuri apropiatii nici nu vad sau nici nu iau in serios problemele care le vad la acea persoana

"parintii obositi de munca si de grijile zilnice uita ca au un adolescent in casa"
Ai dreptate. Si e o greseala imensa peste care multi parinti inconstienti trec cu vederea ( "gata, de-acum e mare, nu mai trebuie sa stau dupa el").
Sotul meu a suferit acum multi ani o depresie ingrozitoare, cand era inca adolescent. Eram de putin timp impreuna insa am vazut atunci ce inseamna sa nu ai pe cineva aproape de sufletul tau in cele mai crunte momente. Parintii lui erau amandoi plecati sa lucreze in Italia si nici in ziua de azi nu au habar prin ce a trecut atunci. Am stat cu el zi si noapte, l-am dus la psiholog si am facut tot posibililul sa il ajut sa iasa din chestia asta. Si el e genul de om foarte sensibil si emotiv. Si in ziua de azi stau si ma gandesc ce s-ar fi putut intampla daca nu eram atunci cu el (ca pe altcineva nu avea). Si sunt inca foarte frustrata de faptul ca parintii lui stateau bine mersi acolo si aici baiatul lor se gandea ca nu mai vrea sa traiasca...

Aura si eu am trecut prin asta cu prietenul... acum aproape 3 ani... am plecat de la munte la spital unde il dusese matushi-mea... tot din cauza problemelor cu parintii (eram impreuna de 2 luni)... iar maica-sa cand a aflat l-a intrebat doar "cum mama?", f linistita... el nu a rasp si asta a fost discutia...

Acum stiu ca nu ar mai face... a fost o slabiciune de adolescent, si parintii nu au vazut...

Bine ca am si pus plan in actiune si s-a mutat de acolo, are un servici bun si s-a detasat de problemele familiale (bautura, certuri....)


Dar mi-a dat si mie o lectie... in prostia mea eu l-am impins... m-a sunat sa imi zica... iar eu am rasp "nu ai decat, inseamna ca esti las" (NU AM CREZUT ca ar face-o)...

povestea e pe scurt, ca acum doarme si nu vreau sa il trez de la tastat

fetelor am si eu prietena care a avut o tentativa.din fericire a trecut peste ea.
nu sunt de acord cu acest gest,nici din partea adultilor dar mai ales a tinerilor si copiilor.
nu stiu daca de vine e societatea,educatia primita sau pur si simplu lipsa de vointa,dar consider ca nimeni nu ar trebui sa recurga la acest gest indiferent de motiv.si eu ca orice om am avut momente cand imi venea sa fac ceva sa ma detasez de toate dar niciodata nu m-am gandit la acest gest extrem.
dar tebuie sa ne gandim ca asa cum noi suntem femei puternice,zic eu,asa exista oameni mai "slabi de inger",care nu pot depasi o deceptie in dragoste,decesul cuiva drag,pierderea unui loc de munca,dar cel mai rau este ca cei mai multi dintre cei care fac pasul extrem se considera neintelesi de cei din jur.
dar oare ei au incercat sa gaseasca oameni dispusi sa-i asculte?oare o parte din vina nu o au si cei care nu asculta?
e poate un gest de lasitate sau egoism din partea lor daca-si iau singuri viata,dar oare nu suntem noi mai lasi si egoisti,pt ca in loc sa fim deschisi la cei din jurul nostru,nu ne mai intereseaza nimic ce nu tine de noi sau famiile noastre?
din cate am vazut alcoolul,deceptiile in dragoste,sau lipsa banilor sunt motivele principale pt care se ajunge aici.
stau insa si ma intreb daca era nevoie sa-si ia viata pt a-si salva copilul o faceau?multi dintre cei care se sinucid si au copii,nu se gandesc ca raman pe drumuri ai nimanui,se gandesc doar la ei.asta e cea mai mare lasitate.
iar cel mai mare egoism,e ca tu ca parinte sa nu vezi,din cauza problemelor zilnice ce se intampla cu copilul tau,iar el sa ajunga in timp pe marginea prapastiei.

In ultima vreme numai despre asta vorbesc la tv,erau la fel de multe cazuri si inainte,dar nu erau asa mediatizate.Imi amintesc cand eram mica ce multi s-au sinucis,cred ca mai mult barbati(betivani sau indragostiti majoritatea)Imi amintesc ca in timpul liceului fratiorul mic al unui coleg s-a spanzurat,avea numai 10-11 ani(asta pt ca era suspectat de furt)Acum nu stiu cine e de vina,dar deobicei foarte multi se gandesc la sinucidere,eu cunosc multe persoane,iar in timpul liceului mai ales fetele au deceptii in dragoste,colegele mele s-au confesat de multe ori ca ar vrea sa moara(asta cand aveau probleme...e si varsta cand nu stii ce te asteapta si ai vrea sa fie ok pe toate planurile )Eu nu m-am gandit la asa ceva pt ca aveam tot timpul prieteni buni care sa-mi dea sfaturi si mama Ii spuneam tot ce mi se intampla,asa am fost invatata,unii ziceau ca nu e bine altii ca da,in fine eu cred ca m-a ajutat. Relatii de genul eleva-profesor se mai intampla,a fost si cazul meu ....Slava Domnului ca am scapat de el Mama mea era cea mai fericita!

Meli, mama ta era fericita ca ai fost indragostita de un profesor?

Acum, multi ani si pe mine ma batea gandul sa imi pun capat zilelor, din cauza problemelor cu parintii care niciodata nu mi-au fost aproape -suntem si multi frati, presupun ca nu aveau timp pentru toti - plus alte cateva 'insuccese' la scoala. Ma bucur ca nu am avut "curajul" nebunesc sa fac asa ceva, dar intr-un timp, traversam strada fara sa ma asigur, cu un bilet in buzunar, cum ca nu soferul care m-ar fi lovit ar fi fost de vina in caz de ceva. Ce nebunie, ce egoism fata de nevinovatul care ar fi avut ghinionul asta... Oricum, adolescenta e departe si problemele ei la fel. acum relatia mea cu parintii e ok, sa spun asa, dar cred ca parintii poarta o oarecare parte din vina atunci cand se ajunge la sinucidere, iar adolescentii sunt cei mai vulnerabili. Imi dau lacrimile intotdeauna cand vad la tv cazuri de tineri sau copii care fac asa ceva.

Cei ce lucreaza la Tv, in goana lor dupa senzational, nu se gandesc la ce efecte pot generea stirile lor. De asemenea, cred ca este o greseala din partea parintilor sa lase copiii in grija altor persoane a.i. ambii sa plece la munca te miri unde. Stiu ca sunt multe probleme, familii care nu isi pot asigura un trai cat de cat in tara, dar cel putin un parinte ar trebui sa stea langa copii.

Nu,mama nu s-a bucurat deloc,chiar era foarte revoltata mai ales cand a aflat ca e mai mare ca mine cu vreo 12 ani Sincer nu era persoana potrivita,acum cand ma gandesc nu stiu ce a fost in capul lui,relatia nu a durat mult,adevarul e ca am facut un pariu cu prietenele mele ca as putea sa-l agat si a mers Ne-am despartit de comun acord,nu a fost nimic serios intre noi.

Si eu am o cunostinta (de fapt, aveam), care s-a sinucis...avea abia 25 de ani, cam asa cand a facut-o. S-a sinucis ca nu a avut bani de intretinere si pentru ca doar ea muncea (pe bani putini, ca nu castiga destul incat sa-si achite toate cheltuielile lunare) iar un frate doar stia sa chefuiasca cu prietenii, nu il interesa munca sau sa faca un ban, doar sa cheltuiasca, iar alt frate, e internat de mult timp intr-un spitali de boli psihiatrice. Se pare ca oricum si fata avea ceva probleme la cap (parintii ei s-au sinucis amandoi, in ani diferiti, in acelasi mod, aruncandu-se de la et.9 al blocului in care locuiau)...

Adultii aleg o cale usoara de a-si rezolva problemele, indiferent de ce lasa in urma, lacrimi si durere in familia lor...

De copiii ce recurg la asta, ce sa zic? Extrem de dureros, dar eu cred ca este vina parintilor, ca nu au stiut sa le fie aproape, ca nu i-au sfatuit...

Trist ca se recurge la asa ceva ca sa inchei socotelile cu lumea...
Eu nu admit asa ceva. In fata lui Dumnezeu, a-ti lua viata e un pacat ingrozitor!

Trist dar adevarat.......eu am avut multe persoane apropiate care s-au sinucis, unul chiar foarte apropiat, e o drama, de ani de zile vreau sa inteleg........nu pot, gandul la cei sinucigasi ma infurie.....apoi imi provoaca mila...e o drama apoi a celor din jur......am ramas cu o sechela zdravana pe toata viata mea... nu doresc nimanui sa gaseasca pe cineva drag......Fereasca Dumnezeu pe toata lumea, inca nu pot vorbi.......
e o tragedie si o furie impletita cu mila si o mica vinovatie ca nu ai putut preveni asa ceva,....nu ai cum....cred pana la urma ca e de natura psihica. o boala ceva exista.......in fine, parasesc acest subiect e prea sumbru pentru mine.



Trist e mai ales cand auzi de copii, cand dau la stiri asemenea evenimente...... nu sunt de acord sa se mai dea pe posturi asa ceva.....o data pe protv mai demult a dat o scena deasta in direct.....era sa lesin.......bineneteles apoi au luat amenda de la cna.......pai io ii desfiintam!!!

Topic closed! Subiect inactiv